Scenariul incredibil al serviciilor secrete americane :). În anul în care va lua licența, Mirel Rădoi se poate întoarce la arabi cu tot cu Steaua. 15 lucruri care s-ar putea întâmpla când va lua licența PRO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Apolzan a declarat la ProSport LIVE că Mirel Rădoi nu va putea lua licența PRO mai devreme de 2020. ProSport a făcut un exercițiu de imaginație despre cum ar putea arăta lumea când Rădoi va fi în sfârșit antrenor cu acte în regulă.

„Din punctul meu de vedere, dacă accelerăm și oamenii stau o lună de zile la Mogoșoaia, dacă facem intensiv, un antrenor își ia licența PRO în 5-6 ani”, a afirmat Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori. Adică nu mai devreme de 2020. Cum ar putea arăta lumea în 2020? ProSport a făcut un exercițiu de imaginație bazat pe unele previziuni, dar și fapte concrete.

În primul rând, românii pot vedea EURO 2020 chiar pe stadioanele noastre. În al doilea rând, dar aici există mari semne de întrebare, am putea circula pe autostrada Pitești – Sibiu. Tot în 2020, Marina Filipineză intenționează să lanseze la apă primul submarin. Însă cea mai interesată previziune vine de la National Intelligence Council. Conform unui document, organizația teroristă Stat Islamic își va extinde teritoriul până în sud-estul Europei, inclusiv în România. Practic, dacă va fi tot la Steaua, Rădoi va antrena în lumea arabă, acolo unde și-a petrecut cea mai mare parte a carierei. 

Câteva întâmplări anunțate pentru anul 2020:

1. National Intelligence Council (n.r. centrul de gândire strategică pe termen mediu și lung, din cadrul USIC – comunitatea care însumează cele 17 agenții secrete guvernamentale ale SUA, printre care CIA și FBI) a realizat un document cu circulație restrânsă în care România apare ca o provincie din Noul Califat, creația organizației teroriste Stat Islamic.

2. EURO 2020 va fi găzduit și de București

3. Jocurile Olimpice de la Tokyo

4. Volvo va lansa prima mașină cu radar și sonar

5. Marina Filipineză va lansa primul submarin

6. Rusia și-a propus să exploateze Helium 3 de pe Lună

7. India își propune să trimită oameni pe Lună

8. E posibil, dar nu garantăm, să fie terminată autostrada Sibiu – Pitești

9. Trezoreria Americană susține că o femeie va fi printată pe bancnota de 10 de dolari

10. Va fi nevoie de un milion de polițiști cibernetici

11. Se preconizează că vor exista orașe subternare cu poluare zero

12. Pe Lună, va exista cel puțin o bază umană de dimensiunea unui orășel

13. Trenurile pe pernă de aer vor atinge viteze mai mari de 500 km/h. Nu și în România

14. Vehiculele spațiale vor deveni o realitate curentă

15. Ion Iliescu va împlini 90 de ani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup