Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Stadionul din Arad va „înghiți” alte 2.6 milioane de euro la doi ani de la inaugurare! Cât de mult are de suferit UTA

Stadionul din Arad va „înghiți” alte 2.6 milioane de euro la doi ani de la inaugurare! Cât de mult are de suferit UTA

Călin MNERIE
Stadionul din Arad va „înghiți” alte 2.6 milioane de euro la doi ani de la inaugurare! Cât de mult are de suferit UTA
Meciul de fotbal dintre UTA Arad si FC Arges, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Stadionul Francisc Neuman din Arad, duminica 30 octombrie 2022. © FOTO:Ciprian Petcut/SPORT PICTURES

În ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal de azi au fost puse în dezbatere pentru a fi adoptate nu mai puțin de trei proiecte de hotărâri care presupun (alte) investiții la stadionul „Francisc Neuman”.

Adică noua arenă de 1.526 de locuri a Aradului ce a costat deja municipalitatea peste 14 milioane de euro și care a fost recepționată în vara lui 2020 UTA, în urmă cu doi ani și trei luni, are mare nevoie de reparații. Pe scurt, este vorba despre refacerea/reabilitarea gazonului, asigurarea ventilației la tribuna A și reconfigurarea sistemului de canalizare.

Se reface tot la nivelul gazonului, inclusiv sistemele de degivrare și irigare?

Stadionul din Arad va „înghiți” alte 2.6 milioane de euro la doi ani de la inaugurare! Cât de mult are de suferit UTA

Proiectele au trecut cu majoritate de voturi, iar la finalul zilei, avem parte de investiții de aproape 13 milioane de lei, mai precis 12.937.373,3 de lei (2,6 milioane de euro!?), între care marea lor parte sunt destinate noului gazon.

Inițial, era vorba despre o investiție de 500, maximum 600 de mii de euro în înlocuirea actualului „covor de iarbă” cu unul hibrid, operațiune ce nu ar fi durat mai mult de o lună de zile, dar acum e vorba și despre (cităm din proiect): refacerea sistemului de drenaj, refacerea sistemului de degivrare, refacerea substrat de bază, refacerea substrat de cultură, refacerea sistemului de irigații, plus dotări, echipamente și utilaje pentru întreținere suprafață de joc (sisteme lămpi UV, ventilatoare de aer cu umidificare, mașini de tuns iarbă cu cuțite elicoidale, aerare, etc).

Se mută UTA din Arad?

De aici cheltuielile exorbitante, dar și un termen de execuție de aproximativ 4 luni de zile. Asta înseamnă automat că UTA, indiferent de perioada în care se va face lucrarea, va trebui să-și găsească o altă casă, iar aceasta nu poate să fie în orașul Arad doar dacă se vor mai investi alți bani în arena „Motorul”, de exemplu, în special pentru o nocturnă omologată. Bineînțeles, totul e legat și de rămânerea echipei emblemă a orașului de pe Mureș în Superligă, căci după 17 etape ea se află pe locul 15, direct retrogradabil.

Un an pentru reconfigurarea sistemului de canalizare

În schimb, pentru asigurarea ventilației în zona de vitralii de la tribuna A, în vederea evitării pornirii instalației de climatizare în perioadele dintre competițiile sportive, astfel încât să fie redus consumul de energie electrică necesar funcționării instalațiilor în aceste perioade, s-au alocat 235.013,17 lei (cu TVA), iar pentru reconfigurare sistem de canalizare – 685.626,37 lei (cu TVA). Teoretic, această ultimă investiție e cea mai urgentă, ținând cont de faptul că la fiecare ploaie mai serioasă, demisolul arenei „Francisc Neuman”, adică vestiarele, magaziile, sala de forță a echipei etc. În acest caz, lucrările ar dura un an de zile, inexplicabil de mult.

Meciuri din preliminariile Euro 2024 la Arad?

Noul stadion „Francisc Neuman” a găzduit deja meciuri internaționale, însă doar la nivelul juniorilor și cu caracter amical. Următoarele programate sunt cele ale României U20, cu Italia și Polonia, de pe 17, respectiv 21 noiembrie. Dar, marele obiectiv al arădenilor e găzduierea naționalei mari ori la meciul cu Kosovo (de pe 12 septembrie 2023) ori la cel cu Andorra (de pe 15 octombrie 2023), din cadrul preliminariilor Euro 2024.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Motivul ULUITOR pentru care Vlad Verdeș și-a ucis tatăl. Ce se află în spatele crimei din Piatra Neamț
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro