Concluziile primei săptămâni la Wimbledon 2018: surprize, confirmările „Spintecătoarelor”, performanța specială a celei care a scos-o din turneu pe Halep, cifrele după 3 tururi în care magnificii rămân Federer și Nadal. PLUS: ce se întâmplă cu avansul Simonei în clasamentul WTA

Concluziile primei săptămâni la Wimbledon 2018: surprize, confirmările
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manic Monday, adică lunea optimilor de finală la simplu feminin și masculin, dă start-joc săptămânii a doua de Wimbledon 2018. ProSport vă propune o retrospectivă a celor mai importante lucruri petrecute în prima săptămână de întrecere de la All England Club. Altfel spus, concluziile și reperele pe care este bine să le știe toți fanii tenisului.

  •  1 din 10. Săptămâna grea a capilor de serie. Saga feminină

O singură jucătoare din Top 10 a rezistat primei săptămâni la Wimbledon 2018. Karolina Pliskova (cotată cu șansa a 7-a la trofeu) a rupt o barieră personală, după ani de relație complicată cu Wimbledon (ProSport a scris despre asta, pe larg, AICI): cu o revenire specială în fața Mihaelei Buzărnescu, sportiva din Cehia și-a tecut în CV prima prezență în optimile de la All England Club.

Pe tabloul feminin, doar șapte jucătoare de pe lista capilor de serie au pășit în săptămâna a doua: Kaolina Pliskova (#7), Angelique Kerber (#11), Jelena Ostapenko (#12), Julia Goerges (#13), Daria Kasatkina (#14), Kiki Bertens (#20) și Serena Williams (#25).


Foto: wimbledon.com / AELTC

  • 10 favoriți, aceiași eterni magnifici în frunte

Pe tabloul de simplu masculin, la sprintul spre trofeu au ajuns 10 capi de serie. Lista este deschisă de veteranii cu cele mai multe trofee de Grand Slam câștigate, Roger Federer (#1) și Rafael Nadal (#2), cei doi impunând și acum, la 14 ani de la primul meci direct și 10 de la finala care a schimbat istoria recentă a tenisului, o dominație la fel de autoritară ca oricând.

29 seturi consecutive câștigate de Roger Federer la Wimbledon este seria momentului la All England Club. La ediția 2018, principalul favorit de pe lista capilor de serie a pierdut, în medie, 9 game-uri pe meci și a stat, în total, pe teren, 4 ore și 23 minute.

La polul opus s-au situat prestațiile jucătorilor puși mereu în topul listei de ‘candidați’ și ‘urmași’. Alexander Zverev (#4), Grigor Dimitrov (#6), Dominic Thiem (#7) și Nick Kyrgios (15 ATP) – cei mai promițători exponenți ai generației ’90 au dezamăgit, ratând toți accesul în săptămâna a doua. Thiem s-a retras în primul meci, Zverev a vomitat pe teren și a jucat inutil câte cinci seturi, până când a capotat, nemaireușind să opună vreo rezistență în ultimele 11 game-uri ale partidei cu Ernest Gulbis (10-1 scorul pentru leton).

Favoriții care li se alătură lui Federer și Nadal în săptămâna a doua sunt: Juan Martin del Potro (#5), Kevin Anderson (#8), John Isner (#9), Novak Djokovic (#12), Milos Raonic (#13), Adrian Mannarino (#22), Kei Nishikori (#24) și Stefanos Tsitsipas (#31).

  • Spintecătoarele” la putere

Courtney Nguyen, autoarea rubricii WTA Insider, a prezentat o statistică interesantă în ceea ce privește sportivele care au produs cele mai mari șocuri la simplu feminin în prima săptămână de Wimbledon 2018. 8 dintre cele 9 fete care au scos din cursă sportive din Top 10 sunt în săptămâna a doua.

Deși de multe ori o mare victorie este urmată de o înfrângere în turul imediat următor (vezi adevăratul blestem care a apăsat ani de-a rândul asupra călăilor lui Nadal în Grand Slam-uri), Alison van Uytvanck a învins-o pe Muguruza (#3) și apoi a trecut de Kontaveit, Donna Vekic a scos-o pe Sloane Stephens(#4) și apoi le-a depășit pe Peterson și Wickmayer, Belinda Bencic a eliminat-o pe Caroline Garcia (#6) și apoi le-a depășit pe Riske și Suarez Navarro. Aliaksandra Sasnovich a învins-o pe marea favorită a turneului – prin prisma rezultatelor din turneele-test – Petra Kvitova și apoi le-a învins pe Townsend și Gavrilova.

Ekaterina Makarova a învins-o pe Caroline Wozniacki (#2), apoi a trecut de Safarova. Victoria rusoaicei în fața danezei trebuie privită, însă, în perspectivă și în contextul just: Makarova punctează pe locul 4 în topul jucătoarelor active cu cele mai multe victorii în Grand Slam-uri împotriva sportivelor din Top 10, cu 12 astfel de succese. Doar surorile Williams (Serena – 56, Venus – 37) și Maria Șarapova – 21 au mai multe victorii versus Top 10 în cele mai importante turnee din tenis.

Tatjana Maria (57 WTA), învingătoare în fața Elinei Svitolina (#5) este singura care nu a reușit să câștige și următorul meci, fiind învinsă în minimum de seturi de Kristina Mladenovic.

  • Jucătoarea de meciuri mari

Dincolo de problemele din jocul Simonei și, mai ales, de lipsurile de pe partea mentală despre care românca a vorbit franc la final de meci, eliminarea numărului unu mondial la simplu feminin a fost provocată de o jucătoare care iese la rampă în Grand Slam-uri. Su-Wei Hsieh a reușit în carieră trei victorii în fața unor sportive din Top 10, toate în turneele de Mare Șlem. Halep este primul număr unu învins de taiwaneză.


Foto: wimbledon.com / AELTC

  • Turneele pregătitoare, zero impact!

Turneele pregătitoare pe iarbă nu au reușit să fie un barometru pentru Wimbledon 2018. Toate jucătoarele care au câștigat un titlu WTA pe verde în acest an au fost eliminate în prima săptămână la All England Club.

  • Ashleigh Barty – campioana de la Nottingham, out în turul 3
  • Aleksandra Krunic – campioana de la ‘s-Hertogenbosch, out în turul 1
  • Petra Kvitova  – campioana de la Birmigham, out în turul 1
  • Tatjana Maria – campioana de la Mallorca, out în turul 2
  • Caroline Wozniacki – campioana de la Eastbourne, out în turul 2

La masculin, situația este similară, cu o unică excepție – Roger Federer. Elvețianul s-a impus la Stuttgart și este în optimi. În schimb, Richard Gasquet – campion la ‘s-Hertogenbosch, Borna Coric – campion la Halle, Marin Cilic – campion la Queen’s, Mischa Zverev – campion la Eastbourne și Damir Dzumhur – campion în Antalya nu vor fi niciunul în optimile de la Wimbledon 2018.


Foto: wimbledon.com / AELTC

  • Mama-mia!

Optimile Wimbledon 2018 vor avea parte de un duel al mămicilor. Serena Williams și Evgeniya Rodina se vor înfrunta, luni, în meciul doi de pe Terenul Central (în jurul orei 17:00). Rusoaica (29 ani, 120 WTA) se află în premieră în săptămâna a doua la un turneu de Mare Șlem. Fetița Rodinei, Anna, are cinci ani și jumătate, în timp ce Olimpia Williams va împlini un an în septembrie.

Serena Williams nu a pierdut până acum set la Wimbledon 2018.


Foto: wimbledon.com / AELTC

  • Sânge proaspăt

Stefanos Tsitsipas este cel mai tânăr jucător în optimile Wimbledon 2018. Are 19 ani și este acum grecul care a ajuns cel mai departe la un Grand Slam. 2018 a marcat prima ediție a Wimbledonului în peste o decadă când doi adolescenți au fost în turul 3 (în 2006 – Djokovic și Murray, acum Tsitsipas și De Minaur – învins de Nadal).

  • Fiasco britanic

Pentru prima dată după 11 ani, Marea Britanie nu reușește să ducă nici măcar un sportiv în săptămâna a doua pe tablourile de simplu (ultima dată când țara gazdă nu a avut reprezentant în optimi a fost 2007).

  • Cifrele de reținut

100% game-uri câștigate pe serviciu de John Isner până în optimi. Americanul a jucat 57 de game-uri pe lansare și le-a câștigat pe toate

92% procentajul punctelor câștigate pe primul serviciu de Roger Federer (doar 10 puncte pierdute în trei meciuri, potrivit statisticienilor ATP)

87% Monica Niculescu este lider la capătul primei săptămâni în ceea ce privește cel mai ridicat procentaj la frecvența primului serviciu

85% procentajul punctelor de break salvate de Rafael Nadal în primele trei meciuri

62% – este procentajul mediu identic la simplu feminin și masculin pentru frecvența primului serviciu, în primele trei tururi. Procentajul mediu de reușită în spatele primului serviciu este însă diferit pe cele două tablouri – 65% la feminin și zece procente în plus la masculin – 75%

8.410 lovituri câștigătoare s-au înregistrat la simplu masculin. La feminin, s-au reușit 4.937 winners.

20 de meciuri de pe tabloul de simplu masculin au ajuns în set decisiv (cinci seturi) – jumătate dintre acestea în turul doi. La feminin, au fost de peste două ori mai multe meciuri ajunse în decisiv (set 3) – 43 – însă cele mai multe în primul tur (28, din 64 partide programate)

19 – cel mai mare număr de break-uri reușite pe tabloul masculin de un jucător. Adrian Mannarino este lider, în fața lui Tsitsipas (18) și Djokovic (17). Kasatkina este lider la feminin, tot cu 19 break-uri, în fața lui Venus Williams și a lui Su-Wei Hsieh (câte 18 break-uri)

1 abandon s-a înregistrat în cele 224 de partide de pe tablourile de simplu feminin și masculin. Dominic Thiem nu a dus până la capăt meciul din primul tur, acest număr extrem de redus de abandonuri  fiind justificat prin aceea că, în acest moment, jucătorii care se retrag din motive de sănătate înainte de startul meciului din primul tur primesc jumătate din valoarea premiului în bani aferent prezenței pe tablou – în timp ce o prestație non-combativă sau un abandon poate aduce chiar și amenzi.

CE SE ÎNTÂMPLĂ‚ ÎN CLASAMENTUL MONDIAL?

În primul rând, Simona Halep și Rafael Nadal vor rămâne pe prima poziție indiferent de rezultatele înregistrate în săptămâna a doua.

Simona Halep va avea un avans de 831 puncte în fața danezei Caroline Wozniacki, luni, 16 iulie, la următoarea actualizare a clasamentului mondial. Românca pierde 130 de puncte din ecartul avut înainte de Wimbledon 2018, însă nu poate fi întrecută. Doar Karolina Pliskova poate schimba ordinea pe podiumul WTA, dacă va câștiga trofeul – ea umând să se poziționeze pe locul 3, întrre Wozniacki și Sloane Stephens.

TABLOUL COMPLET AL OPTIMILOR LA SIMPLU FEMININ: (n.r. – # înseamnă cap de serie)

  • Su-Wei Hsieh – Dominica Cibulkova
  • Jelena Ostapenko (#12)  – Aliaksandra Sasnovich
  • Alison Van Uytvanck – Daria Kasatkina (#14)
  • Angelique Kerber (#11) – Belinda Bencic
  • Karolina Pliskova (#7) – Kiki Bertens (#20)
  • Julia Goerges (#13) – Donna Vekic
  • Serena Williams (#  25) – Evgeniya Rodina
  • Camila Giorgi – Ekaterina Makarova

TABLOUL COMPLET AL OPTIMILOR LA SIMPLU MASCULIN:

  • Roger Federer (#1) – Adrian Mannarino (#22)
  • Gael Monfils – Kevin Anderson (#8)
  • Mckenzie McDonald – Milos Raonic (#13)
  • John Isner (#9) – Stefanos Tsitsipas (#31)
  • Karen Khachanov – Novak Djokovic (#12)
  • Kei Nishikori (#24) – Ernest Gulbis
  • Juan Martin del Potro (#5) – Gilles Simon
  • Jiri Vesely – Rafael Nadal (#2)

Citește și:  3 repere ale zilei a 6-a de Wimbledon 2018: meciul care a închis discuția pentru #1 ATP, la feminin a fost ‘mini’ la putere, iar calvarul lui Zverev s-a încheiat după 24 de ore fără mâncare și două căzături. TABLOUL OPTIMILOR

Citește și: 3 repere în ziua a 5-a de Wimbledon 2018. Federer l-a întrecut pe Connors, explicație ilară dată de Keys pentru un colaps memorabil și McDonald’s day la Wimbledon

Citește și: 3 repere în ziua a 4-a de Wimbledon 2018. Djokovic, sperietură și record. Finalistul din 2017 e OUT. Povestea omului care i-a spus ‘sorry, man’ lui Marius Copil, iar acum culege roadele + FAZA ZILEI: când ai 23 de ani, 6.000.000 $ făcuți din tenis, dar nu știi cum e cu regula greșelii de picior

Citește și: 3 repere ale zilei a 3-a la Wimbledon 2018. Ploaia a intervenit, Federer a fost mai mult ca perfect la serviciu, duel fabulos între giganți și o notă surprinzătoare pentru jocul unei rivale a Simonei Halep

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup