Dică și Rădoi, antrenor și director tehnic la o echipă de Liga 3. Foștii steliști au făcut deja primele două transferuri și au ca obiectiv promovarea: „Nu am venit la Pitești pentru bani”

Dică și Rădoi, antrenor și director tehnic la o echipă de Liga 3. Foștii steliști au făcut deja primele două transferuri și au ca obiectiv promovarea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecați de la Steaua la sfârșitul lunii noiembrie, Nicolae Dică (35 de ani) și Mirel Rădoi (34 de ani) nu stau departe de fotbalul românesc. Cei doi foști antrenori ai campioanei au preluat-o pe  SCM Pitești, echipă din Liga 3 la care Dică va ocupa funcția de antrenor principal, iar Rădoi pe cea de director tehnic, potrivit Liga2.ro.

Eșecul pe banca tehnică a echipei patronate de Gigi Becali nu a făcut decât să-i ambiționeze pe cei doi fotbaliști din Ghencea. Imediat după revenirea lui Laurențiu Reghecampf, ambii au anunțat că sunt dispuși să accepte o nouă provocare, de data aceasta la un nivel mai mic. SCM Pitești, echipa la care Dică îl va înlocui pe Constantin Schumacher, antrenor care, cel mai probabil, va merge la Petrolul, joacă în acest sezon în Seria 3 a Ligii 3, unde ocupă locul al șaptelea, la nouă puncte în spatele liderului Inter Olt Slatina, și are ca obiectiv promovarea în Liga 2.

Dacă la Steaua a fost antrenor, Rădoi va îndeplini la SCM Pitești rolul de director tehnic. În acest sens, fostul căpitan al Stelei s-a ocupat deja de primele două achiziții: Bogdan Stangu și George Cotigă, fundași centrali de la Muscelul Câmpulung, iar primul obiectiv pe termen scurt al lui Rădoi și Dică este aducerea la Pitești a mai multor juniori de la Viitorul. Mai mult, în Liga 3 ar urma să ajungă și trei fotbaliști de la Steaua.

„Obiectivul este promovarea în Liga a II-a și, ulterior, accederea pe prima scenă fotbalistică a țării. Este păcat ca un oraș ca Piteștiul să nu aibă echipă în prima ligă! O să încercăm să preluăm și brandul FC Argeș, așa că așteptăm cât mai mulți suporteri alături de noi. Nu am venit la Pitești pentru bani, ci pentru a face performanță. Voi aduce jucători precum Cotigă, Năstăsie, Stancu, Șerban sau Ciprian Tănasă. Antrenor cu portarii va fi fostul goalkeeper de la Steaua Cornel Cernea, iar antrenor secund, Alin Popescu”, a spus, citat de epitesti.ro, Dică, care a semnat un contract valabil pe o perioadă de un an și jumătate cu SCM Pitești.

Întoarcerea rapidă a celor doi nu este atât de surprinzătoare pe cât pare, ambii spunând în dese rânduri că au avut multe de învățat în perioada petrecută la Steaua și anunțând că ar fi dispuși să încerce o nouă provocare. „Această perioadă mie și lui ne-a prins foarte bine și eu spun că în timp vom demonstra că suntem antrenori buni. Avem o ambiție în plus pentru a demonstra asta”, spunea Dică la câteva zile după despărțirea de Steaua.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen