Unul dintre fotbaliștii lui Dinamo, om de bază în echipa alb-roșie în actualul sezon, s-a legat de suporterii „câinilor”, după ce aceștia au comunicat că nu vor mai fi prezenți pe stadion la meciurile favoriților, fiind dezamăgiți de noua identitate vizuală a clubului.
Sigla expusă de către conducere a generat un scandal imens. Fanii și-au ieșit din minți atunci când au observat noua stemă – care ar trebui să apară pe tricouri de la 1 iulie – și au pus tunurile pe șefii grupării bucureștene.
Protestul ultrașilor care formează cele două peluze dinamoviste, PCH și Sud, începe chiar duminică, cu ocazia partidei dintre Dinamo și FC Argeș.
Danny Armstrong nu este de acord cu pasul suporterilor pătimași și le-a cerut acestora să fie prezenți în tribune. „Câinii” au nevoie de susținerea ultrașilor în lupta pentru obținerea unui loc de Europa.
Scoțianul i-a lăudat pe fani, dar consideră că jucătorii nu ar trebui să aibă de suferit din cauza conflictului conturat pe axa conducere – peluze.
„Sper că se vor răzgândi. Ca jucători, avem nevoie de sprijinul lor. Au fost uimitori cu sprijinul acordat. Sper și le cer să revină asupra deciziei și să intre în stadion. Nu este corect ca noi, jucătorii, să fim pedepsiți.
Situația nu ține de terenul de joc. Se va rezolva, cred asta cu tărie, dar nu sunt de părere că suporterii trebuie să procedeze așa. Ne-ar afecta doar pe noi și sunt sigur că vor realiza asta. Sunt uimitori și avem nevoie de ei în stadion, este ca și cum am avea un om în plus. Sunt cei mai buni suporteri din țară! Sper să se răzgândească, le cer asta în mod ferm: veniți la stadion! Cred că vor veni.
Sigla, în opinia mea, trebuia să apară. Dinamo are nevoie de o nouă identitate, din câte am auzit. Nu știu dedesubturile, dar este ceva ce se va rezolva. Pe termen lung, sunt convins că totul va fi bine. Va rămâne o amintire îndepărtată. De aceea i-aș sfătui pe fani: ajutați-ne! Veniți la stadion și fiți la fel de uimitori precum ați fost tot sezonul”, a declarat Danny Armstrong, conform jurnaliștilor de la Digi Sport.
În continuare, un jurnalist prezent la conferința de presă premergătoare duelului Dinamo – FC Argeș a spus că ultrașii „haitei” s-ar face auziți și din exteriorul stadionului.
Danny Armstrong a răbufnit. În purul stil britanic, jucătorul cu profil ofensiv și-a exprimat dezacordul față de ideea omului de presă.
„E o prostie! Nu e nici pe departe același lucru! Când îi vezi acolo, iar ei sar și cântă și sunt atât de gălăgioși, cu toate bannerele și steagurile lor, e un sentiment extraordinar ca fotbalist. De aceea vrei să joci pentru un club ca Dinamo, cu suporteri ca aceștia.
Deci, îi auzi, poți spune că îi auzi, dar nu este același lucru. Așa cum am spus, asta ne-ar afecta doar pe noi ca jucători și simt că nu merităm pedeapsa. După cum am declarat, sper ca ambele părți să ajungă la rezultatul corect”, a mai adăugat Danny Armstrong.
Extrema roș-albilor a semnat cu Dinamo în vara anului 2025. Armstrong a ajuns la București din țara natală, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Kilmarnock.
A reușit destul de repede să se facă apreciat. De ce? Ei bine, Danny Armstrong a semnat o „triplă” senzațională în primul derby cu FCSB din sezonul 2025-2026. Prin urmare, suporterii s-au atașat de el.
Danny Armstrong a adunat peste 35 de meciuri în echipamentul lui Dinamo. Pe durata acestor partide, scoțianul, în vârstă de 28 de ani, a marcat de șase ori și a furnizat nouă assist-uri.
În prezent, cota lui de piață este de 900.000 de euro, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul transfermarkt.com.