Mangia mai vrea jucători: „Avem două posturi neacoperite”. Italianul face o comparație între Bic și Bărbuț

Redactor:
Cosmin Staicu
Mangia mai vrea jucători:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu câteva zile înaintea încheierii perioadei de transferuri, antrenorul Craiovei, Devis Mangia, își mai dorește cel puțin doi jucători. În schimb, atacantul Mihai Roman a fost împrumutat la ACS Poli Timișoara.

„Cred că avem două posturi descoperite, așa că mi-aș mai dori jucători, dar vom vedea ce putem face. Oricum, nu vom aduce jucători de dragul de a transfera, ci vom căuta jucători de valoare”, a transmis italianul.

Mangia și Marcel Popescu spun că la Craiova sunt aduși doar jucători de valoare certă, însă cei doi sunt contraziși de statutul celor două achiziții din iarna aceasta, Bic și Glavina, fostul medieșean jucând numai câteva minute și nu a convins, iar croatul nici măcar nu a fost pe foaia de joc în primele două meciuri ale anului.

Chestionat în privința lui Ovidiu Bic, care nu pare să se fi integrat deocamdată la în Bănie, Mangia a spus că acesta mai are nevoie de timp, fiindcă a schimbat mediul, comparând situația cu cea a lui Bărbuț. „Mie îmi place Bic, are calitate, dar, ca și în cazul lui Bărbuț, are nevoie de timp să se adapteze la stilul nostru, e altceva să joci la Craiova decât la Mediaș sau Timișoara, cu tot respectul pentru aceste echipe. Ovidiu Bic are nevoie de timp să înțeleagă că a schimbat lucruri: stilul de joc, atmosfera, tot ce se întâmplă la Craiova, dar am încredere că va reuși, fiindcă este un jucător bun”, a spus antrenorul Craiovei.

„Voluntari ne-a pus probleme și în tur”

Devis Mangia a prefațat meciul cu FC Voluntari, din penultima etapă a sezonului regulat, programat astăzi, de la ora 20:45. „Meciul cu Voluntari va fi unul dificil, întâlnim un adversar bun, care ne-a pus probleme și în tur, când am făcut 1-1 la Severin. Vom juca pe un teren destul de mic, unde spațiile sunt reduse, așa că ne așteptăm la un meci strâns. Vom evolua însă conform principiilor noastre de joc și sperăm să facem un meci cât mai bun, indiferent de condițiile de joc. Avem aproape toți jucătorii la dispoziție, doar Popov și Glavina nu sunt la 100% din punct de vedere fizic”, a spus Mangia, care a ținut să-l felicite public pe Gică Craioveanu, care a împlinit 50 de ani.

Devis Mangia a vorbit și despre meciul anterior, cu Sepsi, declarându-se încă o dată mulțumit de atitudinea echipei. „Toată echipa a făcut un joc defensiv foarte bun, am avut o singură nesincronizare, la un corner al adversarilor. În rest, am fost mulțumit de aportul tuturor. Am avut posesie cred de 70%, adversarul s-a apărat în ultimii 30 de metri. Poate fi o soluție și să jucăm cu un atacant masiv, de careu, în meciurile în care întâlnim echipe care se apără supranumeric, dar am considerat totuși că trebuie să folosesc atacanții care sunt cei mai în formă și ei au meritat să joace. Am vrut să fac o schimbare de acest gen în atac, dar tocmai am dat gol și am reconsiderat mutările tactice”, a spus italianul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen