Vladislav Blănuță a fost transferat de Dinamo Kiev în această vară pentru 2,8 milioane de euro de la FCU Craiova.
Adrian Mititelu a câștigat o adevărată avere prin transferul atacantului, însă inițial nu avea încredere în patronul celor de la Dinamo Kiev.
Giovanni Becali a dezvăluit că Adrian Mititelu a fost reținut înainte să-l cedeze pe Blănuță la Dinamo Kiev, speriat de faptul că frații Surkis nu se vor ține de cuvânt și nu-i vor da banii promiși.
Igor Surkis l-a liniștit pe patronul celor de la FCU Craiova spunându-i să ia legătura cu Becali pentru a primi confirmarea că este om serios. Interesant este că Mititelu a crezut că oligarhul ucrainean se referă la finanțatorul de la FCSB, nu la celebrul impresar.
De asemenea, Giovanni Becali a vorbit despre situația lui Blănuță, care a fost contestat vehement de suporterii lui Dinamo Kiev după mesajele postate de acesta pe rețelele de socializare.
„Mi-a dat cineva telefon, cineva care a fost acolo. Mi-a spus că Mititelu nu avea încredere. Mititelu nu avea încredere în Surkis, în fratele lui. Credea că nu îi dă banii. Ăla i-a spus să-l întrebe pe Becali. Mititelu credea că vorbea despre Gigi. El vorbea despre mine. A spus: ‘Întreabă-l pe Becali’. Cum ne-am cunoscut, cu Ghioane, cu Cernat, cu Irimia.
Copilul e puțin luat de val. Cum te duci în Ucraina să câștigi 5-6.000 de dolari și să spui că tu ai fi vrut în Rusia? Ne spunem noi punctul de vedere, ca români. El, moldovean fiind, poți spune așa ceva? Să vorbești de Rusia?
Îl înjură suporterii. Președintele a dat 2,8 milioane de euro. Frica și-a făcut-o el însuși. Cum te-apuci să vorbești de așa ceva? Depinde câte goluri va da. Nu îl cunosc pe Blănuță. Dacă avea psihic, nu lua roșu la tineret. Eu nu cred că va reuși. Sunt suporteri răi acolo. Sunt mai răi decât la Donețk. Sunt răi de tot suporterii de la Kiev. Președintele hotărăște acolo”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.
În ciuda problemelor de la începutul venirii sale la Kiev, Vladislav Blănuță primește încredere din partea fraților Surkis.
Concret, Igor și Grigori Surkis îl susțin în continuare pe atacant și i-au pus la dispoziție o casă, deși inițial era vorba despre un apartament.
Motivul? Soția lui Vladislav Blănuță este însărcinată și urmează să nască în curând, iar clubul a vrut să-i asigure condiții mai bune pentru familie, potrivit Fanatik.