Omul de afaceri și fostul tenismen Ion Țiriac (87 de ani) a acumulat în decursul vieții o avere impresionantă deși nu a făcut Harvard, sau Stanford și nici London School of Economics. Cu toate că îi merge bine din toate punctele de vedere, are totuși o mare părere de rău.
Mai exact, fostul tenismen regretă și în prezent faptul că deși a jucat în trei finale ale Cupei Davis (1969, 1971 și 1972) nu a câștigat niciuna dintre ele. Dar, un om rațional poate învăța și din înfrângeri.
În pofida acestor nerealizări, Ion Țiriac este de părere că sportul te educă mai mult decât Harvard, sau Stanford, sau London School of Economics. Iar de aici pleacă totul, inclusiv succesul în ceea ce faci în viață.
„Am învățat că în viață, nu numai în sport, poți să și pierzi. Unul dintre cele mai mari eșecuri ale mele, atât social, cât și sportiv, a fost Cupa Davis. Să joci trei finale în Cupa Davis și să nu câștigi nici măcar una, deși eram o echipă mai bună decât Statele Unite, cel puțin în ultimele două, a fost inadmisibil, dar a trebuit să accept.
Eu când fac o greșeală mi-o asum 200%, o accept și o respect și nu mi-e rușine să o ascult. Sunt de părere că sportul te educă mai mult decât Harvard, sau Stanford, sau London School of Economics. Mai exact, te învață să accepți viața așa cum este sau cum ți-o faci tu. După părerea mea, un sportiv, în momentul în care a acceptat faptul că nu poate să câștige în fiecare zi și că poate să și piardă, a devenit un om realist”, a declarat Ion Țiriac, potrivit luxury.ro.
În privința afacerilor, miliardarul este acum implicat într-un mega-proiect imobiliar, în care investește nu mai puțin de 100 de milioane de euro, care vizează reconversia unei foste platforme industriale într-o zonă urbană modernă.
Țiriac mărturisește că a intrat în această lume dură, împins de necesitate și având și mult noroc în business, a ajuns unde îl vedem astăzi cu toții.
„Nu am făcut Harvard și nici London School of Economics, iar afacerile le-am început din necesitate. În special pe vremea când un jucător de tenis câștiga doar 2 lire sterline pe zi jucând la Wimbledon. Dacă ajungeai acolo, însemna că erai în primii 100 de jucători din lume, adică făcuseși ceva în viața ta – dar banii erau atât de puțini, încât trebuia să te descurci. Era mai mult un sistem de barter: cumpărai cinci sticle de coniac, le duceai la Moscova, le vindeai acolo și cu banii obținuți cumpărai patru ceasuri pe care le revindeai acasă, iar asta te ținea pe linia de plutire câteva luni. Fiecare sportiv făcea asta, pentru că trebuia să supraviețuiască.
Viața te învață să faci și astfel de lucruri. Nu sunt genul de om care să poată să spună: „Uite ce planuri am făcut, ce bugete am realizat” și „cum mi-a ieșit” sau „cum nu mi-a ieșit”… Și, deși am început parcursul profesional în sport, am avut mai mult noroc în business”, a conchis Ion Țiriac.