Grecii îl somează pe Iordache să-și rezolve problemele cu Pandurii**
19 Iun. 2009
Jucătorul Ilie Iordache, care ajunsese la un acord cu AEK Atena pentru un contract pe trei ani, a fost înștiințat de gruparea elenă că trebuie să-și rezolve problemele cu Pandurii Târgu Jiu înainte de a se prezenta la antrenamente.
Gruparea Pandurii a solicitat, ieri, Federației Române de Fotbal, prin Departamentul internațional, să nu elibereze certificatul internațional de transfer pentru jucătorul Ilie Iordache până la clarificarea situației juridice a acestuia cu clubul din Târgu Jiu. Clubul din Târgu Jiu a trimis o adresă prin care se arată că Iordache este jucătorul echipei Pandurii și nu se poate transfera fără acordul clubului. Aceeași adresă a fost trimisă atât Federației Elene de Fotbal, cât și președintelui clubului AEK Atena.