EXCLUSIV | Steaua anunță încă trei transferuri: „Eu cred că vor fi rezolvate în această săptămână”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Helmuth Duckadam spune că Steaua încearcă să perfecteze încă două-trei transferuri până la finalul săptămânii. Președintele de onoare al campioanei susține că oficialii clubului se luptă și cu timpul, deoarece finalul perioadei de transferuri se apropie.

Până acum, Steaua i-a transferat pe Bourceanu, Pârvulescu (revenire după împrumut), Pintilii și Momcilovic, plus cei trei jucători de la Ceahlăul – Popadiuc, Chitoșcă și Ștefănescu. Pe lângă aceștia, Gigi Becali a anunțat că poartă negocieri, printre alții, cu Marica și Budescu.

Helmuth Duckadam susține că Steaua vrea să mai facă încă două-trei transferuri, pe care va încerca să le finalizeze până la sfârșitul săptămânii, deoarece se intră în criză de timp:

„Încercăm și noi, ca și celelalte echipe, să ne întărim lotul. Încercăm să mai aducem doi-trei jucători și să atingem performanța de anul trecut, când am luat tot. Se mai încearcă aducerea a cel puțin doi-trei jucători, marea noastră problemă este un atacant.

Sigur, Marica nu a jucat în ultima parte, dar eu cred că pentru fotbalul românesc și pentru EURO 2016, la Steaua poate să revină. Marica, la experiența lui și la ce jucători are la Steaua, ar ajunge fără probleme la forma din trecut.

Eu cred că în proporție de 90%, transferurile vor fi rezolvate în această săptămână, pentru că dupa aia iar intrăm în criză de timp și iar vom avea probleme”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.

Jucătorii pentru care Steaua poartă negocieri: Budescu, Enache (ambii de la Astra), Ivan, Bancu, Vătăjelu, Mateiu (toți de la Craiova), Marica (liber de contract). 

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere

Momentul în care Emma Răducanu vorbeşte în română la Transylvania Open. Campioana de la US Open, ovaţionată la Cluj-Napoca VIDEO

Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai mare”

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Ce este hypermiling și cum te poate ajuta să economisești carburantul

E HAOS în educaţie! Mâine ar fi trebuit ca elevii să intre vacanţa! Răsturnare de situaţie!

'De ce nu te-ai vaccinat, mamaie?'- Răspunsul incredibil dat de o bătrânică de 80 de ani medicului de la Urgențe

Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”

Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou

INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda

Vica Blochina, aventură cu Reghecampf? Detalii incredibile despre fosta balerină şi soţul Anamariei Prodan

Șoc în România! S-a aflat planul lui Klaus Iohannis:
Șoc în România! S-a aflat planul lui Klaus Iohannis: "Devine din ce în ce mai clar"
Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Imagini rare cu Brigitte Bardot din tinereţe. Era considerată cea mai frumoasă femeie din lume

Loteria vaccinării. S-a aflat numărul câștigător al premiului de 100.000 de lei. Alți 80 de norocoși au luat 10.000 lei

Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare

Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operaţiune cu sute de membri ai trupelor speciale şi 22 de elicoptere

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Italia: Un bărbat în arest la domiciliu a cerut să fie încarcerat pentru că nu mai suportă viaţa alături de soţia sa

Loteria Vaccinării. Vezi AICI dacă te afli printre câştigătorii premiului de 100.000 de lei de la a patra extragere

Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!

Cu cine a fost înșelată Anamaria Prodan la începutul relației cu Laurențiu Reghecampf: ”Făceam dragoste la subsol”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Cât costă noul Volkswagen Taigo pe piața din România? Este cel mai mic SUV coupé

FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy