Guvernul Croației a fost forțat să iasă cu o reacție oficială, după ce înaintea meciului Hajduk Split – Ajax 2-1, din runda inaugurală a Conference League, s-au petrecut câteva scene îngrozitoare.
Pe scurt, ultrașii din gruparea Torcida, susținătoare a formației croate, au avut mai multe derapaje grave la adresa adversarilor.
Joi, 15 octombrie 2026, Hajduk Split și Ajax Amsterdam s-au duelat în etapa 1 din faza principală a UEFA Europa Conference League, în care Universitatea Craiova a remizat cu Getafe, din Spania, 1-1.
La Split, pe stadionul Poljud, Hajduk a învins-o pe Ajax la limită, 2-1, mulțumită unor goluri marcate de Sanyang și Soticek în minutele 37 și 55. În schimb, pentru oaspeți a punctat Klaassen, în minutul 53.
Însă, nu meciul echipelor de fotbal a atras cel mai tare atenția la Split, ci gestul suporterilor croați de înaintea fluierului de start.
Concret, ultrașii din gruparea Torcida, în drum spre arenă, au lansat scandări rasiste extrem de grave, cu trimitere la faptul că miezul suporterilor olandezi ai lui Ajax își asumă identitatea evreiască.
În acest context, fanii croați din gruparea Torcida au făcut trimitere la Holocaust, una dintre cele mai mari tragedii din istoria umanității, și au scandat „Auschwitz”, numele temutului lagăr de concentrare din Polonia, unde în Al Doilea Război Mondial au fost exterminați o mulțime de oameni nevinovați.
De asemenea, s-a scandat și numele liderului german din perioada nazistă, căruia i s-a solicitat în cor să se trezească din morți și să „îi calce în picioare pe evrei”.
Așadar, scene îngrozitoare și derapaje extrem de grave, motiv pentru care Guvernul Croației s-a văzut forțat să iasă cu o reacție oficială:
„Condamnăm cu fermitate scandările inacceptabile de proslăvire a regimului nazist, care au fost înregistrate în timpul cortegiului unei părți a suporterilor înainte de meciul de astăzi din Split.
Poliția desfășoară o anchetă penală pentru a identifica și a trimite în fața justiției persoanele care au proferat scandări pedepsite de lege în timpul deplasării.
Un asemenea comportament rușinos reprezintă o negare a sportului și a valorilor democratice pe care Croația modernă le promovează”, a transmis Guvernul Croației, potrivit Sportal.Blic.rs.
Pe lângă scandările îngrozitoare, câteva dintre ele menționate mai sus, fanii lui Hajduk au mai recurs la un gest jignitor.
Au inscripționat numele Ajax pe un sicriu albastru, pe care l-au așezat pe o mașină Volkswagen veche și l-au plimbat pe străzile din Split, în drum spre stadion.
Gestul nu a fost unul întâmpător. În urmă cu 31 de ani, sezonul 1994-1995 mai precis, tot la un meci Hajduk – Ajax, din Liga Campionilor, fanii croați au procedat exact la fel.
În timpul deplasării către stadion, fanii au dat jos sicriul de pe mașină la un moment dat, l-au aruncat și l-au lovit cu picioarele până l-au făcut praf.
„În timpul marșului suporterilor gazdă, au fost observate declarații cu caracter penal. A fost inițiată o anchetă penală pentru a stabili toate faptele, a identifica autorii și a lua măsuri legale ulterioare împotriva acestora”, a transmis și poliția din Split.