Criticat de presa italiană, dar și de marele Fabio Capello după meciul pierdut pe propriul teren, în fața belgienilor de la Club Brugge, Cristi Chivu (45 de ani) are și un aliat de seamă. Francesco Totti (50 de ani) i-a sărit imediat în apărare.
Pentru Inter, cea de-a doua etapă a fazei principale din Champions League a fost un adevărat coșmar. Oaspeții au deschis scorul, au condus chiar și cu 3-1, iar la final s-au impus cu 4-3.
Contrar așteptărilor, nerazzurri nu au reușit să obțină nici măcar un punct în cea mai importantă competiție intercluburi. Precedenta rundă s-a soldat tot cu un eșec, scor 1-2, pe „Santiago Bernabeu”. Singura consolare rămâne campionatul intern, unde ocupă prima poziție.
Chiar dacă este o legendă a rivalilor de la AS Roma, pentru care a evoluat întreaga carieră, Francesco Totti nu s-a sfiit să-l laude pe Cristi Chivu. A recunoscut, însă, că înfrângerea din partida cu Club Brugge l-a luat prin surprindere.
(n.r. Cum îl vezi pe Cristi Chivu ca antrenor?) Grozav, grozav. A dovedit că merită să conducă o astfel de echipă. Am avut norocul să-l cunosc ca jucător, am împărtășit atâtea clipe minunate și cred că va face lucruri mărețe cu Inter.
(n.r. Te așteptai ca Inter să piardă în Europa?) Nu… Poți pierde un meci atât în Europa, cât și în campionat. Problema este că în Italia, dacă pierzi un meci, totul se amplifică. Inter este o echipă grozavă, competitivă, care va merge până la capăt atât în Italia, cât și în Europa”, a declarat fostul mare jucător pentru fcinternews.it.
De când a preluat postul de antrenor principal al Interului, Chivu a avut rezultate excepționale în Serie A și Cupa Italiei, competiții pe care le-a și câștigat, dar a clacat în Champions League. Șapte dintre cele opt meciuri disputate s-au soldat cu înfrângeri.
„Inter, ce dezastru! Tresoldi marchează de trei ori, Club Brugge câștigă. Lautaro al lui Chivu nu mai e de ajuns: acum nu mai are niciun punct. Câte o bară transversală a avut fiecare (Tresoldi și Calha) în primele 45 de minute, pe lângă goluri, dar atacantul italo-german s-a dezlănțuit în repriza secundă și astfel a fost o noapte neagră pentru echipa lui Chivu.
Pe lângă Tresoldi, fan Milan, au mai marcat Vermant, Bonny și Lautaro de două ori. Pentru Chivu este a șaptea înfrângere în ultimele opt meciuri din Liga Campionilor. A patra înfrângere consecutivă după Bodo și Real Madrid. Inter are o problemă”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport.