Dorinel către jucători: „Sunteți buni!”

Redactor:
Florin Marian
Dorinel către jucători: „Sunteți buni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu știe ce strategie trebuie să adopte în aceste momente, când echipa se află la pământ. A demonstrat‑o aseară, la antrenament, când a dat pentru prima dată ochii cu noii săi elevi. După ce a semnat la palat contractul pe doi ani pe care i l-a adus Argăseală, noul tehnician al roș-albaștrilor a ajuns la stadion în jurul orei 17:00, având după el geanta cu echipament. L-a însoțit și Gigi Becali, care a dorit să-l prezinte personal în vestiar jucătorilor. După câteva glume ale patronului, Dorinel le-a transmis fotbaliștilor un mesaj: „Nu mă interesează ce a fost înainte. Eu vă acord tuturor șansă. Părerea mea e că voi sunteți buni, aveți valoare, a fost doar mult ghinion în ultima vreme. Asta trebuie să credeți și voi, să aveți încredere în echipă”. Nu toți cred însă că va fi așa. Unii au impresia că soarta lor e oricum pecetluită.

Cu ocazia întâlnirii de aseară, fotbaliștii au lămurit și o problemă: cum se pot adresa noului antrenor? „Mă puteți striga cum vreți, chiar și pe numele mic, dar în niciun caz nu vreau să-mi spuneți «Mister», pentru că sună prea pompos. Eu provin dintre voi și am jucat alături de mulți dintre voi”, a spus tehnicianul.

S-au antrenat Stancu și Arthuro

Arthuro, care avea emoții când l-a văzut pe Gigi Becali, a primit și el o veste bună. Dorinel Munteanu vrea să-l vadă la lucru în continuare și, drept urmare, nu a mai fost trimis la echipa a doua. Antrenamentul de aseară a fost unul ușor, de refacere, jucătorilor revenindu-le zâmbetul pe buze. Munteanu a împărțit lotul în două echipe și s-a băgat și el la joc, la fel ca și Bogdan Stancu, atacantul care a fost accidentat la ultimele două jocuri.


„Alex nu merge la Steaua!”

Victor Pițurcă se opune deocamdată transferului fiului său de la Pandurii la Steaua. „Alex va veni la Steaua atunci când voi crede eu de cuviință. Acum nu este pregătit pentru acest pas”, a spus selecționerul. „În iarnă vine la Steaua, i-am promis. Mi-a zis că e mai bun decât toți atacanții Stelei”, declarase ieri Gigi Becali despre posibilul transfer al lui Pițurcă junior.

"Vreau ca toți jucătorii să aibă șanse egale. Voi decide pe urmă cine pleacă și cine nu. Acum vreau să câștig meciul cu Dinamo"
– Dorinel Munteanu, antrenor Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele