INTERVIU | Conflictul Badea – MI bagă „Dinamo” la apă. Adrian Cefalan, director CNI: „Ar trebui făcut un stadion mai mic. Nu mai e timp! E deja în urmă, față de celelalte trei, cu cel puțin patru luni”. Guvernul ia decizia finală în două-trei săptămâni

Redactor:
Matei Udrea
INTERVIU | Conflictul Badea - MI bagă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Cefalan, director la Compania Națională de Investiții, instituție care se ocupă de construcția stadioanelor pentru Euro 2020, anunță că noua arenă Dinamo, dacă se va mai face, va fi, cel mai probabil, reconstruită la dimensiuni mai mici decât cele despre care se discutase inițial.

Oficialul CNI, a cărui funcție completă este director al Direcției Implementare Proiecte Complexe și Investiții în Infrastructură, a explicat pentru ProSport că „Dinamo” are deja 4 luni întârziere față de celelalte trei arene programate a fi reconstruite. Dacă „Steaua„, „Rapid” și „Arcul de Triumf” sunt în grafic și, în cazul lor, sunt premise că vor fi terminate până la 1 martie 2020, data-limită care, spune Cefalan, a fost fixată de UEFA, în schimb la „Dinamo” s-a intrat în criză de timp.

Inițial, conform planurilor date publicității până să se afle că există probleme juridice, stadionul „Dinamo” trebuia reconstruit la capacitatea de 20.000 de locuri. Au fost prezentate inclusiv imagini cu macheta arenei care ar fi urmat să se ridice pe locul bătrânului stadion construit în 1951.


În ciuda unor proteste și comunicate gălăgioase, nimeni de la Ministerul de Interne n-a îndrăznit, până acum, să îl înfrunte pe Nicolae Badea în problema stadionului Dinamo

Doar că, ulterior, s-a descoperit că AFC Dinamo, societate aflată în insolvență din 2010 și controlată de Nicolae Badea, deține prin contract părți din stadion. Clubul Sportiv Dinamo i-a cedat stadionul lui Nicolae Badea, în 2002, pe termen nelimitat, printr-un contract de asociere, în baza unei Hotărâri de Guvern a lui Adrian Năstase. Impasul este următorul: Badea nu e dispus să renunțe la contract decât pe durata reconstrucției arenei, în timp ce statul român nu poate investi zeci de milioane de euro într-un stadion care nu este al său. ProSport a explicat situația în amănunt aici.

Ițele ar putea fi descurcate, spun sursele ProSport, printr-o nouă Hotărâre de Guvern care să o anuleze pe cea precedentă, dată în 2002 de Adrian Năstase. Nimeni de la Ministerul de Interne nu s-a înghesuit însă, până acum, să propună acest lucru.

Termenul limită până la care planurile inițiale puteau fi respectate a expirat pe 30 aprilie 2017. Din acel moment, fiecare zi trecută în plus acutizează problema arenei „Dinamo”.

Până acum, planurile guvernului pentru infrastructura sportivă în vederea Euro 2020 prevedeau reconstruirea a patru stadioane la următoarele capacități: „Steaua” – 30.000 de locuri, „Dinamo” – 20.000 de locuri, „Rapid” – 13-15.000 de locuri, „Arcul de Triumf” – 8.000 de locuri.

Cefalan a menționat și un alt stadion cu probleme: la „Rapid”, spațiul actual de manevră este extrem de mic și se caută soluții, împreună cu primăria, pentru a obține o parcelă suplimentară de teren alături, pentru a putea fi ridicat la capacitatea prevăzută.  


Adrian Cefalan (cu fular) a explicat în detaliu situația celor patru stadioane din București care ar trebui refăcute în vederea Euro 2020. FOTO: www.specialarad.ro

ProSport: Credeți că se mai poate realiza refacerea celor patru stadioane din București în timp util pentru Euro 2020? Suntem la mijlocul lui 2017 și nu s-a făcut încă nimic.
Adrian Cefalan, director CNI: Calculul nostru e să înceapă lucrările în februarie-martie, la anul. Exact doi ani.

Și le terminați?
Păi, dacă am făcut Craiova… Singurul comparabil cu Craiova e Ghencea, de 30.000 de locuri. Restul sunt mai mici. Rapidul să vedem cât va fi, 13-14-15.000 de locuri. Arcul de Triumf va avea 8.000 de locuri, un singur inel. Un constructor bun ți-l termină într-un an, un an și trei-patru luni.

„Trebuie să fie gata la 1 martie 2020″

Deci spuneți că se mai poate.
Da, se poate. Noi am făcut studiile de prefezabilitate, am depus aceste studii la Ministerul de Finanțe, după ce avem avizul ne apucăm de studiul de fezabilitate, urmând ca, după aceea, să facem licitația. Să scoatem Hotărârea de Guvern, să avizăm indicatorii și să facem licitația. Noi sperăm să facem asta până la sfârșitul anului 2017. Undeva, în martie, să începem treaba.

Stadioanele trebuie, conform normelor UEFA, să fie gata cu un an înainte de începerea competiției.
Nu, nu, noi avem adresă de la FRF, trebuie să fie gata la 1 martie 2020.

Deci, cu trei luni înainte.
Da. Acum, între noi fie vorba, în Africa de Sud și în Brazilia se lucra și când…

Și când începuse competiția, așa este. Dar acolo s-au încălcat toate normele și regulile posibile și imposibile.
Singura problemă este, v-am spus, sunt trei, ce facem cu al patrulea.

Dinamo.
Singurul unde, într-adevăr, intrăm în criză de timp, ar fi Dinamo. Pentru că acolo n-am demara nimic.

„La următoarea ședință a Comitetului Interministerial, când va fi, peste două-trei săptămâni, ar trebui luată o decizie”

E corectă informația că, dacă nu se va reuși până la o anumită dată cu Dinamo, se va intra în proiect cu stadionul Progresul?
Nu, sunt mai multe… Sincer, Cotroceni, atât timp cât este în administrarea BNR, nu poate fi finanțat prin CNI.

Știu că se discută să-l cedeze Primăriei tocmai în acest scop.
Dacă l-ar ceda către o primărie, atunci, da, ar deveni eligibil. Noi avem cereri și de la Sportul Studențesc. E o solicitare mai veche, dânșii au și un studiu de prefezabilitate, că fiind Universitatea de Arhitectură Ion Mincu… Ă‚sta e job-ul lor. Dar, încă o dată, nu avem actele, nu s-a luat nicio decizie. Abia după ce noi o să le facem o adresă, așa cum am făcut și când s-a demarat acest program, prin care să cerem documentele. Că putem să avem o surpriză și acolo… Nu știu, să ne trezim că e revendicată o tribună sau mai știu eu ce. Nimeni nu se aștepta să fie problemele astea cu Dinamo. Noi am mers… Chiar nu ne-am gândit că ar putea să fie ceva în neregulă.

Dumneavoastră, CNI, cât puteți să mai așteptați fără să puneți în pericol termenul de finalizare a stadionului în cazul Dinamo?
Nu pot să spun. Dar mai mult de două luni… Noi ne-am făcut un calcul și, cu tot cu licitație, cu execuție, îți trebuie 30-32 de luni, dacă totul merge…

Deci și timpul ăsta de așteptare se apropie de sfârșit.
Da. Părerea mea e că la următoarea ședință a Comitetului Interministerial, când va fi, peste două-trei săptămâni, ar trebui luată o decizie.

„Trebuie să se înțeleagă că nu noi am ales acele stadioane. Mie, dacă îmi spun să fac Cotroceni sau Sportul, pe ăla îl fac”


Din cauza problemelor juridice de la stadionul Dinamo se poate ajunge în situația ciudată ca guvernul să refacă o arenă pe care nu joacă nicio echipă, precum Sportul sau Cotroceni, iar „roș-albii” să rămână pe dinafară

În regulă…
Toată lumea ne întreabă pe noi. Trebuie să se înțeleagă că nu noi am ales acele stadioane. Nici nu știu… Acele stadioane au fost trecute în acel dosar de candidatură depus la UEFA. Nu noi avem atribuții să spunem că intră unul, iese altul. Astea trebuie să le ia guvernul, care a depus și dosarul de candidatură. Mie, dacă îmi spune să fac Cotroceni sau Sportul sau orice, ăla îl facem! Le fac adresă, ce acte să-mi trimită în primă fază, verificăm dacă actele sunt OK din punct de vedere juridic… Trecem la etapa următoare. Eu numai asta pot să spun. Dar nu avem noi decizia să spunem că se face Cotroceni sau Sportul sau Juventus sau Voluntari sau…

E clar.
Din punctul meu de vedere, fiind foarte târziu, ar trebui făcut un stadion care să fie mai mic. Adică e clar că nu ai timp să construiești un stadion gen Craiova atât timp cât tu ești deja în urmă față de celelalte trei cu cel puțin patru luni.

Merci mult.
Mulțumesc, la fel, o zi bună.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen