Jose Bordalas (62 de ani), antrenorul celor de la Getafe, l-a lăudat pe Assad Al-Hamlawi (25), atacantul Universității Craiova, despre care a spus că ar putea „juca lejer în Spania”.
Cele două formații s-au duelat joi seară, 15 octombrie 2026, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în etapa 1 din faza principală a UEFA Europa Conference League.
Universitatea Craiova a debutat cu o remiză în faza principală din Conference League, 1-1 acasă cu Getafe, și beneficiază deja de expunerea la nivel european.
Unicul gol al oltenilor a fost marcat de atacantul palestinian Assad Al-Hamlawi, în minutul 59, în timp ce pentru oaspeți a punctat, în minutul 81, Gudelj.
În ceea ce îl privește pe Assad Al-Hamlawi, pentru care Mihai Rotaru a cerut 5.000.000 de euro în fereastra de mercato de vară, acesta le-a atras antenția ibericilor.
Presa din Spania îl remarcase încă dinainte de fluierul de start pe Assad Al-Hamlawi, însă după meci, cel care l-a lăudat a fost chiar antrenorul oaspeților, Jose Bordalas.
Fără să ezite, tehnicianul în vârstă de 62 de ani a spus că internaționalul palestinian are calitățile necesare pentru a face față fotbalului din La Liga. Și nu doar că ar putea face față, ci ar juca lejer, a transmis Bordalas:
„Cred că Assad Al-Hamlawi este un jucător foarte bun. Cred că are nivelul necesar și toate calitățile pentru a juca lejer în La Liga”, a declarat experimentatul antrenor, cu trecut la echipe ca Valencia, Alaves, Elche sau Alicante, citat de Futbol Fantasy.
Doar în actuala stagiune, Assad Al-Hamlawi a ajutat-o pe Universitatea Craiova cu 7 goluri și cu o pasă decisivă în 15 partide. Însă, la general, el are 23 de goluri și 5 assist-uri în cele 63 de meciuri jucate pentru olteni.
În vara recent încheiată, internaționalul palestinian a fost aproape de a prinde un transfer în străinătate, fiind foarte dorit în Egipt, însă Mihai Rotaru nu a lăsat din preț și a transmis că își dorește 5.000.000 de euro.
În cele din urmă, cei de la Al-Ahly Cairo au decis să se retragă din cursă, după cum au mărturisit reprezentanții clubului într-un dialog cu jurnalistul Abdul Hakim Abu Alam.
„În mercato de iarnă, n-avem în plan întărirea compartimentului ofensiv. Pentru că, la ora actuală, antrenorul Hussein Ammouta are opțiuni multiple la dispoziția sa. Avem patru atacanți în lot, plus alți doi jucători care, la nevoie, pot fi folosiți în atac.
Așadar, aducerea unui atacant central nu se află pe lista priorităților noastre. În ceea ce îl privește pe Assad Al-Hamlawi, el a fost, într-adevăr, în vizorul nostru, dar în vară.
La vremea respectivă, clubul Universitatea Craiova ne-a cerut suma de 5 milioane de euro. Discuțiile s-au încheiat aici din cauza acestor pretenții financiare pe care le-am considerat exagerate. Pentru perioada de transferuri din iarnă, obiectivul nostru principal va fi întărirea compartimentului defensiv prin aducerea unui stoper”, i-au transmis cei de la Al-Ahly Cairo jurnalistului menționat.
Înainte de a ajunge la Craiova, Assad a jucat în Polonia, pentru Slask Wroclaw. Anterior, cele mai multe experiențe le-a bifat în Suedia, la IK Oddevold, Angelholms, Varbergs, Helsingborgs și Sodra. Trebuie amintit că a avut și o aventură exotică, în intervalul ianuarie-martie 2024, la Prime Bangkok, în Thailanda.
Pentru naționala mare a Palestinei, Assad Al-Hamlawi a marcat 5 goluri într-un total de 6 apariții.
Site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează la două milioane de euro.