San Marino a încasat șapte goluri, dar a stabilit un record istoric! Performanța reușită în premieră de un fotbalist al naționalei

Gigi Grigorescu
Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino. Foto: Profimedia, 16 noiembrie 2026

Naționala de fotbal a micuțului stat San Marino a fost umilită în Liga Națiunilor, dar unul dintre jucători a intrat în istorie pentru realizarea din partida cu Finlanda.

San Marino a pierdut toate meciurile din Grupa C1, însă Nicola Nanni a devenit primul jucător din istoria naționalei care înscrie de două ori într-un singur meci.

Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino

Prezentă pentru prima dată în istorie în al treilea eșalon valoric al Ligii Națiunilor, San Marino a fost ciuca bătăilor în Grupa C1 a acestei competiții.

Doar cu Albania, în deplasare, a pierdut la limită, după ce în runda de debut încasase nu ai puțin de 7 goluri, pe teren propriu, de la Finlanda.

Și tot împotriva Finlandei a jucat și în ultima rundă, încasând și de această dată 7 goluri, dar diferența este că a înscris de două ori.

Și nu oricum, ci prin același jucător, Nicola Nanni. Acesta a marcat din penalty în minutul 26, când gazdele aveau 3-0, și a punctat cu un sfert de oră înainte de final, pentru 6-2.

Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino. Foto: MEDIAFAX FOTO

Datorită acestor reușite, Nicola Nanni a devenit primul jucător din istoria naționalei San Marino care înscrie de două ori într-un singur meci.

Nanni a debutat la națională în ziua de 15 noiembrie 2018, în meciul pierdut cu 0-1 în fața Republicii Moldova, pe teren propriu, în Liga Națiunilor.

A adunat 61 de meciuri, în care a înscris de 7 ori și se află la o singură reușită de recordul lui Andy Selva.

Retras din activitate cu 5 luni înainte ca Nanni să debuteze la națională, Selva are 8 goluri marcate în 73 de meciuri pentru prima reprezentativă a statului San Marino.

Nanni a jucat împotriva României în preliminariile pentru CM 2026

Legitimat în prezent la Arzignano Valchiampo, din a treia divizie a Italiei, Nanni a jucat o singură dată împotriva României, în preliminariile pentru CM 2026.

S-a întâmplat pe 24 martie 2025, în meciul care s-a jucat pe Stadionul Olimpic din Serravalle. A fost integralist și a primit un cartonaș galben în minutul 88.

Scorul final a fost 5-1 pentru „tricolori”. Michele Cevoli și-a trimis mingea în propria poartă, iar pentru România au mai marcat Mihai Popescu, Răzvan Marin, Ianis Hagi și Denis Alibec.

Pentru San Marino a punctat Zannoni, la jumătatea celei de-a doua reprize.

Returul s-a jucat pe 18 noiembrie, pe arena Ilie Oană, iar Nanni nu a fost convocat de selecționerul Roberto Cevoli, tatăl lui Michele.

Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino. Foto: Sport Pictures

La Ploiești, scorul a fost 7-1 pentru naționala țării noastre, meciul jucându-se pe o ploaie torențială. Culmea este că oaspeții au marcat primii, prin Giacopetti, în minutul 2.

Dante Rossi și-a trimis mingea în poarta proprie după 10 minute, iar până la finalul confruntării au mai înscris Baiaram, Man, Valentini (autogol), Ianis Hagi, Rațiu și Munteanu.

Selecționerul României în ambele confruntări a fost regretatul Mircea Lucescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]