Răzvan STÎNGĂ

Primul contact cu presa sportivă a venit în perioada facultății, după ce a absolvit Școala de Televiziune IMA, prin câteva stagii de practică la fostele televiziune GSP TV și Dolce Sport (acum Orange Sport) și la site-ul Gazeta Sporturilor, făcând și muncă de teren, ca reporter, dar și de birou, ca redactor.

Absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al ”Masterului Politicii Egalității de Șanse” din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București, a ajuns la Mediafax în 2018, pe postul de redactor al departamentului sport. Tot în acel moment a început și colaborarea cu ProSport.

Din 2020 a făcut trecerea la site-ul Look Sport (acum Prima Sport), ca editor de produs, perioadă în care s-a realizat și transferul de departament la ProSport și a început să redacteze pentru Liga2.ro.

Vezi mai mult
Familia Lucescu nu a ratat sărbătoarea de promovare a Rapidului. Mircea, despre suporteri: ”Parcă ar fi corul sclavilor din Nabucco, din Verdi.” Răzvan: ”Giuleştiul e ceva special. A fost ceva special pentru mine şi rămâne ceva special”
18 mai 2021, 00:05

Rapid a promovat în Liga 1! ”Farmecul vieții” se simte din nou în prima divizie după șase ani. Mână de ajutor din partea ”fraților” de la ASU Poli
17 mai 2021, 20:30

Rapid a promovat în Liga 1! ”Farmecul vieții” se simte din nou în prima divizie după șase ani. Mână de ajutor din partea ”fraților” de la ASU Poli

Vasile Miriuță continuă în Liga 3, la Baia Mare, deși a ratat promovarea în Liga 2: ”Sută la sută rămân.” Vrea să schimbe strategia pentru sezonul următor
17 mai 2021, 15:41

Vasile Miriuță continuă în Liga 3, la Baia Mare, deși a ratat promovarea în Liga 2: ”Sută la sută rămân.” Vrea să schimbe strategia pentru sezonul următor

Jucătorul care a marcat un hat-trick contra FCSB 2 așteaptă acum telefonul lui Gigi Becali: ”Sper să mă fi văzut și să mă contacteze.” A recunoscut însă că e dinamovist
16 mai 2021, 18:57

Jucătorul care a marcat un hat-trick contra FCSB 2 așteaptă acum telefonul lui Gigi Becali: ”Sper să mă fi văzut și să mă contacteze.” A recunoscut însă că e dinamovist

Prima campioană de Liga 4 promovată în Liga 3, la ”masa verde”. Barajul decisiv nu-l mai dispută, după ce adversara s-a retras
16 mai 2021, 16:00

Prima campioană de Liga 4 promovată în Liga 3, la ”masa verde”. Barajul decisiv nu-l mai dispută, după ce adversara s-a retras

FCSB 2 a fost spulberată de CS Afumați, iar Bogdan Vintilă și-a spus nemulțumirile. Cum a catalogat absențele jucătorilor de la prima echipă și ce a răspuns când a fost întrebat de plecare
16 mai 2021, 14:52

George Ogăraru o vrea pe FCSB 2 în „finala” barajului pentru Liga 2: „Poate e mai bine”. Cum își motivează alegerea managerul Stelei
15 mai 2021, 18:29

George Ogăraru o vrea pe FCSB 2 în „finala” barajului pentru Liga 2: „Poate e mai bine”. Cum își motivează alegerea managerul Stelei

Adrian Mihalcea, nemulțumit de gazonul de la Recea după turul barajului de retrogradare: ”E ca o dârloagă. Pe margine mai lipseau trei rânduri de vie.” Îi ”amenință” pe maramureșeni pentru retur: ”O să-i aștepte «iadul»”
15 mai 2021, 17:09

Daniel Oprița e all-in! Reacție neașteptată a antrenorului Stelei după calificarea în ”finala” pentru Liga 2: ”Probabil că dacă nu ne atingem obiectivul, nu mai am cum să rămân”
15 mai 2021, 14:26

Daniel Oprița e all-in! Reacție neașteptată a antrenorului Stelei după calificarea în ”finala” pentru Liga 2: ”Probabil că dacă nu ne atingem obiectivul, nu mai am cum să rămân”

Cristian Pustai și-a luat gândul de la locurile direct promovabile: ”Rămâne barajul. E o șansă mică, dar vedem ce iese.” Ce spune despre problemele cu banii
12 mai 2021, 20:47