CELE MAI NOI ARTICOLE

Visul unei nopți de iarnă!** Povestea Oltchimului care se bate pentru trofeul Ligii!

19 decembrie 2005. Momentul de cotitură al unei echipe care dominase hand­balul românesc în ultimele două decenii, dar fără să fi câștigat vreodată Liga Campionilor. Prima zi după ce România cucerise argintul mondial în Rusia, la nivel de echipă națională. Data la care un vis s-a transformat în ordin, iar Oltchim, ridicat la rang de „bun național". Impulsionat de performanța reprezentativei la St. Petersburg și de primirea cu fast a tricolorelor, noaptea, la Intercontinental, directorul general al SC Oltchim, Constantin Roibu, l-a chemat de urgență în birou pe Ioan Gavrilescu, președintele echipei, pentru a-i trasa un obiectiv mai important ca niciodată. „«Ai tema să încerci să aduni la Vâlcea toată naționala, plus antrenorul Tadici», mi-a spus domnul Roibu. Am ajuns la concluzia că putem obține rezultate de excepție și la club", ne istorisește Gavrilescu. "Dezlegarea", după Ardean Valul i-a cuprins pe toți, iar în numai câteva luni, Oltchim a pus bazele unei echipe trăsnet, ce s-a impus rapid în Europa. Steluța Luca a fost prima jucătoare convinsă să vină la Vâlcea, Gheorghe Tadici fiind lămurit de „generalul" Roibu, astfel că lucrurile au început să se lege. Negocierile nu au fost însă deloc ușoare: „Ardean a fost cel mai greu de convins. Era o jucătoare tânără, vânată. A fost o luptă acerbă între noi și Rulmentul, neoficial chiar se spunea că a semnat cu Brașov, dar a fost bine sfătuită de nașul ei de cununie, iar handbalista a venit la Vâlcea. După ce am realizat primel
Visul unei nopți de iarnă!** Povestea Oltchimului care se bate pentru trofeul Ligii!

A căzut legea Țiriac!** Vezi ce înseamnă asta pentru sportul românesc!

Halterele aduc României primul aur european din 2010 cucerit într-o probă olimpică! Ninel Miculescu (foto), noua vedetă a halterelor românești, a călcat strâmb pe când avea 20 de ani. Descoperit pozitiv la un control doping în 2006, dinamovistul a refăcut firul performanței. După un argint mondial în 2009 la smuls, Ninel a explodat la Europenele de la Minsk, unde ieri a cucerit tot aurul categoriei 69 de kilograme. Cel mai important a fost cel de la total, cu 333 de kilograme, singurul care contează în programul olimpic. Miculescu, un halterofil atipic, cu un fizic longilin, și-a completat CV-ul cu poziții de top atât la smuls (153 kg), cât și la aruncat (180 kg). Elevul lui Nicu Vlad se plasează acum într-un top mondial al favoriților în vederea Olimpiadei de la Londra, iar vestea bună este că poate ajunge la JO, atât timp cât „Legea Țiriac" a picat. La propunerea fostului jucător de tenis, COSR a decis în 2000 că un sportiv dopat nu va mai face parte niciodată din delegația olimpică. Ieri, secretarul general al forului olimpic, Ioan Dobrescu, a anunțat că această regulă nu mai există: „Ne-am aliniat la codul WADA. Sportivii de valoare, cum e cazul lui Ninel Miculescu, vor avea a doua șansă". Performanța de ieri vine după o altă „dublă" la CE: Antoniu Buci (CSM Cluj-Steaua) a cucerit marți aurul la stilul aruncat și argintul la total. Un campion rebel Miculescu a început să practice halterele din întâmplare, fiind selecționat din curtea școlii, pe când juca fotbal. Este un
A căzut legea Țiriac!** Vezi ce înseamnă asta pentru sportul românesc!

Vrei la CM? Dă-mi un SMS!

Nemulțumit de prestația echipei sale, selecționerul Algeriei, Rabah Saadane, a început să caute pe Internet jucători pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud. Cine are vreo legătură de rudenie pe linie algeriană și joacă fotbal la nivel profesionist poate da marea lovitură a vieții, adică să fie chemat la echipa națională de către selecționerul Rabah Saadane. Nu este glumă. Pur și simplu, aflat sub presiunea criticilor federale și el însuși nemulțumit de prestația celor supranumiți „Fenicienii" la Cupa Africii, Rabah Saadane a decis să facă apel la tehnicile moderne ale internetului, în speranța că va descoperi fotbaliști cu un grad de rudenie pe linie maternă sau paternă de naționalitate algeriană, pentru a-i vedea și apoi, eventual, convoca în amicalele dinaintea plecării la turneul final al CM, acolo unde Algeria nu a mai fost din 1982. „A câștigat" doi atacanți și un mijlocaș
Vrei la CM? Dă-mi un SMS!

Liber la trofeu

Trofeul Cupei Mondiale FIFA a fost prezentat, ieri, în Capitală, Bucureștiul fiind al 75-lea oraș din cele 93 ale turneului. Evenimentul i-a adunat la hotelul Radisson pe Gică Popescu (foto), ambasadorul Cupei Mondiale în România, Gigi Mulțescu, Costică Ștefănescu, Mircea Rădulescu, Doina Melinte și ambasadorii din Tunisia, Nigeria, Sudan, Africa de Sud și Maroc. „Din păcate, nu am adus noi trofeul la București, ci cei de la Coca-Cola. Unul dintre colegii mei a spus că ar trebui să așteptăm 20 de ani ca să ne mai calificăm la un turneu final al Cupei Mondiale. Am crezut că e nebun și acum cred că e la fel de nebun și sper să nu se adeverească", a spus Popescu. „Baciul" a declarat că venirea trofeului Cupei Mondiale în România va accentua și mai mult regretul neparticipării României la turneul din Africa de Sud. Trofeul va fi expus, astăzi, între 9:00 și 21:00 la Sala Palatului, intrarea fiind liberă pentru public. „Este o ocazie unică pentru iubitorii fotbalului din România să fie atât de aproape de acest trofeu", a spus Miruna Răclaru, director de Comunicare al Coca-Cola. Ambițiile urmașilor lui Hagi și Popescu Nicolas și Ianis, fiii foștilor tricolori Gică Popescu și Gică Hagi, au spus ieri că vor să câștige, împreună, Cupa Mondială. „Acum suntem mici și trebuie să muncim ca să ajungem la echipa națională și apoi să câștigăm și Cupa Mondială. Vreau să joc mijlocaș și o să-i dau pase lui Nicolas", a spus Ianis Hagi, în vârstă de 11 ani. La rândul său, Nicolas Popescu s-a
Liber la trofeu

Cesinha pune condiții!** Vezi ce vrea brazilianul!

În iarnă, giuleștenii aveau doi jucători importanți care intrau în ultimele șase luni de contract. Dintre ei, doar unuia i s-a propus prelungirea înțelegerii, în speță Marius Constantin. Cel de-al doilea jucător în cauză este brazilianul Carlos Cesinha, care ar rămâne la Rapid, dar vorbește despre bani mai mulți. „Cu mine n-a mai vorbit nimeni nimic despre ce voi face din vară. Probabil voi pleca, pentru că altă soluție nu văd. După modul în care evoluează lucrurile nu mai sunt dorit. Mi-e greu să cred că domnul Copos îmi va mări contractul. În aceste condiții, nu am decât să-mi caut echipă", a spus Cesinha, care mai are o rază de speranță după instalarea lui Andone pe banca tehnică.
Cesinha pune condiții!** Vezi ce vrea brazilianul!

Vezi aici motivul real pentru care pleacă Turcu de la Dinamo!** Are bani de dat!

Vasile Turcu vrea să se retragă de la Dinamo. Nimic nou, din moment ce vestea a fost anunțată inclusiv de omul de afaceri. Ce nu se cunoaște până acum este motivul. Altul decât cel anunțat de acționar, care a spus că nu poate lucra cu Florin Prunea, managerul sportiv al „câinilor". Ca să rămână în acționariatul roș-albilor, Turcu ar trebui să achite până la finalul returului
Vezi aici motivul real pentru care pleacă Turcu de la Dinamo!** Are bani de dat!

Se scufundă Știința!** Wotte: „Ce aveți cu noi?!”

Wotte a contestat eliminarea lui Ologu și penalty-ul acordat Unirii în minutul 66, însă la fiecare fază arbitrul a fost acoperit de regulament. „Mai bine ne-ar scoate Federația din competiție, decât să ne trimită asemenea arbitri. Se zice că este cel mai bun arbitru, dar Tudor a greșit grav. Ologu a fost eliminat prea ușor, iar în minutul 66 nu trebuia să fie acordat penalty", a atacat Wotte. Tirada acestuia a continuat mai apoi. „Am obosit ca după fiecare meci să comentez arbitrajul. Trebuie să ne pregătim de acum înainte să jucăm în 10 oameni. Nu înțeleg ce au arbitrii cu noi, de la meciul cu Dinamo am început să fim dezavantajați. Vă aduc aminte și de faza în care Florin Costea și-a rupt piciorul și adversaru
Se scufundă Știința!** Wotte: "Ce aveți cu noi?!"

Iancu a mai câștigat o rundă

Revoluția lui Gigi Becali a fost o furtună într-un pahar cu apă. Patronii pe care șeful stelei îi vedea dispuși să producă înlăturarea lui Dumitru Dragomir de la LPF nu au venit alături de el. În paralel, punctele pe care se bat Rapid și Timișoara sunt tot mai aproape de Banat. Comisia de Recurs a Ligii a respins ieri ultima acțiune prin care Rapid a încercat să se apere. Acum, Timișoara are cale liberă pentru a primi cele trei puncte care reprezintă miza în cazul „Varga - Bălan". Comisia a invocat faptul că vizele aplicate de LPF în carnetele de joc ale jucătorilor sunt anterioare cu o zi înregistrării echipei Rapid III la Asociația Municipală de Fotbal, astfel că devin nule. De asemenea, se invocă în motivație și faptul că nu există nicio cerere înaintată de Rapid către Ligă prin care se solicită respectivele vize. Cazul a parcurs astfel a șaptea sa etapă.
Iancu a mai câștigat o rundă

Semnează „recuperatorul”!** Mureșan s-a înțeles cu CFR

CFR s-a alarmat când a văzut că granzii din Capitală îl vânează pe Gabi Mureșan. Au negociat cu jucătorul pentru un nou contract, urmând ca, după meciul de la Iași, părțile să semneze înțelegerea. Gabi Mureșan a jucat „all-in" cu șefii CFR-ului și a câștigat. Mijlocașul nu a vrut să semneze prelungirea contractului cu CFR, nemulțumit că șefii nu îi oferă dublul sumei din angajamentul actual, 80.000 de euro pe sezon. Cum „Muri" poate pleca din Gruia la vară pentru doar 160.000 de euro, potrivit amendamentului adus de Legea Webster în regulamentul internațional de trans­feruri, cel mai bun recuperator din Liga I a trezit atât interesul granzilor din Capitală, cât și pe cel al unor echipe din Rusia. După ce au refuzat de două ori să-i dubleze contractul, șefii de la Cluj s-au decis să nu mai piardă vremea, riscând astfel să rămână fără jucător. Astfel, după meciul de la Iași, Gabi Mureșan va primi salariul cerut, 180.000 de
Semnează "recuperatorul"!** Mureșan s-a înțeles cu CFR

Alexandra Dulgheru a chinuit-o** pe Kim Clijsters!

În primul tur, la Marbella, Alexandra Dulgheru (48 WTA, foto) a luptat de la egal la egal cu cea mai în formă jucătoare a lumii, Kim Clijsters (10 WTA). Românca a evoluat excelent, a câștigat un set și s-a înclinat greu cu 4-6, 7-6 (1), 2-6. Belgianca, ajunsă de curând în topul primelor zece jucătoare ale lumii, a avut nevoie de peste două ore de joc pentru a trece de bucureșteancă. Alex și-a adus aminte că nu mai departe de anul trecut și-a trecut în palmares un titlu WTA și a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei. După un prim set pierdut la mare luptă, Dulgheru a strălucit în cel de-al doilea, pe care și l-a adjudecat la tie-break. Românca a cedat însă în setul trei, câștigat ușor de belgiancă, 6-2. Astăzi, în turul doi, la Marbella avem parte de un duel românesc, Sorana Cîrstea vs Simona Halep.
Alexandra Dulgheru a chinuit-o** pe Kim Clijsters!

Ogăraru, după Lăcătuș?

George Ogăraru (foto) va termina contractul cu Ajax în vară, iar ofertele pe adresa lui nu au întârziat să apară. Ieri, presa din Olanda a semnalat interesul Vasluiului și al Unirii Urziceni pentru apărătorul de bandă: „Ogăraru se poate întoarce din vară în România. MM Stoica, managerul Unirii Urziceni, este interesat de serviciile jucătorului, căruia Ajax a decis să nu-i mai prelungească înțele
Ogăraru, după Lăcătuș?

A plâns de fericire!** Cum a trăit Stochiță meciul cu Gloria

Din cauza comportamentului de la partida cu FC Brașov, Mihai Stoichiță a fost suspendat de Comisia de Disciplină pentru două etape, fapt care l-a determinat să vadă meciul din tribună, alături de Argăseală. Imediat ce roș-albaștrii au punctat pe tabelă, Stoichiță a început să-și mobilizeze cu migală defensiva. „Stancule, hai mai jos! Coboară în centru, nu vezi că rămânem descoperiți?". În vizor a intrat și Emeghara: „Eme, vino în centrul apărării, coboară! Când urci în atac, nu-i mai pasa lui Bănel, du-te să creezi superioritate!".
A plâns de fericire!** Cum a trăit Stochiță meciul cu Gloria

„Vamă”: „Plec” | Gigi: „Hai la Steaua!”** VEZI AICI ce jucători își dorește Becali!

Președintele Brașovului, Dinu Gheorghe „Vamă", a recunoscut voalat că Gigi Becali i-a propus să vină la Steaua. Ultima oară, cei doi au discutat imediat după victoria cu Oțelul (3‑0), când Becali l-a felicitat pe „Vamă" pentru rezultat. În ciuda refuzului din iarnă de a veni la Steaua, Dinu Gheorghe continuă să negocieze cu Gigi Becali mutarea sa din vară în Ghencea. Președintele „stegarilor" este nemulțumit de situația financiară a Brașovului și, chiar dacă Ilyes&Co. mai au opt partide în Liga I, la care se adaugă cel puțin un meci în Cupa României, și-a anunțat colaboratorii de la club că, la vară, va pleca la altă echipă. „Vamă" a recunoscut că ultima discuție purtată cu Becali a avut loc chiar după meciul câștigat de Brașov în fața Oțelului.
"Vamă": "Plec" | Gigi: "Hai la Steaua!"** VEZI AICI ce jucători își dorește Becali!

VIDEO **Tiger Woods, luat la întrebări de tatăl său, în prima reclamă după Sexgate

Nike a lansat o nouă reclamă avându-l drept protagonist pe Tiger Woods. Pentru a marca reîntoarcerea americanului în circuitul profesionist de golf, cei de la Nike au conceput o reclamă menită să mai spele imaginea lui Woods, puternic afectată după dezvăluirile din ultima vreme referitoare la viața sa sexuală sordidă. Pe fundalul reclamei se poate auzi o înregistrare a vocii tatălui lui Tiger, Earl Woods, decedat în 2006 în care acesta îi spune fiului său: "Tiger, eu sunt mai predispus la a fi curios și a genera conversații. Aș vreau să aflu unde anume ți-a fost mintea și să decopăr care sunt sentimentele tale. Și mai ales dacă ai învățat ceva din ce s-a întâmplat."
VIDEO **Tiger Woods, luat la întrebări de tatăl său, în prima reclamă după Sexgate

„Teatrul Coșmarurilor” pentru United, răzbunare totală pentru nemți!** Vezi programul semifinalelor Ligii!

Liga Campionilor și-a desemnat în această seară ultimele două semifinaliste, după duelurile dintre Manchester United vs Bayern Munchen, respectiv Bordeaux vs Lyon. Meci fabulos pe "Teatrul Viselor" din Manchester, acolo unde englezii, cu Rooney din primul minut, s-au distrat în prima repriză cu trupa lui van Gaal. Până să își revină din pumni, nemții priveau îngroziți la tabela de marcaj: era 3-0 pentru United și suporterii se gândeau, probabil, la meciul de acum câțiva ani, cu Roma. Doar că bavarezii nu aveau nici cea mai mică intenție să se predea. Olic a înscris înainte de pauză iar tehnicianul olandez al germanilor a făcut minuni la pauză. A doua repriză a fost o demonstrație de fotbal predată de Bayern, care a fost avantajată și de faptul că au evoluat aproape întreaga repriză cu un om în plus, Rafael fiind eliminat în minutul 50. Golul decisiv pentru calificare a fost opera lui Robben, care a prins un trasor fabulos din marginea careului, fără speranțe pentru Van der Sar. În final, Ferguson a forțat calificarea, trimițânu-i în luptă pe Giggs și Berbatov, dar Bayern a demonstrat că este o echipă mare și nu le-a permis "diavolilor" să se apropie periculos de poarta lui Butt. Germanii trec după două partide copie la indigo cu optimile contra Fiorentinei și se răzbună cu vârf și îndesat pentru finala Ligii pierdută în 1999, cu Man UTD.
"Teatrul Coșmarurilor" pentru United, răzbunare totală pentru nemți!** Vezi programul semifinalelor Ligii!

Arman Karamyan:** „Nea Mihai e extraordinar! Patronul trebuie să aibă încredere în el!”

Arman Karamyan a fost titular pentru Steaua în partida de la Bistrița și a reușit să deschidă scorul în minutul 13. Armeanul i-a dedicat victoria tehnicianului Mihai Stoichiță, cu care speră să câștige campionatul. Fotbalistul și-a exprimat speranța că Gigi Becali îl va păstra pe Mihai Stoichiță pe banca tehnică până la finalul sezonului. "Nea Mihai e un antrenor extraordinar. Trebuie ca și patronul să aibă încredere în el. Trebuie să câștigăm titlul cu Stoichiță. Importante sunt cele 3 puncte. Am auzit indicațiile lui Stoichiță din tribună. Important e să câștigăm fiecare meci.", a declarat Arman Karamyan la gsptv.
Arman Karamyan:** "Nea Mihai e extraordinar! Patronul trebuie să aibă încredere în el!"

Jelev a jucat accidentat!** „A strâns din dinți!”

Cu probleme serioase la gleznă, bulgarul Jelev (foto) a fost titularizat, deși tehnicianul Stoichiță s-a temut de o recidivă. Astfel, înainte de startul partidei, „Lippi" l-a scos la încălzire și pe tânărul Tudose, însă, după o discuție cu stafful medical, s-a decis că Jirko Jelev poate începe partida. „A contat mult și dorința lui, a strâns din dinți", au povestit surse din club.
Jelev a jucat accidentat!** "A strâns din dinți!"

Golanski:** „Îi dedic victoria lui Szekely!”

Folosit în premieră de Mihai Stoichiță pe postul de mijlocaș la închidere, Pawel Golanski s-a descurcat foarte bine în partida de la Bistrița. Polonezul, care a dat o pasă de gol la reușita lui Arman Karamyan, a declarat că îi dedică victoria lui Janos Szekely. "Victoria e foarte frumoasă, am câștigat în deplasare. Vreau să îi dedic cele 3 puncte lui Janos Szekely. Nu mă interesează ce fac celelalte echipe, ci doar să jucăm noi bine și să câștigăm. Cele mai importante sunt cele 3 puncte. ", a declarat Golanski la gsptv.
Golanski:** "Îi dedic victoria lui Szekely!"

Stoichiță:** „Asta e Steaua! Am fost net superiori!”

Mihai Stoichiță și-a felicitat elevii la finalul partidei de la Bistrița și s-a declarat mulțumit de evoluția fotbaliștilor care au jucat mai puțin până acum. Tehnicianul l-a lăudat în special pe Bogdan Stancu, autorul golului victoriei "roș-albaștrilor", despre care spune că are o atitudine mult schimbată în bine. "Ce să vă spun? Asta e Steaua! Multe ocazii de gol. Bistrița e o echipă care joacă bine. Am fost net superiori, mă bucur că jucătorii au dat totul. Mă bucur că cei care nu au jucat foarte mult până acum au demonstrat că au valoare de Steaua. Eu nu suporter, eu fac parte din istoria Stelei! Steaua suntem noi. E greu să privești de afară! Cred ca am tensiune. Îl iubesc pe Bogdan Stancu, e un Stancu nou, cu atitudine și mult mai eficient.", a declarat Mihai Stoichiță după meci.
Stoichiță:** "Asta e Steaua! Am fost net superiori!"

Argăseală: „Meritul lui Stoichiță e indiscutabil!** A ridicat moralul jucătorilor, când toți îi criticau”

Valeriu Argăseală are numai cuvinte de laudă pentru jucători și pentru tehnicianul Mihai Stoichiță, după victoria obținută de Steaua, pe terenul Gloriei Bistrția, scor 2-1. Președintele "roș-albaștrilor" spune că victoria a fost adjudecată în mare măsura datorită tactului de care a dat dovadă "Lippi". "Când toți criticau echipa, el le ridica moralul jucătorilor", spune Argăseală. "Steaua a evoluat bine azi pentru că băieții au dovedit că știu și pot să joace așa. Cred că meritul antrenorului este indiscutabil aici. Chiar și când toată lumea îi critica, Stoichiță a avut puterea să discute cu jucătorii și să le ridice moralul", a declarat Argăseală la gsptv.
Argăseală: "Meritul lui Stoichiță e indiscutabil!** A ridicat moralul jucătorilor, când toți îi criticau"

„Steaua e Steaua”, din nou!** Becali: „Stăm extraordinar! CFR și Dinamo fac egal”

Gigi Becali a prins curaj după victoria Stelei de la Bistrița, scor 2-1, și spune că așteaptă ca Dinamo și CFR Cluj să se împiedice în partidele de mâine. Patronul "roș-albaștrilor" spune că formația sa stă "excelent" și spune că programul o avantajează în lupta pentru titlu. "A zis că va fi 2-0. 2-0 sau 2-1 tot aia e. Echipa a avut atitudine, s-a m
"Steaua e Steaua", din nou!** Becali: "Stăm extraordinar! CFR și Dinamo fac egal"

Steaua atacă liderul! **

Tata Jean are vampiri de pluș. Colții bistrițenilor n-au mușcat nici pe CFR și nici pe Steaua, care a scos ieri trei puncte de la o Glorie fără glorie cu pecetea lui Arman și Stancu. Într-un laborator în care Stoichiță a mixat 32 de elemente în 19 etape pentru a construi un grup, Steaua a intrat în Dracula Landul lui Tata Jean căutând busola spre o victorie în deplasare uitată la Craiova acum cinci luni! Cu mijlocul rupt de accidentări, „Lippi" îl aruncă pe Golanski pe post de Ceas. Dar ora exactă în start o dă Gloria. Moraes (6) scoate colții de vampir, însă chinuie o minge în 16 metri de poarta lui Tătărușanu și, de lângă Parpas, trimite prea slab pentru a spera la un 1-0. Apărarea Gloriei rămâne țintuită cu ochii spre poarta Stelei, Golanski simte momentul și trasează o diagonală spre Arman Karamyan (12), care, din colțul careului mare, îl execută pe Albuț. Steaua înghețată Și Steaua intră la cutie! „Lippi" strânge echipa în 20 de metri și așteaptă pauza încă din start de meci cu Tătărușanu întinzând minutele la fiecare aut de poartă. Băjenaru (18) și Moraes (27) termină fără precizie atacurile poticnite ale bistrițenilor care îngheață însă la „capul" lui Arman (36) ce trece razant peste transversală din
Steaua atacă liderul! **

Miculescu, 3 medalii de aur** la CE de haltere de la Minsk!

Sportivul Ninel Miculescu a câștigat, miercuri, la categoria 69 de kilograme, trei medalii de aur la Campionatul European de haltere de la Minsk, la stilul smuls (153 kilograme), la stilul aruncat (180 kilograme) și la total (333 kilograme). La stilul smuls, Ninel Miculescu a intrat direct la 147 kilograme, reușind din prima încercare, cu care a trecut pe primul loc. Rusul Mihail Gobeev l-a detronat apoi, cu 148 kilograme, urmat de turcul Mete Binay (149 kilograme), dar Niculescu a plusat la 150 kilograme, redevenind lider. La ultima încercare, Binay a ratat la 151 kilograme, iar medalia de aur a revenit românului, la stilul smuls, care a reușit 153 de kilograme la ultima apariție.
Miculescu, 3 medalii de aur** la CE de haltere de la Minsk!

„Dacă se dorește să plec, o voi face!** Totuși, cred că Iancu mă susține”

Timișoara nu a mai fost la fel de norocoasă în această seară. După ce în ultimele etape a reușit să își salveze meciurile în prelungiri, Poli nu a fost în stare să treacă, în această seară, de nou promovata Internațional Curtea de Argeș. Ioan Ovidiu Sabău admite că formația pe care o pregătește a reușit un meci mediocru și regretă că nu a obținut maxim dintr-o partidă ce părea, la prima vedere, ușoară. Contestat încă o dată de fani, "Moțul" nici nu se gândește să renunțe, atâta timp cât are sprijinul lui Iancu. "Ne-a depășit importanța acestui meci. Am fost crispați, agitați și am vrut să dăm gol foarte repede. Păcat, pentru că era un joc în care ne puteam distanța, dar trebuie să mergem mai departe și să analizăm de ce nu am folosit mai mult mintea. Din prea multă ambiție, a apărut crisparea. Jocul a fost poate prea important pentru jucători. Am avut și acum ocazii. Singurul joc de acasă în care ne-am chinuit a fost cu Iașiul. Eu sunt vinovat, eu am pregătit acest joc, deci eu sunt responsabil. Dar analiza trebuie făcută la rece. Situația mea va fi analizată la vară, dar dacă se dorește să plec mai repede, nu e nicio problemă. Dar eu cred că acum am susținerea conducerii.", a spus tehnicianul la conferința de presă.
"Dacă se dorește să plec, o voi face!** Totuși, cred că Iancu mă susține"

Avocatul lui Mutu:** „Suspendarea provizorie a expirat! Am cerut o autosuspendare până la încheierea cazului!”

Avocatul atacantului român Adrian Mutu, Paolo Rodella, a declarat, miercuri, că joi va depune la Tribunalul Național Antidoping memoriul apărării în cazul de dopaj care îl vizează pe jucătorul echipei Fiorentina. "În 19 aprilie va avea loc audierea în fața Tribunalului Antidoping, după ce Procurorul antidoping din cadrul CONI a propus un an de suspendare. Mâine (n.r. - joi) vom depune memoriul apărării. Mutu nu a mai jucat din 29 ianuarie, au trecut deja două luni și jumătate, suspendarea provizorie a expirat și noi am cerut o autosuspendare până la încheierea cazului. Suntem optimiști", a spus Rodella, care se ocupă alături de avocații Michele Ducci și Nino D'Avirro de cazul internaționalului român.
Avocatul lui Mutu:** "Suspendarea provizorie a expirat! Am cerut o autosuspendare până la încheierea cazului!"

Balada titlului îndepărtat** Timișoara – Curtea de Argeș 0-0

Ziua începuse perfect pentru Timișoara, cu un nou pas făcut la comisii pentru cele trei puncte din meciul din afara terenului cu Rapid. Meciul cu Inter Curtea de Argeș din iarbă însă a confirmat vorba lui Iancu: Poli joacă „la țăcăneală". Bănățenii au început în forță, dar mult prea încrezători că argeșenii nu puteau pune probleme, iar cu timpul, semnalele unei partide complicate pentru gazde au devenit evidente. Poli se adâncise într-un joc fără viziune, în fața căruia declarațiile și speranțele primului titlu din istoria alb-violeților păleau dezarmant. Primii care au aruncat prosopul au fost chiar fanii bănățeni, care la pauză au început să fluiere. Sabău a mutat, dar pe bancă nu mai avea atuul din meciurile precedente, pe Cosmin Contra, iar siguranța bănățenilor se transformă în precipitare, impreciziile fiindu-le taxate cu un cor de fluierături. Abia în ultimele 25 de minute au apărut și emoțiile la poarta lui Marius Popa, dar Goga și Magera, în faze similare, și-au făcut larg mingea în careu, iar trasorul lui Claudiu Ionescu a fost scos de „Popică" din vinclu. Pe contraatac, Inter putea da marea lovitură, dar Apostu a nimerit din trei metri bara laterală a lui Pantilimon!
Balada titlului îndepărtat** Timișoara - Curtea de Argeș 0-0

Arman Karamyan, la primul gol pentru Steaua,** din pasa „închizătorului” Golanski!

Arman Karamyan a înscris primul său gol pentru Steaua, în minutul 13 al partidei de la Bistrița. Titularizat în ultima clipă în detrimentul columbianului Juan Carlos Toja, armeanul l-a învins pe Albuț cu un șut excelent plasat, la colțul lung. Suspendat ca urmare a incidentelor din timpul partidei cu FC Brașov, Mihai Stoichiță a urmărit partida din tribună, alături de Valeriu Argăseală. Cei doi s-au felicitat reciproc după înscrierea golului, acesta fiind reușit în urma colaborării dintre doi jucători a căror titularizare a fost decisă cu puțin timp înainde de startul partidei.
Arman Karamyan, la primul gol pentru Steaua,** din pasa "închizătorului" Golanski!

Napoli: „Ne-am bătut pentru fiecare minge, **sunt mulțumit de reacția echipei”

Astra Ploiești a reușit să îi țină piept Vasluilui și a remizat în această după-amiază, pe tere propriu, scor 0-0, cu gruparea moldavă. Napoli este mulțumit de acest egal, chiar dacă partida de la Ploiești a fost una dintre cele mai plictisitoare din acest sezon. Cel puțin la nivelul determinării, gazdele au punctat, spre bucuria tehnicianului italian. "Sunt mulțumit de reacția echipei după ultimele trei rezultate. Astăzi cred că am fi meritat mai mult, dar și un punct obținut în compania unei echipe cum este FC Vaslui e bun. Totuși, sunt mulțumit că echipa și-a recâștigat pofta de joc și dorința de a se bate pentru fiecare minge", a spus Napoli. Nicolo Napoli a precizat că a fost nevoit să facă unele improvizații în apărare din cauza absențelor cu care s-a confruntat înaintea partidei cu FC Vaslui. "Am făcut unele improvizații în linia defensivă, unde a apărut Paulinho fundaș dreapta și Mihalache în centru, dar cei care au intrat în teren și-au făcut datoria pe deplin. Poate nici cei de la Vaslui nu se așteptau să le oferim o astfel de replică. Pentru etapa următoare sper să revină Rohat și Mendez și, de asemenea, va fi în lot și ultima achiziție, camerunezul Alex Ngamby", a menționat tehnicianul. Întrebat despre meciul din etapa viitoare, cu Universitatea Craiova, Nicolo Napoli a răspuns: "Este normal să spun că eu cunosc Craiova, după ce am petrecut acolo un an și jumătate, însă nu știu nimic despre stadionul din Severin. Mergem acolo să facem un rezultat bun", a afirm
Napoli: "Ne-am bătut pentru fiecare minge, **sunt mulțumit de reacția echipei"

„Călăul” oltenilor:** „Un gol e pentru Gicu Grozav, unul pentru familie!”

Autorul celor două goluri din meciul Alba - Craiova, Ciprian Selagea, nu mai marcase pentru formația ardeleană de pe finalul sezonului 2008/2009
"Călăul" oltenilor:** "Un gol e pentru Gicu Grozav, unul pentru familie!"

Becali: „N’Doye e cel mai bun din țară! Ce să caute la Steaua?”:))

N'Doye a căzut în dizgrația suporterilor din Ștefan cel Mare, după ce a provocat un conflict la antrenament și a vorbit urât despre culorile clubului ale cărui culori le apără. Senegalezului îi expiră contractul cu Dinamo la vară și, aproape sigur, va părăsi clubul alb-roșu. Adrian Porumboiu a fost primul care a dezvăluit, săptămâna trecută, că îl vrea pe mijlocaș la echipă și, conform spuselor sale, are promisiunea lui N'Doye că gruparea moldavă va avea prioritate. Așa cum ProSport v-a dezvăluit astăzi, și CFR-ul este în cărți pentru obținerea semnăturii celui mai constant mijlocaș din Liga I. Dinamo nu ar fi străină de această mutare și ar fi stabilit un pact cu CFR-ul: să îi reînoiască contractul senegalezului, pentru ca apoi să îl cedeze în Gruia, la schimb cu Mureșan. Președintele Clujului nu pare străin de această variantă, el rezumându-se să declare: "Facem doar schimb de timbre cu Dinamo" În schimb, Gigi Becali, patronul din Liga I care și-a făcut o obișnuință în ultimul timp din a transfera doar jucători la final de contract, nici nu vrea să audă de jucătorul lui Dinamo.
Becali: "N'Doye e cel mai bun din țară! Ce să caute la Steaua?":))

Lăcătuș: „Toți ne laudă,** dar să nu le dăm apă la moară celor care spun că Vasluiul e cea mai tare din parcare!”

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lăcătuș, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că jocul formației sale a fost caracterizat de lipsă de luciditate în partida, din deplasare, cu Astra Ploiești, încheiată la egalitate, scor 0-0. "A fost un joc modest în care nu am reușit să ne creăm ocazii clare de gol, iar jocul nostru a fost caracterizat de lipsă de luciditate. Important este că nu am pierdut și sper ca echipa să aibe o altă prestație la jocurile următoare, asta cu condiția să ne recuperăm o parte dintre jucătorii accidentați. Am luat un punct împotriva unei echipe care ne-a pus probleme, iar prestația noastră trebuie să ne dea de gândit prin prisma meciurilor următoare. Cred că jucătorii noștri nu sunt obișnuiți cu ritmicitatea, iar eu nu am de ce să fiu supărat pentru acest rezultat", a spus Lăcătuș.
Lăcătuș: "Toți ne laudă,** dar să nu le dăm apă la moară celor care spun că Vasluiul e cea mai tare din parcare!"

Vară fierbinte în Ghencea!** „Vamă” și trei jucători, chemați la Steaua!

Ediția tipărită de joi a ProSport-ului scrie despre o mutare care are șanse mari să se realizeze în vară. Cum titlul pare tot mai departe de Steaua, Gigi Becali e hotărât să restructureze clubul, iar primul om la care se gândește e Dinu Gheorghe. Cei doi s-au "tatonat" și în această iarnă, iar ProSport-ul de mâine prezintă motivele pentru care "Vamă" ia în calcul acest "transfer". Află din ediția tipărită de joi a ProSport-ului ce jucători ar veni în "Ghencea" la pachet cu Dinu Gheorghe și cum va fi mediat conflictul acestuia cu Valeriu Argăseală.
Vară fierbinte în Ghencea!** "Vamă" și trei jucători, chemați la Steaua!

Mititelu, învins prin telefon**

Universitatea a pierdut în această seară la Alba Iulia, în duelul cu o rivală la retrogradare, spre nemulțumirea lui Adrian Mititelu. Patronul din Bănie nu a fost la meci, fiind reținut în Craiova cu afaceri și a trăit cu intensitate partida, prin intermediul telefonului. "Nu am putut să merg la meci, pentru că am avut treabă în Craiova, așa că nu vă pot spune prea multe. Am stat pe telefon tot meciul, a fost un lucru neobișnuit. Am sperat până în ultima clipă că partida va fi televizată, am făcut și demersuri în acest sens, dar nu s-a putut. Am pierdut puncte importante, dar am jucat mai bine de o repriză cu un om mai puțin", a spus finanțatorul din Bănie, la Sport.ro. În ceea ce privește scandalul dintre Rapid și Timișoara în "cazul Varga și Bălan", și patronul Științei le ține parte tot feroviarilor: "Eu zic că Rapidul a avut dreptul
Mititelu, învins prin telefon**

O șansă ratată** Astra Ploiești – SC Vaslui 0-0!

Astra și FC Vaslui s-au anihilat reciproc, rezultând unul dintre meciurile plictisitoare ale campionatului. Și gazdele, și oaspeții au acuzat din plin absențele din lot, ocaziile de poartă numărându-se pe degetele de la o mână. Napoli a fost obligat să facă unele permutări în primul unsprezece, italianul neavând nici măcar 18 jucătri valizi pentru raportul de joc! Astfel, Mihalache a fost folosit, în premieră, fundaș central, post pe care nu a mai jucat din divizia C, Paulinho a fost făcut fundaș dreapta, Vădrariu a fost titular în Liga I, în premieră, pe final ploieștenii aducând pe scena ligii I și un junior de doar 17 ani, Condrea! Vedetele Vasluiului au părut surprinse de replica unei echipe care bifase trei înfrângeri la rând și au ajuns foarte rar la poarta lui Miron, „deranjat" doar de bara lui Wesley (min. 87, după o lovitură de cap). Nici golgeterul Ganea nu a avut însă o zi prea bună, astfel că remiza albă a părut una logică, cu un plus, în joc, pentru ploieșteni, în timp ce moldovenii au părut că se mulțumesc cu un punct, mai bun decât nimic, până la urmă.
O șansă ratată** Astra Ploiești - SC Vaslui 0-0!

Se scufundă Știința!** Alba Iulia-Craiova 2-0!

Selagea a marcat de două ori într-o partidă care dă speranțe ardelenilor că pot face baremul și sporește tensiunile din vestiarul „juveților", reintrați în hora retrogradării. Ori Blaz Sliskovic poate citi viitorul, ori jucătorii din Alba Iulia au fost injectați cu tupeu de antrenorul bosniac. A scris pe tablă cu o zi înaintea meciului cu Craiova clasamentul Ligii I, cu 20 de puncte în dreptul Unirii, câte ar fi făcut după victoria cu Craiova. Iar elevii lui Sliskovic n-au vrut să fie puși să șteargă tabla, așa că s-au conformat. Și au dominat copios o primă repriză în care Craiova a ajuns o singură dată la poartă. Jovanovic ('9), Bruno (''14) sau Bucurică (''35) n-au reușit să-l păcălească pe Lung jr.
Se scufundă Știința!** Alba Iulia-Craiova 2-0!

Porumboiu: „Am fost penibili!** Mai mult de egal nu puteam scoate”

Adrian Porumboiu spune că, judecând după prestația din această după-amiază, Vasluiul trebie să fie mulțumit cu remiza obținută în deplasarea de la Ploiești, scor 0-0, cu Astra. Moldovenii au ratat o șansă importantă de a pune presiune pe liderul CFR Cluj, însă nu au reușit să repete prestațiile bune din ultimele etape. "Nu puteam mai mult", spune franc conducătorul Vasluiului. "Am fost penibili, nu puteam emite mai multe pretenții. Dacă te iei după scor, după rezultat, ai spune că am pierdut două puncte, dar după joc, vă spun sincer că nu puteam mai mult." Referindu-se la mult-mediatizatul "scandal Varga - Bălan", Porumboiu a punctat: "Nu știu de ce t
Porumboiu: "Am fost penibili!** Mai mult de egal nu puteam scoate"

FOTO** Cum au fost primiți dinamoviștii la Tg-Jiu

Dinamo a ajuns în această după-amiază la Târgiu Jiu, acolo unde va juca mâine seară cu Pandurii lui Cârțu. Sosirea "câinilor" în orașul lui Brâncuși n-a strânit însă vreun interes ieșit din comun printre localnici. Doar un singur fan s-a încumetat să le ureze bun venit lui N'Doye & Co. Un fan înrăit însă, cu perucă roșie în dotare și tricoul alb-roșu. Ca o comparație, rivala Steaua a fost așteptată la Târgu Jiu de un grup de aproximativ 30 de suporteri, format în special din copii și trecători.
FOTO** Cum au fost primiți dinamoviștii la Tg-Jiu

Gafa mileniului în fotbal!** „În 2002, l-am refuzat pe Messi!”

John Obi Mikel, Nikola Zigic, Seydou Doumbia sau Aleksandar Kolarov sunt doar câteva nume de jucătorii considerați "prea slabi pentru Liga I" și care au ajuns la scurt timp la cluburi mari din Europa, însă dezvăluirea făcută de Enrico Preziosi, actualmente președinte la Genoa, face ca erorile conducătorilor din fotbalul autotohton să pălească. "L-am refuzat pe Messi", spune cu nonșalanță Preziosi. La 14 ani, Messi a susținut probe de joc în Italia, la Como, club ce tocmai retrogradase în Serie C, însă Enrico Preziosi a decis să nu-l păstreze. Acum, Messi e de departe cel mai în formă jucător al momentului, iar ultima sa realizare (4 goluri înscrise în 'sfertul' cu Arsenal) a făcut înconjurul Pământului. Totuși, Preziosi are scuza că formația pe care o conducea la acea oră se confrunta c
Gafa mileniului în fotbal!** "În 2002, l-am refuzat pe Messi!"

Copos îl acuză pe Dragomir** de manevre premeditate în cazul „Varga-Bălan”!

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, susține pe blogul său personal că tot ceea ce se întâmplă în cazul Varga - Bălan este o manevră premeditată pusă în practică de președintele LPF Dumitru Dragomir. "Obstinația cu care președintele Dragomir a tot afirmat că «Rapidul este în culpă» mă face să fiu convins că, de fapt, este vorba de o manevră premeditată, pusă în practică cu bună știință, cu minuțiozitate și cu un sânge rece demn de o cauză mai bună. Ei bine, acest personaj care una face și alta spune este președintele pe care noi, oamenii implicați în fotbal, l-am ales să ne apere interesele cu integritate, imparțialitate, profesionalism, tact și echilibru. Una ne-am dorit, alta avem", spune oficialul rapidist.
Copos îl acuză pe Dragomir** de manevre premeditate în cazul "Varga-Bălan"!

Messi, eclipsat!? **Cifrele o dovedesc: Xavi e inima și creierul Barcelonei!

Messi a învins de unul singur Arsenalul, aseară, și întreaga lume a vorbit numai de performanța sa senzațională. Doar alți 5 jucători au mai reușit să înscrie în Champions League 4 goluri într-un meci, dar nici unul nu a reușit asta în fazele eliminatorii ale competiției. Guardiola a încercat în zadar să spună că întreaga echipă a jucat bine și că meritul este al grupului, media de pretutindeni l-au elogiat numai pe argentinianul "Messia". Totuși, Messi nu este singur, chiar dacă multe din acțiunile sale induc această senzație. Privind atent statisticile din partidele Barcelonei din acest sezon de Ligă, nu poți să nu rămâi uimit de cifrele lui Xavi, metronomul de la mijlocul terenului și fără de care, fără îndoială, jocul extratereștrilor nu ar mai fi la fel. Chiar dacă nu iese prea des în lumina reflectoarelor, munca depusă de mijlocașul catalan la centrul terenului este una fantastică; Xavi este inima și creierul trupei lui Guardiola, fără aportul său Messi sau Ibrahimovic având o muncă infinit mai grea.
Messi, eclipsat!? **Cifrele o dovedesc: Xavi e inima și creierul Barcelonei!