SPECIAL | Zece ani de la finala-capodoperă a Wimbledonului. "Acel meci s-a remarcat datorită spectaculozităţii, ca valoare artistică". Cum se vede acum acel Federer - Nadal, sau 'cel mai mare meci din istoria tenisului'

8 iul 2018 2689 afişări Comentează şi tu Tenis
SPECIAL | Zece ani de la finala-capodoperă a Wimbledonului. "Acel meci s-a remarcat datorită spectaculozităţii, ca valoare artistică". Cum se vede acum acel Federer - Nadal, sau 'cel mai mare meci din istoria tenisului' 5 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7966/17346629/2/federer-nadal.jpg
  • În 2018, un documentar a fost lansat de Tennis Channel pentru a aniversa o decadă de la meciul meciurilor la Wimbledon, finala Rafael Nadal - Roger Federer, din 2008. Organizatorii turneului de la Wimbledon au vorbit zilnic despre acel meci. ProSport a stat de vorbă cu doi dintre antrenorii români de tenis de succes ai ultimilor ani pentru a afla ce a însemnat finala care, timp de şapte ore şi jumătate - de la startul programat, la deznodământul mutat târziu în noapte de două reprize de ploaie - a ţinut planeta în suspans şi a sedus-o pentru totdeauna.

Nu există partide care să înceapă cu un schimb de lovituri finalizat cu o lovitură câştigătoare din categoria tu-vorbeşti-serios?”, scrie Jon Wertheim, într-o carte 'Lovituri de geniu' care spune povestea finalei de Wimbledon în care Regele a murit şi o legendă s-a născut. Până la acest Roger Federer - Rafael Nadal, din 2008, de pe iarba londoneză, care a răsturnat ierarhia şi a întors polii pământului.

S-au scurs 10 ani de la acea finală începută cu sclipire de 'Rafa', care, după 14 lovituri, “a urmărit mingea până la colţul terenului, de unde a trimis un forehand poleit cu amestecul său unic de forţă şi efect de rotaţie. Mingea a zburat, în mare măsură, pe deasupra mijlocului zonei de dublu, după care, ca un avion pe pilot automat, a cotit şi a coborât în colţul zonei singulare, la aproximativ 15 cm de ambele linii, departe de racheta lui Federer. A fost primul punct din cele 412 câte au urmat, dar a rezumat de minune ce avea să urmeze" scrie Wertheim. Finala din 2008, câştigată de Nadal cu 6–4, 6–4, 6–7(5), 6–7(8), 9–7 în faţa lui Federer, este numită în această carte "cel mai mare meci din istoria tenisului".

"Cred că şi eu am folosit sintagma asta, de-a lungul timpului, referindu-mă la acel meci. Între timp au mai făcut câteva meciuri extraordinare cei doi. Dar, acesta a fost poate cel mai grozav până la acea vreme. Cu siguranţă, asta datorită nivelului de joc şi a suspansului din acel meci", spune pentru ProSport Adrian Cruciat, antrenor cu rezultate deosebite în ultimii ani în tenisul feminin românesc.

 

Derulăm înapoi, 10 ani şi 2 zile. Era duminică, la fel ca astăzi. Era 6 iunie 2008. Ora locală 21:16. Întunericul cuprinsese Terenul Central. În inima Angliei, negrul acaparase tribuna, iar bliţurile aparatelor de fotografiat desenau o aură fabuloasă în jurul învingătorului. Al noului erou de la Wimbledon. Când se făcuse noapte la Bucureşti? Cum se rescrisese istoria tenisului? Şi cum?

"A fost un meci antologic. Cred însă că au mai fost multe meciuri între cei doi care sunt la fel de importante pentru istoria recentă a tenisului. Pentru că cei doi jucători au cam făcut istorie în sportul ăsta. O rivalitate ca a lor nu va mai fi curând în tenis. A fost un meci în care, într-adevăr, Nadal a câştigat neaşteptat pe terenul preferat de Federer, el fiind la momentul respectiv, clar, un jucător de zgură. Personal, consider că suprafaţa s-a schimbat în ultimii ani, a devenit mai lentă, iar asta l-a ajutat pe Nadal să câştige acel meci", spune pentru ProSport Ciprian Porumb, numit căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României la finalul lui 2011.

"Cei doi au fost foarte aproape de forma lor maximă, ceea ce nu s-a întâmplat mereu. De obicei, unul a dominat. Atunci s-a întâmplat ca amândoi să joace la un nivel fabulos. Nu puteai anticipa ce urma să se întâmple. Asta ţin minte că m-a impresionat. Au fost execuţii fantastice. Până atunci, nu credeam că Nadal poate fi la nivelul lui Federer pe iarbă. A depăşit atunci o barieră. Şi cred că a fost şi meciul datorită căruia Nadal, pentru o bună bucată de timp, a avut un avantaj psihologic în faţa lui Federer", preia mingea din voleu Adrian Cruciat.

Meciul a deranjat tradiţia britanică de la început. Ploaia a amânat startul, apoi avea să mai intervină o dată la ceea ce avea să fie ultima ediţie de Wimbledon fără acoperiş pe Terenul Central. Asta înainte ca tradiţia victoriilor lui Federer să fie ruptă.

"Eu, din câte îmi aduc aminte, eram cu copii, cu juniori, la un turneu. Pe vremea aceea, mergeam cu loturile de copii şi juniori prin Europa. Ţin minte că meciul acela a fost cu tam-tam pentru Federer tot cerea să se întrerupă. Organizatorii au zis că nu...". În orele ce aveau să urmeze, londonezii au recunoscut că dacă Nadal nu ar fi reuşit break-ul în decisiv atunci când l-a făcut şi nu ar fi câştigat imediat cu 9-7, ar fi oprit meciul. "După război, mulţi viteji se-arată. Dar asta era de văzut. Trebuie să ne gândim şi la felul în care Federer a reuşit să îl detroneze pe Sampras, tot la Wimbledon. şi acel meci, din 2001. Nu a fost finală, dar tot un meci care a marcat istoria, cu un Sampras care domina foarte clar. Şi a venit Federer de nicăieri, fiind foarte tânăr, am putea spune, şi a reuşit să îl învingă. A fost tot o surpriză plăcută, care a inversat puţin istoria tenisului. Asta e. E de aşteptat să se întâmple aşa. Wimbledonul este un turneu aparte, cel mai titrat dintre Grand Slam-uri şi acolo e, cumva, un punct de plecare în tenis. Meciurile de la Wimbledon au încărcătura aceasta, pe care niciun alt turneu de Grand Slam nu o poate avea. Toată lumea spune - câştigi o dată Wimbledonul şi rămâi o legendă a sportului acesta", trage concluzia Ciprian Porumb.

Se spune despre anumite meciuri că sunt adevărate lecţii. Că un meci poate fi obiectul perfect de studiu, care să creeze apoi o paradigmă. Să ofere o nouă tactică, o nouă abordare standard. Nu a fost cazul acestui meci. Adrian Cruciat explică de ce, probabil, acest meci nu va fi niciodată un subiect de lecţie pentru el. "Nadal şi Federer sunt superlativele din tenis. Partea proastă este că cei doi sunt aproape imposibil de imitat. Ca să dai exemplu şi material de studiu... alegi spre vizionare jucători asemănători ca stil pentru fiecare dintre ei, şi jucătorii lor preferaţi, Ca jucător, întotdeauna ai un model care te inspiră şi atunci e bine să îl umăreşti. Da, din orice meci poţi învăţa câte ceva. Dar, Federer şi Nadal sunt foarte greu de copiat. Acel meci s-a remarcat datorită spectaculozităţii, ca valoare artistică".

În definitiv, finala Wimbledon 2008 a fost despre emoţie şi emoţii. Apogeul jocului s-a atins, cel mai probabil, în tiebreak-ul setului patru, acolo unde a venit mai întâi incredibilul forehand în lung de linie al lui Nadal, pentru a-şi face rost de prima minge de meci, urmat de un punct demonic al lui Federer, deloc caracteristic, în care elveţianul a îmblânzit dintr-o defensivă nadaliană diagonala brutală a lui Rafa şi a trimis un rever în lung de linie care a prelungit suspansul şi meciul.

La final, bliţurile au luminat însă succesul ibericului. Pentru că aşa cum notează Wertheim în cartea sa, 'Nadal a scăpat racheta şi a căzut ca împuşcat pe spate în iarbă, înainte ca mingea să-şi termine mişcarea. Era campion la Wimbledon'.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.