Lionel Messi termină în trombă sezonul regulat din MLS, conducându-și echipa către victorie în deplasarea de la New England Revolution.
Inter Miami a învins cu 2-1, iar argentinianul a reușit un gol și o pasă de gol, cu ajutorul cărora echipa sa este pe locul doi în clasamentul Conferinței de Est, cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat.
Superstarul argentinian, în vârstă de 39 de ani, a oferit o pasă decisivă neobișnuită pentru German Berterame, lovind mingea cu capul pe spate, după ce Daniel Gazdag deschisese scorul pentru New England la începutul reprizei secunde.
A fost cea mai ciudată pasă de gol data de Messi în cariera sa. Apoi, în minutul 83, Messi a primit mingea la marginea careului, a trecut în dribling de trei adversari care au încercat să-l deposedeze, după care a șutat cu piciorul stâng, trimițând balonul pe jos, în colțul lung, și învingându-l pe Matt Turner, portarul echipei naționale a Statelor Unite.
Victoria a asigurat calificarea echipei sale în Concacaf Champions Cup 2027, echivalentul Ligii Campionilor de peste Ocean.
În sezonul 2026 din MLS, Lionel Messi are 26 de goluri marcate și 13 pase decisive. În total, el a adunat 39 de contribuții directe la gol în cele 30 de meciuri jucate.
Dacă punem la socoteală toate competițiile din acest an calendaristic (inclusiv meciurile pentru naționala Argentinei și Cupa Mondială din vară), Messi a ajuns la un total fabulos de 40 de goluri și 20 de pase decisive în 2026.
Messi e pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu patru goluri peste croatul Petar Musa, atacant la FC Dallas. În acest sezon, Messi a tras 180 de șuturi la poartă și 75 de șuturi pe poartă și este favorit să primească Gheata de Aur a competiției, dar și premiul de MVP, decernat celui mai bun fotbalist din campionat, pentru al treilea an consecutiv.
„Nu am nicio îndoială că el este cel mai bun dintre toți”, a spus González despre Messi.
„Nimeni nu se poate compara cu el când vine vorba de respectul față de colegii săi. Leo, la vârsta lui și având în vedere ce face, din punctul meu de vedere, merită titlul de MVP și, de asemenea, Balonul de Aur al MLS. Sper să reușească acest lucru”, a spus antrenorul său, Kily Gonzales.
Inter Miami are acum 59 de puncte din 33 de meciuri și va încheia sezonul regulat cu un meci pe teren propriu împotriva echipei Charlotte FC, care va avea implicații asupra clasamentului înaintea playoff-urilor MLS.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fmessi-2.webp)
Messi e un jucător pentru care zâmbetul face parte din modul lui de a vedea fotbalul. Sursă foto: Profimedia. 18 octombrie 2026
Echipa lui Messi nu își cunoaște încă primul adversar din play -off, dar e sigură că va juca două meciuri din trei acasă. Împerecherea se va face după etapa din weekendul viitor și va urma sistemul: locul 1 vs învingătoarea Wild Card, locul 2 vs locul 7, locul 3 vs locul 6, locul 4 vs locul 5.
Adversara celor de la Inter Miami se va alege dintre Philadelphia Union, Columbus Crew, FC Cincinnati și Orlando City, toate având șanse să prindă locul 7.
DC United, echipa la care este legitimat Louis Munteanu, acum accidentat, este pe locul 13 în MLS, fără nicio șansă să prindă play-offul.
În schimb, St. Louis City SC, echipa lui Alex Mățan, se află pe locul 4 în Conferința de Vest din MLS. Formația lui a acumulat 51 de puncte în cele 33 de meciuri disputate, obținând deja calificarea matematică în play-off-ul MLS Cup.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Flouis-munteanu-gol-fantoma-dc-united-controversa-america-e1789903477888.jpg)
Louis Munteanu nu prea are motive de bucurie în MLS. Foto: Profimedia
Fazele finale din MLS