Istvan Kovacs (42 de ani), arbitrul român numărul 1 la ora actuală, a vorbit în cadrul eveniment destinat tehnologiei și inovației despre implementarea sistemul VAR.
Centralul originar din Carei dezvăluie că introducerea sistemului de video arbitraj nu le-a făcut neapărat munca mai ușoară brigăzilor.
Arbitrul român cel mai bine cotat la ora actuală a fost invitat special la „Mind Formers”, un eveniment dedicat tehnologiei, inovației și educației ce a avut loc la Sfântu Gheorghe.
Kovacs a discutat cu această ocazie despre sistemul VAR, impactul acestuia în fotbalul din ziua de azi și modul în care arbitrajul s-a schimbat de la introducerea asistenței video, scrie newsbv.ro.
Centralul a vorbit despre colaborarea cu cei din camera VAR, dar și despre provocările utilizării tehnologiei în luarea deciziilor pe terenul de fotbal.
Istvan susține totodată că, paradoxal, sistemul VAR nu le-a ușurat munca brigăzilor de arbitri, însă admite că, decizia finală, aparține tot „factorului uman”.
„Apariția VAR-ului a reprezentat un lucru foarte bun pentru meseria de arbitru și pentru fotbal, în general. Nu pot spune că ne-a făcut, neapărat, munca mai ușoară, dar cu siguranță ne-a făcut-o diferită.
Consider foartă utilă utilizarea tehnologiei în arbitraj, însă cred că tot factorul uman este cel care va avea ultimul cuvânt, decizia finală”, a transmis Kovacs.
Istvan Kovacs n-a mai arbitrat de mai bine de o lună în Superligă. Ultima sa apariție a fost la derby-ul Dinamo – FCSB, scor 2-1 (etapa a 8-a), meci disputat 5 septembrie pe arena „Arcul de Triumf”, când acesta a condus extrem de ezitant duelul de tradiție din fotbalul românesc, greșind de nenumărate ori, fiind însă corectat de fiecare dată de colegii lui din camera VAR.
Arbitrul care a condus finalele UEFA Champions League (2025), Europa League (2024) și Conference League (2022), dar și partida cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale, a oferit la final și un sfat tinerilor în care le-a transmis clar trei cuvinte de bază: ambiție, perseverență și seriozitate!
„Celor care se pregătesc să-și aleagă calea în viață, le transmit că talentul fără muncă, seriozitate și perseverență nu valorează nimic!”, a spus Kovacs.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fistvan-kovacs-nu-a-fost-delegat-de-uefa-champions-league.jpg)
Profimedia 07.09.2026