Dan Șucu (63 de ani), finanțatorul Rapid, și Patrick (28 de ani), fiul lui Crsiti Borcea (56 de ani), fostul acționar de la Dinamo, sunt parteneri într-o afacere cu avioane private.
Potrivit StartUpCafe, fiecare deține câte 20% din capitalul companiei YR-WHO SRL, înființată în 2023, și care este administrată de Robert Vișoiu, fiul omul de afaceri Valentin Vișoiu.
Acesta din urmă deține My Jet, operatorul român cu care este asociată compania unde Șucu și Borcea sunt acționari.
Dan Șucu și Patrick Borcea sunt parteneri într-o afacere cu avioane private, YR-WHO SRL, care este asociată cu un operator aerian românesc, My Jet.
Potrivit sursei menționate, celelalte 60% dintre acțiunile companiei YR-WHO sunt deținute de societatea ciprită Zetolia Limited, Anlero Capital, care este asociată indirect cu Valentin Vișoiu, și Altius Group, care este legată de antreprenorul Marius Diaconu
Administratorul YR-WHO este Robert Vișoiu, cunoscut pilot de Formula 2, dar și pilot de avion, la fel ca și Valentin Vișoiu, cel care deține operatorul My Jet.
Potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, firma are ca activitate principală transportul aerian de pasageri, iar bilanțul pentru anul 2025 indică o cifra de afaceri raportată este de 6.533.348 de lei.
Compania, care nu apare cu angajați, a înregistrat venituri de 7.685.534 lei și cheltuieli totale de 7.992.475 de lei, adică o pierdere de 306.941 de lei.
Tot pe pierdere a încheiat și ceilalți doi ani de la înființarea firmei, cu 445.679 de lei în 2023, respectiv cu 2.219.275 lei în 2024.
Cifrele afacerilor companiilor aeriene din România au explodat. Câți bani a făcut Ion Țiriac Air
My Jet SRL este administrată de afaceristul Valentin Vișoiu, iar acționariatul majoritar este al celor de la VMAX Project SRL, cu o participație de 60% din capital, și în care este implicat direct Robert Vișoiu, potrivit StartUpCafe.
30% din acțiuni sunt deținute de AV Holding SRL, companie controlată în părți egale de fondatorii dezvoltatorului One United Properties, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, iar restul de 10% aparțin ENA Engineering Solution SRL, care este asociată antreprenorilor Cătălin Enache și Georgiana Vidat.
În bilanțul publicat de Ministerul Finanțelor, pentru anul 2025, My Jet SRL apare cu 17 angajați, venituri totale de 10.835.160 lei și cheltuieli de 10.315.206 lei, cu un profit în valoare de 427.291 lei.
My Jet deține în flota sa șapte aeronave, din modelele Cessna Citacion XLS+, Embraer Phenom 300E, Gulfstream G200, Hawker 400XP, Honda Jet, Cirrus Vision Jet și Cirrus Vision Jet G2+.
Cea mai mare parte dintre zboruri, 90%, sunt internaționale, iar 85% dintre clineți provin din afara României, mai notează cei de la StarUpCafe, citând date ale operatorului.