"A fost scos când juca mai bine. Cel care l-a schimbat a greșit". Momentul pe care Dumitru Dragomir nu-l poate explica, după ce a privit FCSB - Viitorul 1-2
La scurt timp după ce Viitorul a învins FCSB, 2-1 pe Arena Națională, și a lăsat echipa lui Mihai Teja la cinci puncte în spatele CFR-ului, Cornel Dinu (70 de ani) a făcut analiza derby-ului etapei. Apărarea vicecampioanei nu a scăpat, iar laudele au curs pentru Ianis și Gică Hagi.
Daniel Dobre, omul indicat de Florin Segărceanu drept următorul antrenor al Simonei Halep (27 de ani, 2 WTA), a oferit, marți, prima reacție pe marginea subiectului și a transmis că, pentru moment, lucrurile nu sunt foarte clare. Om cu mare experiență în tenisul românesc, Dobre a mai colaborat cu Simona la începutul carierei și a […]
Conor McGregor (30 de ani), cunoscutul luptător din Ultimate Fighting Championship (UFC), a fost arestat luni seară de poliția din Florida, în urma unui incident cu un fan. Potrivit CNN, McGregor a ieșit dintr-un hotel din Miami Beach, iar un fan a dorit să facă o poză cu acesta, însă s-a lovit de refuzul […]
Gică Hagi a tras un nou semnal de alarmă în privința situației în care a ajuns fotbalul românesc, iar, de această dată, a făcut referire la infrastructura pe care România o pune la dispoziție sportului. Deși a obținut o victorie mare împotriva FCSB-ului, scor 2-1, chiar pe Arena Națională, Hagi a simțit că e momentul […]
Simona Halep revine marți seara pe teren la Indian Wells, în tentativa de a se califica în sferturile de finală, care i-ar asigura cel puțin matematic locul 2 în ierarhia WTA și la începutul săptămânii viitoare. Reprezentanta României va lupta cu Marketa Vondrousova (Cehia).
"S-a terminat lupta la titlu!". Becali, resemnat după înfrângerea cu Viitorului: "Cum să iei titlul cu jucători care se împiedică?" + fotbalistul "ochit": "Râdeam singur, ca prostul"
Antrenorul FCSB a arătat o mină neobișnuit de senină pentru un reprezentant al pierzătorilor. La finalul partidei, Mihai Teja a spus: "Este o înfrângere, ne doare, dar din punctul meu de vedere cred că Viitorul a avut trei ocazii și a dat două goluri. Am fost naivi pe contraatacul lor. Am început și mai bine repriza a doua, acolo trebuia să marcăm și să facem diferența. Îi felicit, am spus mereu că au un fotbal bun, dar cred că ne-am ridicat la un fotbal bun, cu o calitate bună".
Andreas Calcan a marcat primul gol în echipamentul Viitorului. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a deschis tabela de marcaj pe Arena Națională în minutul 15 al partidei, FCSB - Viitorul, scor 1-2.
Viitorul produce surpriza pe Arena Națională! Echipa antrenată de Gică Hagi a învins cu 2-1 pe FCSB la capătul unui meci spectaculos, mult peste media Ligii 1, în care ambele echipe au fost preocupate de ofensivă și au ratat multe ocazii. Ianis Hagi și Andreas Calcan au fost marcatorii oaspeților, în timp ce pentru echipa lui Mihai Teja a înscris Florinel Coman, cel mai bun jucător al vicecampioanei.
Cumpărătorul, față în față cu vânzătorul. Un nou prilej de a pune pe tarabă potențialele ținte ale cumpărătorului ocupat, momentan, cu lupta de urmărire a CFR-ului. FCSB e încordată, de la antrenor la jucători, și nu își permite pași greșiți. Vânzătorul, cu inconștiența dată de adolescență, nu are presiunea gazdelor, ci doar cea transmisă de pe banca ocupată de cel mai mare exemplu din fotbalul românesc.
Zinedine Zidane este noul antrenor al echipei Real Madrid, iar luni seară, 11 martie, a fost prezentat oficial. Președintele galacticilor, Florentino Perez, a fost primul care a luat cuvântul în conferința de presă.
Debut incendiar pe Național Arena. Ultimul meci din etapa 1 a playoff-ului, FCSB - Viitorul, a început cu o fază care a încins atmosfera. Florinel Coman a executat perfect, în minutul 2, o lovitură liberă de la circa 20 de metri. Cojocaru a plonjat spectaculos, a reușit să evite golul, însă mingea respinsă de portar a ajuns la 6 metri.
Federația Română de Handbal a emis un comunicat după evenimentele de la Focșani, de la turneul Final Four al Cupei României, unde suporterii echipelor Steaua și Dinamo s-au luat la bătaie în arenă, înaintea semifinali de sâmbătă. Atunci, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și amble galerii au fost evacuate.
Cinci români în „sferturi” la CE Under 22. Andrei Udubașa (56 kg), Marian Gabriel Șchiopu (52 kg) și Tayson Lubert (69 kg) au câștigat luni și au ajuns la un meci de medalie Evoluție foarte bună a tinerilor pugiliști români (19-22 ani) la CE Under 22 de la Vladikavkaz (Rusia). Ziua de luni a început […]
ULTIMA ORĂ‚: Perez e gata să-i facă toate poftele lui Zidane! Francezul s-a întors, iar pe lista neagră sunt Bale, Isco și Marcelo. Real Madrid dă două "tunuri" în vară
Gregoire Defrel (27 de ani), atacantul Sampdoriei, a comis-o rău de tot după înfrângerea suferită de echipa sa, 2-1 cu Atalanta. Francezul a prins doar șase minute pe teren, iar după meci, supărat, a depășit viteza legală în oraș, fiind surprins de poliție, care a vrut să-l oprească, dar nu a putut decât după ce […]
Sorin Cârțu este, oficial, noul președinte al echipei Universitatea Craiova. Anunțul a fost făcut luni, 11 martie, pe contul de Facebook al clubului din Băniei, iar marți, 12 martie, va avea loc și prima conferință de presă a oficialului oltenilor.
În luna februarie 2019, producția uzinei Dacia Mioveni a fost de 32.021 vehicule, ceea ce reprezintă o creștere de 14,5%, comparativ cu perioada similară din 2018, informează luni ACAROM- Asociația Constructorilor de Automobile din România.
Au pretenții să vină oamenii la stadion și să încurajeze echipa, dar nu sunt în stare nici măcar să șteargă scaunele. În zona rezervată suporterilor care au abonament și la masa presei, scaunele sunt pline de noroi. Se întâmplă la stadionul
Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) și-ar fi găsit antrenor. Sportiva din Constanța se va pregăti, săptămâna viitoare, alături de Daniel Dobre, om cu care a mai lucrat în trecut. Anunțul a fost făcut de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup. Simona Halep a rămas fără antrenor în luna noiembrie […]
Astra Giurgiu s-a întâlnit cu Universitatea Craiova în prima etapă din play-off. Oltenii lui Mangia au câștigat meciul, scor 1-0, iar giurgiuvenii au plecat nemulțumiți de pe Ilie Oană.