Paul Antoche a semnat cu FC Hermannstadt! Căpitanul Farului de sezonul trecut a fost prezentat oficial. ”Am venit la Sibiu cu un singur gând, promovarea în Liga 1”

Răzvan STÎNGĂ 28 Jun. 2021, 14:05 Liga 2
Paul Antoche a semnat cu FC Hermannstadt! Căpitanul Farului de sezonul trecut a fost prezentat oficial. ”Am venit la Sibiu cu un singur gând, promovarea în Liga 1”

Fostul căpitan al Farului din sezonul trecut al Ligii a 2-a, Paul Antoche, este cel mai recent transfer al celor de la FC Hermannstadt.

Luni, 28 iunie, sibienii au făcut publică mutarea, dar nu și perioada pe care mijlocașul de 29 de ani a semnat.

Paul Antoche a semnat cu FC Hermannstadt 

Paul Antoche a fost un jucător de bază al Farului, evoluând 23 de meciuri numai în Liga 2, stagiunea trecută. Dintre acestea, în 22 a fost integralist, dar Paul Antoche a mai jucat și în Cupa României de trei ori.

Fotbalistul polivalent în zona defensivă a fost legitimat la Farul de la începutul lui 2019, iar înainte a mai evoluat pentru cluburile Petrolul Ploiești, CS Balotești, Unirea Tărlungeni și CS Otopeni.

”Paul Marius Antoche, fostul căpitan al echipei Farul Constanța din sezonul trecut, a semnat astăzi cu A.F.C.Hermannstadt! Acesta evoluează pe postul de mijlocaș defensiv, dar poate da randament la fel de bun și ca fundaș central. În sezonul precedent de Liga a II-a, Paul a evoluat în 26 de meciuri pentru Farul în toate competițiile. De asemenea, acesta mai are în CV-ul său echipe ca C.S.Otopeni, C.S.Mioveni, C.S.Balotești, Unirea Țârlungeni și Petrolul Ploiești. În vârstă de 29 de ani, noul mijlocaș defensiv al FCH a strâns până acum 155 de prezențe în Liga a II-a și în Cupa României și este cotat la suma de 225.000 euro pe siteurile de specialitate.

Îi dorim (și aici) mult succes lui Paul Antoche la A.F.C.Hermannstadt!”, este prezentat Paul Antoche de FC Hermannstadt.

Paul Antoche a oferit o scurtă declarație după ce a semnat cu FC Hermannstadt: ”Salut, Sibiu! Sunt Antoche Paul și am venit la Sibiu cu un singur gând, promovarea în Liga 1”.

Paul Antoche a fost prezent la reunirea echipei, dar mutarea a fost oficializată câteva zile mai târziu 

Paul Antoche (foto jos, cu numărul 30) a fost prezent la reunirea sibienilor, acum aproape o săptămână, dar a fost anunțat oficial abia acum. Liga2.ro a remarcat acest aspect din momentul respectiv, pentru că reprezentanții mass-media au avut interzis la reunire.

De altfel, Ciprian Marica a confirmat, cu câteva zile înainte de anunțul celor de la FC Hermannstadt, trecerea jucătorului la Sibiu.

”Antoche își încheia contractul cu Farul la finalul lunii și i-am dat acceptul să meargă să se pregătească cu FC Hermannstadt”, a spus Ciprian Marica pentru Liga2.ro.

FC Hermannstadt, în negocieri cu Mino Sota, jucător antrenat de Marius Măldărășanu la Metaloglobus 

Din informațiile Liga2.ro, FC Hermannstadt este la un pas să bată palma și cu mijlocașul japonez Mino Sota (26 de ani), ultima dată la Metaloglobus. Niponul este liber de contract în acest moment, iar Marius Măldărășanu, care l-a pregătit și la echipa din București, vrea să îl aducă și la Sibiu.

De altfel, antrenorul îi recomandase lui Mino Sota să meargă la FC Hermannstadt dinainte să fie ofertat el să preia echipa sibiană.

”Am propus un jucător, dar încă nu este semnat. A lucrat cu mine, s-a interesat și l-am direcționat spre Hermannstadt, fără ca eu să știu că merg acolo, ci pentru că văzusem că o să fie antrenor Bogdan Andone și președinte Dani Coman. Asta i-am spus. E clar că este un proiect serios, se vrea promovarea și i-am zis să se ducă acolo. Și se pare că vom lucra din nou împreună.

De-a lungul timpului, Ioan Andone și Bogdan Andone s-au interesat de el și îl voiau la FC Voluntari. Și acum, cel puțin cum apăruse în presă, că Bogdan Andone merge la Hermannstadt, probabil l-a contactat, el fiind și jucător liber și băiatul m-a sunat să îi dau un sfat, între Hermannstadt și alte echipe. El nu mai voia să continue la clubul unde a evoluat până acum”, afirma Măldărășanu pentru Liga2.ro.

Mino Sota a fost și în atenția Stelei, însă l-a dorit și Petrolul.

FC Hermannstadt, campanie importantă de transferuri după retrogradarea în Liga 2 

FC Hermannstadt a dus o campanie de transferuri numeroasă până acum. Dat fiind faptul că după retrogradarea din Liga 1 mai mulți fotbaliști au plecat, sibienii au fost nevoiți să aducă alții.

Înaintea lui Antoche, la echipă au mai sosit următorii fotbaliști: Valentin Buhăcianu (atacant, ex UTA), Fabrizio Constantin (fundaș, ex Unirea Bascov), Cosmin Bucuroiu (atacant, ex Unirea Bascov), Ionuț Năstăsie (mijlocaș, ex Campionii FC Argeș) Vlad Muțiu (portar, ex ”U” Cluj), Raul Băilă (portar, ex Măgura Cisnădie), Alexandru Ban (mijlocaș, ex Măgura Cisnădie) și Gheorghe Tomșa (fundaș, ex CFR Cluj).

Sâmbăta aceasta, pe 3 iulie, de la ora 11:00, FC Hermannstadt va juca un meci amical cu Gaz Metan Mediaș, în deplasare. Apoi, de pe 4 până pe 15 iulie va pleca într-un cantonament în Slovenia.

Pe 24 iulie, echipa lui Marius Măldărășanu va mai disputa un amical cu CS Comunal Șelimbăr, care a luat dreptul de a juca în Liga 2 de la Viitorul Șelimbăr.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures și Eduard Vînătoru / Mediafax Foto
Video: FC Hermannstadt

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-noul-sezon-de-liga-2-editia-2021-2022-se-va-desfasura-exact-pe-modelul-celui-recent-incheiat-in-play-out-se-joaca-tot-doar-meciuri-tur-19190633

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-eugen-beza-a-rupt-tacerea-dupa-barajul-care-i-a-adus-echipei-fc-hermannstadt-retrogradarea-in-liga-2-antrenorul-nu-regreta-experienta-ca-principal-la-trupa-sibiana-ce-ar-19190551

https://liga2.prosport.ro/seria-1/regulile-golului-marcat-in-deplasare-si-a-departajarii-pe-baza-golurilor-inscrise-in-deplasare-anulate-si-in-romania-cum-se-va-proceda-de-acum-inainte-19190678

Răzvan STÎNGĂ 28 Jun. 2021, 14:05 Liga 2
Pe aceeași temă