Gael Monfils (40 de ani) urma să dispute pe acest final de an ultimele sale două turnee din cariera sa senzațională, însă cu totul neașteptat și fără un anunț în prealabil, acesta s-a retras de la Lyon și Paris.
Numele prietenului Simonei Halep a apărut pe lista ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis) a jucătorilor retrași, decizia excluzându-l de la protocoalele antidoping, astfel că nu mai este eligibil pentru a participa la competițiile oficiale din circuit ATP.
Gael Monfils urma să spună stop tenisului la finalul sezonului 2026. Totuși, fără a anunța pe nimeni, tenismenul francez și-a încheiat cariera, după ce s-a retras de la Lyon și Paris.
Numele său figurează deja pe lista Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis cu sportivii retrași. Decizia îl exclude de la controalele antidoping, astfel că acesta nu mai poate participa în atare condiții la competițiile ATP, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ITIA pentru Reuters.
Decizia „îl scuteşte pe jucător de controalele antidoping şi, din punct de vedere tehnic, ar trebui să se supună unor controale în afara competiţiei timp de şase luni înainte de a putea reveni în competiţie. Aşa cum a făcut Serena Williams”, precizează ITIA.
Jucătorul francez, care a venit la începutul verii în România, alături de partenera sa, Elina Svitolina, la meciul de retragere al Simonei Halep, a anunțat încă din urmă cu fix un an că în 2026 va spune stop, iar toată lumea se aștepta ca acest lucru să se întâmple acasă, la turneul ATP Masters 1000 de la Paris, din luna noiembrie. Până în momentul de față, Monfils nu a făcut în acest sens niciun anunț.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F8030602-heptamediafaxfoto-zumapresshepta-1-1400x933.jpg)
Foto: Mediafax Foto
Monfils s-a făcut cunoscut pentru calitățile sale atletice și pentru un stil de joc extrem de spectaculos, cu lovituri senzaționale, care pur și simplu au ridicat publicul în picioare.
Pe parcursul carierei sale spectaculoase, Gael Monfils și-a trecut în cont 13 titluri ATP. Primul a fost bifat în 2005 la Sopot și ultimul anul trecut, la Auckland, pe când avea 38 de ani și patru luni. Cu această ocazie el a devenit cel mai „bătrân” câștigător de titlu ATP all-time.
Nu a urcat niciodată mai mult de locul 6, poziție pe care a atins-o în noiembrie 2016. Nici în turneele de Mare Șlem nu a fost mai norocos. A ajuns de două ori în semifinale, la Roland Garros în 2008 și la US Open în 2016. Totodată, acesta a fost semifinalist la Jocurile Olimpice din 2008 și 2016.