Gigi Becali a intrat în direct la TV și a anunțat oferta pentru Jovo Lukic. Cât i-a cerut U Cluj pentru atacant: „Nu mă mai interesează”

Cristian Hitruc
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB. SURSĂ: Sportpictures

Gigi Becali (68 de ani) a intrat în direct la TV și a vorbit despre Jovo Lukic (27 de ani), atacant pe care a vrut să îl transfere de la Universitatea Cluj.

Latifundiarul din Pipera a dezvăluit ce sumă de bani au încercat să obțină ardelenii în schimbul atacantului bosniac și a precizat că nu mai este interesat de serviciile lui în acest moment.

Gigi Becali nu-l mai vrea pe Jovo Lukic. Ce sumă a cerut U Cluj

Jovo Lukic a fost din nou decisiv pentru Universitatea Cluj, de data aceasta în partida pe care echipa lui a câștigat-o în fața celor de la FCSB, scor 1-0, în etapa a 14-a din Superliga României.

După finalul meciului, Gigi Becali a intrat în direct la TV și a vorbit despre atacantul bosniac, pe care a vrut să îl transfere la formația pe care o patronează.

Omul de afaceri a dezvăluit că a vrut să ofere două milioane de euro în schimbul fotbalistului, dar s-a lovit de pretențiile mai mari ale ardelenilor, care au dorit să obțină cel puțin trei milioane de euro în schimbul lui Lukic. În aceste condiții, Gigi Becali a precizat că nu mai este interesat de serviciile bosniacului.

„Lukic, am zis atunci că dau două milioane de euro. Ei au cerut trei milioane de euro. Nu mă mai interesează”, a spus Gigi Becali la DigiSport.

Gigi Becali i-a urmărit cu atenție pe Lukic și pe Macalou, în timpul meciului dintre U Cluj și FCSB, și a precizat că aceștia nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, chiar dacă atacantul bosniac a adus victoria gazdelor.

„(n.r. Vă interesează jucători din țară?) Lukic n-a mișcat. Macalou n-a mișcat. Că ne-a dat el golul ăla? Nu..”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Jovo Lukic este cotat în acest moment la suma de 2.2 milioane de euro. De partea cealaltă, Macalou este evaluat la 1.2 milioane de euro.

Gigi Becali anunță mai multe transferuri

Gigi Becali are planuri mari pentru perioada de mercato din iarnă și a anunțat că va face mai multe transferuri, în încercarea de a întări lotul pregătit de Laurențiu Reghecampf.

Omul de afaceri este de părere că echipa lui poate cuceri titlul de campioană a României, în cazul în care va reuși să facă trei mutări bune în iarnă.

După 14 etape disputate, FCSB ocupă poziția a șaptea a clasamentului, cu 21 de puncte acumulate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]