Steaua și-a umilit fanii** veniți la Istanbul!

Redactor:
Florin Marian
Steaua și-a umilit fanii** veniți la Istanbul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Frustrarea suporterilor steliști continuă să crească. Aflați în
război cu șefii clubului, fanii interziși în Ghencea și nu numai au
avut parte de un tratament batjocoritor la Istanbul, cu ocazia
meciului retur cu Fenerbahce.

ProSport vă prezintă povestea unui suporter stelist, pe numele
său Marian Nedelcu(foto), fan înfocat al Stelei, care nu se află pe
lista „huliganilor” interziși pe Ghencea, fiind abonat la tribuna a
doua. El a fost scos cu forța de pe arena „Sukru Saracoglu” pentru
simplul fapt că e român. Fanul a povestit că, împreună cu câțiva
prieteni, 18 la număr, a decis să închirieze un autocar care să-i
ducă la Istanbul. Ajunși în Turcia, ei și-au cumpărat bilete de la
stadion, însă cu câteva ore înainte de începerea meciului au
constatat că nu sunt lăsați să intre în sectorul în care aveau
rezervate locurile.

„Steaua a spus să nu intre niciun
Român”

„Nu-mi venea să cred! Mă gândeam că sunt un simplu român
care a venit pe banii săi la Istanbul să vadă meciul. Fără a purta
însemne cu echipa Steaua, am încercat să intru în sectorul unde
aveam biletul. După ce am trecut de prima poartă, au început
problemele. Nu mi s-a dat voie să intru pe stadion, turcii
motivându-și decizia prin faptul că nu ar fi valabil biletul ori că
nu e însoțit de bonul de casă. Până la urmă, șeful dispozitivului
de ordine al stadionului mi-a spus că, de fapt, biletul e în
ordine, dar nu am acces pe stadion deoarece Steaua a trimis o
scrisoare cu titlu de solicitare către clubul Fenerbahce în care se
cerea ca niciun român să nu aibă acces pe stadion
„, și-a
început povestea fanul român. Acesta a fost sfătuit să meargă la
casele de bilete pentru a i se înapoia banii pe tichet. Lucru care
s-a și întâmplat, de altfel.

1.000 de lei
aruncaț
i
pentru
Steaua

„Între timp, văzusem cum o familie de români încerca și ea
să intre pe stadion, dar era refuzată. Erau și ei sfătuiți să
meargă să-și recupereze banii. Familia respectivă le spunea că nu
au ce bani să primească, deoarece aveau invitații primite de la un
oficial al clubului Steaua
„, și-a amintit Marian
Nedelcu.
Fanul stelist a decis apoi să cumpere bilet în alt sector decât cel
în care a fost interzis. A pătruns cu acest bilet în interiorul
arenei, dar, după numai zece minute, a fost scos afară cu forța de
organizatori, după ce aceștia și‑au dat seama că e român, fiind
chiar legitimat în acest sens. Nu a mai contat că avea bilet
valabil. Era doar un român. Și românii fuseseră interziși de
Steaua, chiar și la Istanbul. „Banii pe acest bilet nu i-am
mai primit înapoi. În total, toată excursia m-a costat aproape
1.000 de lei, dar regretul meu e că nu am fost lăsat să văd
meciul”
, și-a încheiat povestea fanul stelist.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…