OFICIAL | Real Madrid a reușit încă un transfer

Fotbalistul spaniol Dani Ceballos, în vârstă de 20 de ani, a semnat un contract pe șase sezoane cu Real Madrid, a anunțat, vineri, formația pregătită de Zinedine Zidane, pe site-ul oficial.
OFICIAL | Real Madrid a reușit încă un transfer

Fotbalistul spaniol Dani Ceballos, în vârstă de 20 de ani, a semnat un contract pe șase sezoane cu Real Madrid, a anunțat, vineri, formația pregătită de Zinedine Zidane, pe site-ul oficial.

„Real Madrid și Real Betis Balompe au ajuns la acord pentru transferul lui Dani Ceballos, care a semnat pe șase ani. Fotbalistul va fi prezentat oficial joi, 20 iulie, în loja prezidențială de pe Santiago Bernabeu”, se arată într-un comunicat remis de către conducătorii campioanei Europei, pe site-ul clubului.

Ceballos se va alătura lotului condus de Zidane pe 21 iulie, vineri, în cantonamentul din Statele Unite ale Americii. Mijlocașul venit de la Betis este al doilea transfer al madrilenilor din această vară, după Theo Hernandez, de la Atletico Madrid.

Vicecampion european sub 21 de ani, la competiția desfășurată din Polonia, Ceballos a strâns două goluri și două pase decisive în 31 de meciuri jucate la Betis Sevilla sezonul trecut, cu care a terminat pe locul 15, cu 39 de puncte. În prezent, mijlocașul spaniol este cotat la 10 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris. Ce face sportivul
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro