Recent, Elina Svitolina (32 de ani) și Gael Monfils (40) au făcut public anunțul divorțului lor. Cei doi au o fetiță, Skai (4), și au decis să meargă pe drumuri separate. Vestea a fost dată pe rețelele sociale.
Bineînțeles, informația a ajuns la urechile tuturor, subiectul fiind tratat de către jurnaliștii din întreaga lume. Ulterior, ucraineanca, prietenă foarte bună cu Simona Halep (35), a revenit cu o nouă postare, din dorința de a aduce clarificări. După al doilea mesaj, internauții au ironizat-o, iar Gael Monfils a sărit în apărarea femeii.
Iată ce a transmis Elina Svitolina, printre alte lucruri, în prima postare făcută pe Instagram: „Gael m-a iubit atât în cele mai mari bucurii ale mele, cât și în cele mai întunecate momente, iar eu l-am iubit din toată inima. Vă rugăm să înțelegeți că nu este nimeni de învinovățit. Sunt doar doi oameni care s-au iubit profund și o poveste care își schimbă forma”.
Începutul celui de-al doilea mesaj propagat pe respectiva rețea socială arată așa: „Vreau doar să clarific puțin postarea mea anterioară, deoarece mi-am dat seama că nu toată lumea – în special publicul meu internațional – a înțeles pe deplin ceea ce încercam să spun”.
În continuare, Svitolina a dat detalii importante, însă fanii au avut reacții negative. Acestea sunt doar trei dintre comentariile oamenilor:
Ei bine, aceste reacții au generat un răspuns din partea lui Gael Monfils. Pe pagina sa oficială de Instagram, el având 1.400.000 de urmăritori, francezul a notat următoarele cuvinte:
„Deși nu datora nimănui explicații, Elina a ales să vorbească despre motivele care au stat la baza acestei decizii. A făcut acest lucru în cel mai bun mod în care a știut.
Mulți au considerat că explicația ei nu a fost suficient de «perfectă», iar Elina s-a confruntat cu un tip de critică pe care l-aș descrie, în cel mai bun caz, ca fiind lipsit de delicatețe, iar în cel mai rău caz, ca fiind veninos.
Chiar dacă eu și Elina nu mai formăm un cuplu, rămânem o familie. Deși sufletul îmi este îndurerat, îi voi fi mereu recunoscător pentru sprijinul și iubirea pe care mi le-a oferit de-a lungul anilor. Când eram pe punctul de a renunța la tenis, ea mi-a oferit încurajarea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.
Ea este, de asemenea, persoana care a contribuit la unele dintre cele mai mari victorii din viața mea – fiica noastră, Skai, fiind cea mai importantă dintre toate.
Deși apreciez profund faptul că publicul este atât de implicat în fericirea mea, mă întristează lipsa de tact și de bunătate manifestată față de Elina. Chiar dacă unii poate nu îi înțeleg motivele sau nu sunt de acord cu ele, vă rog să nu uitați că într-o relație se petrec multe lucruri «în spatele cortinei», iar acestea nu pot fi explicate într-o simplă postare.
Elina are propriile bătălii de dus, la fel cum și eu le am pe ale mele. Îi respect alegerile și motivele; vom continua să ne susținem reciproc și să ne purtăm de grijă, mai ales că avem împreună un copil.
Pe măsură ce pășim în acest nou capitol, aș dori să vă rog pe toți să nu uitați că suntem, înainte de toate, oameni: nu Gael Monfils și Elina Svitolina, ci pur și simplu Gael și Elina. Imperfecți, dar străduindu-ne să facem tot ce ne stă în putință”.
Gael Monfils a dus-o pe Elina Svitolina în fața altarului în vara anului 2021. Nunta a avut loc în Elveția, la Geneva.