Lăcă, în tribună!

Redactor:
Florin Marian
Lăcă, în tribună!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru steliști se anunță vremuri grele la Brașov, în chiar ultima zi a săptămânii. Nu joacă în nocturnă, așa cum roș-albaștrii erau obișnuiți, nu vor fi încurajați nici de suporteri și nu vor fi conduși nici de pe banca tehnică de antrenorul lor, Marius Lăcătuș.

Tehnicianul a aflat aseară de la ProSport că nu poate lua loc pe banca tehnică la meciul de la Brașov. „Nu știu de nicio decizie. O să vorbesc cu conducerea clubului să vedem ce e de făcut, dacă există vreo cale de atac. Dacă nu, asta e! O să stau în tribună”, a declarat Marius Lăcătuș. Stelistul a fost suspendat ieri o etapă de Comisia de Disciplină și amendat cu suma de 3.200 de lei pentru incidentele de la meciul cu FC Vaslui. Mai concret, pentru reproșurile pe care Lăcătuș le-a adus brigăzii de arbitri.

Nemulțumit de faptul că centralul Hațegan nu acorda nici măcar fault la loviturile cu cotul aplicate de vasluieni, Lăcătuș a sărit ca ars de pe bancă și a țipat la asistentul de pe acea parte, fiind cu greu potolit de către arbitrul de rezervă Robert Dumitru, din Brașov. Ba chiar s-a certat și cu acesta, deoarece a întârziat cu trei minute schimbarea lui Toja, care ulterior a încasat cartonașul roșu și nu va juca la Brașov. Astfel, duminică, secundul Massimo Pedrazzini va fi tehnicianul care va da indicații de la marginea terenului.

Cazul lui Argăseală a fost amânat

Tot ieri trebuia să se judece și cazul lui Argăseală, dar președintele Stelei a lipsit, iar ședința s-a amânat pentru săptămâna viitoare. Conducătorul clubului din Ghencea a fost chemat la Comisia de Disciplină pentru că a pătruns în cabina arbitrilor la meciul cu Vaslui și l-a certat pe centralul Hațegan.

Pierdem la Brașov, pa titlu!”

Gigi Becali se gândește în continuare la titlul de campion, chiar dacă Steaua este pe locul 6, însă patronul avertizează că un eventual insucces cu FC Brașov i-ar scoate definitiv pe steliști din luptă. „Mai sunt în afară de meciul ăsta încă 15. Nu mai poți să te gândești la titlu dacă pierzi cu Brașov”, a afirmat Becali.

Badea s-a întors la Steaua II!

Transferul lui Vali Badea (foto)la Changchun Yatai, sub formă de împrumut pe 10 luni, nu se va mai realiza după ce fotbalistul nu a ajuns la un acord financiar cu oficialii chinezi. „Nu știu dacă are vreo ofertă acum, dar în cazul în care nu își va mai găsi nimic, va rămâne la Steaua II”, a precizat președintele Valeriu Argăseală.

„Cu Steaua ne luptăm la UEFA!”

Octavian Abrudan a declarat că Steaua este una dintre grupările rivale ale ardelenilor  pentru accederea în Cupa UEFA la finalul acestui sezon. „Steaua este una dintre echipele care se bate la titlu, dar și una dintre formațiile cu care noi ne luptăm pentru un loc în Cupa UEFA”, a spus fundașul brașovean.

Neagoe, înapoi în Ghencea

Comisia pentru Statutul Jucătorului (CSJ) a decis, ieri, ca Robert Neagoe, care a fost împrumutat de Steaua la Gloria Bistrița, să se întoarcă la clubul de care aparține, deoarece ardelenii nu și-au îndeplinit obligațiile financiare. Mijlocașul fusese împrumutat la Bistrița în vara anului trecut.

UEFA, contra rasismului

UEFA s-a săturat de manifestările de rasism care se petrec pe stadioanele Europei. Forul continental a anunțat că, în cazul în care suporterii unei echipe vor avea un comportament rasist de-a lungul partidei, arbitrul va opri meciul, iar formația ai cărei fani s-au făcut vinovați va pierde partida cu scorul de 3-0.


"E a doua oară când voi fi nevoit să-mi conduc echipa din tribună. S-a mai întâmplat o dată, când antrenam, culmea, pe FC Brașov"
– Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

"Suspendarea e normală, dar cei de la Comisie m-au pus în fața faptului împlinit. Normal era să mă cheme și pe mine. Nici avocatul Stelei nu știa nimic!" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele