Laszlo Balint urma să preia o altă echipă din Superligă! „A venit oferta UTA-ei, un club special pentru mine până când voi închide ochii”

Redactor:
Călin Mnerie
Laszlo Balint urma să preia o altă echipă din Superligă! „A venit oferta UTA-ei, un club special pentru mine până când voi închide ochii”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Laszlo Balint revine după 9 luni de zile la Arad, pentru a redresa o echipă aflată astăzi pe locul 15 al Superligii, direct retrogradabil. Fostul antrenor al Universității Craiova a spus deja că, dacă nu era vorba despre UTA, nu ar fi acceptat provocarea, dar tot el a recunoscut că ar fi luat în calcule să se întoarcă în circuit pe 13 noiembrie, la intrarea în pauza pentru „mondialele” din Qatar.

„Mă bucur nespus că fac din nou parte din această familie a clubului UTA”

Balint nu-și ascunde sentimentele față de gruparea ce i-a dat cel mai mult în cariera sa de antrenor. „Trebuie să vă mărturisesc că mă încearcă sentimente de emoție pe care nu le-am mai trăit în calitate de antrenor. Nu aș vrea să credeți că vreau să folosesc cuvinte mari, dar asta este realitate, asta e ceea ce simt. Am revenit acasă unde am trăit momente extrem de frumoase. E adevărat, am trăit și momente grele la Arad, dar, una peste alta, tot ce s-a întâmplat pentru mine aici  reprezintă mari plusuri.  Și nu neapărat ca antrenor, cât mai ales ca om, pentru că aici m-am simțit foarte bine. Aici am știut ce înseamnă adevăratele provocări profesionale, adevăratele dificultăți pe care trebuie să le treci. Și nu singur, ci împreună cu oamenii care alcătuiesc un spirit greu de egalat în fotbalul românesc, greu de simțit în alte medii și vreau să subliniez acest lucru. Nu vreau să credeți că folosesc cuvinte mari, dar mă bucur nespus că fac din nou parte din această familie a clubului UTA, mă bucur nespus că revin aici ca antrenor, chiar dacă știu că momentul este foarte greu. Dar, dacă realitatea nu ar fi fost asta, nu foarte plăcută, nu s-ar fi petrecut o schimbare de antrenor și lucrurile ar fi evoluat conform unui firesc pe care și l-ar fi dorit toată lumea în cadrul vieții și activității unei echipe, indiferent de eșalonul de care vorbim”, a menționat Laszlo Balint în startul conferinței sale de prezentare, în care s-a vorbit și despre partida de peste două zile, de la Ploiești, cu Petrolul.

„A preferat să aștept până la perioada de întrerupere a campionatului…apoi a intervenit UTA”

Întrebat de ce nu ar fi acceptat oferta unui alte echipe în acest punct al sezonului, tehnicianul de 43 de ani a adăugat: „E un principiu de-al meu și anume ca un antrenor să nu preia o echipă în mijlocul campionatului, în special într-o situație dificilă, destul de tensionată.  Te expui,  reprezintă un mare risc. Pe de altă parte, nu vă ascund că au fost destul de multe discuții, chiar oferte concrete și am preferat să aștept până la perioada de întrerupere a campionatului.  Probabil, pe 13 noiembrie aș fi acceptat să antrenez din nou, dacă nu ar fi intervenit – bineînțeles – această discuție cu UTA. Urmează o perioadă de trei săptămâni de pauză, care va fi mai mult decât utilă pentru toată lumea pentru a regla anumite aspecte sau a îmbunătăți anumite interpretări ale ale principiilor tactice. Doar că UTA este un club special pentru mine și nu de ieri, de azi, încă de când am îmbrăcat tricoul acestei echipe, în urmă cu foarte mulți ani. Nu este un secret, UTA este un club drag sufletului meu și sunt convins că așa va rămân până când voi închide ochii, indiferent de ce se va întâmpla”.

„Situația nu este una tragică”

Laszlo Balint e conștient că în cazul său răbdarea suporterilor nu va fi foarte mare, comparativ cu un alt antrenor care nu a mai antrenat la Arad și care nu și-a adus contribuția la formarea pe jumătate a lotului de jucători existent azi la UTA. „Indiferent de numele său, un antrenor nu poate avea confort în meseria asta, sau de cel puțin nu atunci când îți propui să obții rezultate și să te orientezi către performanță. Poziția în care suntem în acest moment sub nici o formă nu ne poate permite luxul de a ne simți într-o oarecare zonă de confort. Nu vreau să pun presiune mai mare decât este, dar avem o mare responsabilitate să scoatem cât se poate de repede echipa din acea zonă a clasamentului. Situația nu este una tragică, dar este una ce trebuie să ne preocupe pe toți. Clasamentul este extrem de echilibrat și două rezultate pozitive te pot urca undeva mai sus într-o zonă ferită. Totodată, alte rezultate negative pot agrava situația, iar eu sunt perfect conștient că așteptările sunt mari de la mine. Dar eu mai știu ceva și anume că utiștii au fost solidari, uniți, în momentele de dificultate, tot așa cum ne-am bucurat și am trăit momentele frumoase împreună”, a adăugat fostul fundaș.

„O binecuvântare că am putut face din pasiunea noastră o meserie”

Laszlo Balint și-a reluat rapid discursurile motivatoare în vestiarul UTA-ei. „Ieri, i-am întrebat pe jucători în vestiar de ce s-au apucat de fotbal? Și toți mi-au spus că s-au apucat de plăcere. E clar că toți iubesc acest sport, iar pentru noi este o binecuvântare că am putut face din pasiunea noastră o meserie. Nu e puțin lucru că putem câștiga bani făcând ceea ce ne place cel mai mult. Nu trebuie să uităm acea pasiune pe care o aveam în momentul în care eram copii și intram pe terenul de fotbal. Bineînțeles cu responsabilitatea pe care trebuie să o purtăm ca oameni profesioniști.  Ei, ca jucători, iar eu, ca antrenor și nu trebuie să uităm de responsabilitatea pe care o avem în fața oamenilor care iubesc acest club. Și mai trebuie să acceptăm realitatea, în acest moment, din păcate, plecăm cu șansa a doua la Ploiești. Dar, eu am foarte mare încredere că se va vedea cel puțin la nivel mental, la nivelul atitudinii, pentru că aici se produc primele modificări în momentul în care ă se schimbă antrenorul, o altă față a echipei. Datoria mea este să încerc să aduc fiecare jucător la potențialul maxim pe care îl poate atinge în acest moment. Nu este o sarcină ușoară, dar ei au parte de tot sprijinul și încrederea mea, indiferent de vârstă, de numărul de meciuri pe care îl au în prima ligă, de experiența lor, de vechimea la această echipă. Toți trebuie să ne punem în slujba echipei, interesul fiecăruia dintre noi trebuie să fie interesul echipei”, a mai afirmat „principalul”  brașovean.

Salarii deblocate la Arad: „Jucătorii nu mai au gânduri”

După eșecul din ultima etapă a turului, pe lângă targetul de puncte impus lui Ilie Poenaru, conducerea clubului a anunțat că blochează salariile fotbaliștilor pe luna septembrie. Patru zile mai târziu, însă, fostul tehnician anunța că jucătorii vor trece, totuși, pe la bancomate dacă o bat pe FC Argeș, ceea ce nu a fost cazul din moment ce „alb-violeții” s-au impus cu 1-0 la Arad. Apoi, însă, s-a produs schimbarea de la nivelul băncii tehnice, iar Laszlo Balint își dorește să o ia de la zero cu jucători concetrați sută la sută doar pe antrenamente. Așa stând lucrurile, noul tehnician a obținut ceea ce și-a dorit din partea șefilor arădeni. „Fiind un nou început,a m discutat și acest aspect cu domnul Meszar și mă bucur că a acceptat propunerea mea de a plăti salariile jucătorilor. Deci, din acest punct de vedere, pot spune că jucătorii nu au gânduri, se pot concentra strict la ceea ce au de făcut. Situația nu este una deloc plăcută nici pentru ei, am avut deja multe discuții particulare și spuneau și ei că sunt foarte preocupați de locul din clasament. Tocmai de aceea, i-am rugat să încerce să nu se uite deloc pe clasament, pentru că e foarte important ce facem noi de acum încolo și nu aș vrea să existe această apăsare a locului din. Spun asta, pentru că potențial există și trebuie să vină și o descătușare. Trebuie să vină și evoluții în care să se vadă încredere, în care să se vadă curaj, în care să se vadă personalitate de zi”, a spus Balint.

Laszlo Balint a pregătit-o pe UTA în iunie 2019 – ianuarie 2022, promovând echipa arădeană după 12 ani în Liga 1 și clasând-o pe locul 8 în vara lui 2021, cel mai bun din ultimii 46 de ani. Fostul fundaș a mai antrenat-o între timp doar pe Universitatea Craiova, timp de patru etape în prezenta ediție a Superligii.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×