Mirel Rădoi (45 de ani) este liber de contract după despărțirea de turcii de la Gaziantep și a purtat negocieri avansate cu grecii de la Asteras Tripolis, dar cele două părți nu au reușit să ajungă la un numitor comun.
Fostul selecționer al echipei naționale a României nu va ajunge în prima ligă a Greciei, după ce Asteras a ajuns la o înțelegere cu un tehnician portughez.
Mirel Rădoi, tehnician care este liber de contract după despărțirea de turcii de la Gaziantep, a purtat negocieri avansate cu grecii de la Asteras Tripolis, însă cele două părți nu au reușit să ajungă la un numitor comun.
Grecii nu au stat prea mult pe gânduri și s-au reorientat rapid către un alt antrenor. Astfel, au ajuns la o înțelegere cu portughezul Goncalo Feio, în vârstă de doar 36 de ani.
„Au ales noul antrenor de la Asteras. Gonzalo Feio preia conducerea tehnică a echipei Asteras, anunțul privind colaborarea dintre cele două părți fiind așteptat”, au notat jurnaliștii din Greacia.
La scurt timp după ce acest anunț a fost făcut, antrenorul portughez a aterizat în Grecia, pentru a pune la punct ultimele detalii cu oficialii celor de la Asteras Tripolis.
Reamintim că Mirel Rădoi s-a despărțit de turcii de la Gaziantep la finalul lunii august, după doar șapte meciuri disputate din noul sezon competițional. De atunci, fostul selecționer al României este liber de contract și așteaptă oferte, pentru a reveni în antrenorat.
În cea mai recentă etapă de campionat, Asteras a plecat învinsă de pe terenul lui PAOK Salonic, scor 1-2, rămânând astfel pe poziția a 12-a – antepenultima din clasament – , cu doar șase puncte. Golul de onoare i-a aparținut lui Benjamin Mbunga Kimpioka (39), în timp ce gazdele au marcat prin Cherif Ndiaye (8) și Anestis Mythou (87).
Imediat după această partidă, Dimitrios Bakos și Giannis Kaimenakis, cei doi oameni de afaceri care conduc destinele clubului din Tripolis, au decis să-l demită pe antrenorul Giorgos Antonopoulos. Favorit pentru a prelua banca tehnică era Mirel Rădoi, dar negocierile nu au avut rezultat așteptat.