Coman a intrat aseară pe teren șchiopătând și a încercat să se încarce cu fiecare moment petrecut pe gazon. 2009-2010 s-a terminat pentru el odată cu ultimul fluier al partidei de ieri. Urmează o intervenție complicată, emoție, așteptare, rugăciuni. Și o întrebare: va mai putea juca vreodată?

Portarul naționalei s-a temut și se teme că semifinala istorică de Cupă, Vaslui – Brașov, a fost ultimul meci al carierei. Ca un trapezist care știe că sfoara se poate rupe în orice moment. Ca un pacient care intră în sala de operație, conștient că ar putea fi ultima ușă pe care o închide. Teribil sentiment trebuie să fi fost!

„Mă doare genunchiul și când dorm!”

Cu toate acestea, ieri la prânz glumea: „De ce suntem la Iași? Păi cum, nu e finala?! Am anticipat un pic”. Brașovul a evitat să se cazeze la Vaslui înaintea meciului cu echipa lui Porumboiu și a ales să stea în orașul care în 26 mai va găzdui finala Cupei României. Coman se relaxa înainte de meci. „Ești la plimbare?”, întrebare de circumstanță: „Cum să fiu la plimbare? Mă doare piciorul și când mă întorc noaptea în pat. Stau la cafea acum”. „Păi și?”, „Păi diseară (n.r. – aseară) am fotbal”, „Și joci?”, „Nu știu dacă pot, dar intru. Dacă am noroc și nu dau pe mine, poate reușesc să îi ajut pe ai mei. După, plec în Germania să mă operez. Nu mai pot. Chiar nu mai pot…”

Operație de menisc făcută în secret

Totul a început astă-iarnă. Coman a plecat în secret să se opereze în Germania. Diagnosticul fusese teribil: ruptură de m

Steaua a învins greu Brașovul, dar jocul suferă. Nici nu poate fi altfel atâta timp cât toată lumea e supărată pe toată lumea la o echipă ce și-a pierdut identitatea, fanii, spiritul.

Ghencea e urâtă, tristă și dezolantă. Divizată, vulnerabilă, pustie. Tribune goale, oameni cu fețe încrâncenate, jucători posomorâți și fotbal scrâșnit. Nimănui nu-i convine nimic și spiritul jocului e putrezit, iar ideea de fotbal alterată. Fără entuziasm, totul devine o corvoadă. Până și jurnaliștii parcă au priviri câinoase și par iritați de tastele propriilor laptopuri.

Patronul a ales calea bisericii și nu a venit la stadion pentru prima oară de la fix un an de când a ieșit din pușcărie. Nici așa nu e bine, iar cei care se pretind suporterii fac rime cu moartea și Sărbătorile. Odios! Stoichiță se agită pe bancă, își mobilizează echipa, dar neînțelelșii de la a doua îl înjură,

România – Spania 48-3. Un scor pe care la finalul meciului de rugby de pe stadionul Tineretului prea puțin îl rețin. Poate și pentru că sâmbătă tabela nu a mers. Mai puternice sunt impresiile! Un bunic își duce de mână un nepoțel undeva în zona Herăstrău-Arcul de Triumf. Copilul nu are mai mult de 5 ani, dar privirea nu îți este atrasă de trăsăturile sau gesturile candide specifice vârstei, ci de basca englezească de pe căpuț. O copie în miniatură asemănătoare celei pe care o poartă și bunicul înalt cu față osoasă și atitudine distinsă. E meci de rugby și cochetul stadion de la șosea e loc de întâlnire pentru cei ce iubesc, înțeleg și respectă altfel sportul. Esența de sport. E ca un club exclusivist, dar tolerant, întrucât selecția se face pe cale naturală, iar neintegrații se exclud singuri.

E cald, e una din primele sâmbete de primăvară. În aer plutește un fum cu miros de mici și atmosfera e prietenoasă. Până și bodyguarzii se lasă copleșiți de spiritul locului. Au glasuri și mișcări molcome, iar echipamentul din dotare, bastoane și spray-uri paralizante, contrastează cu invitația amabilă. „Poftiți pe aici și vizionare plăcută!”.

Meci fără istoric. Mult la puțin
Tribunele sunt populate, de fapt sunt aproape pline, 1.518 plătitori avea să anunțe crainicul. Deși, oficial, meciul cu Spania nu are miză, știm că în rugby un joc-test poate avea încărcătură mai mare decât unul pe puncte. După victoria de săptămâna trecută din Portugalia, România a urcat deja în recalificările C

Dacă Rapid a avut șansa de a fi lider, înseamnă că nivelul fotbalului românesc e scăzut rău. Victoria le-ar fi adus primul loc, dar asta ar fi fost prea de tot, pentru că această echipă nu joacă nimic.

De-a lungul timpului, cu Lucescu junior ori cu Rednic pe bancă, giuleștenii au mai ratat astfel de posibilități de a profita de jocul rezultatelor și de a se instala pe primul loc. Pe rând, Alba Iulia și Farul veneau să strice o sărbătoare dinainte anunțată. Ieri a fost ziua Astrei.

Primele amintiri despre fotbal sunt cu Dinamo. De fapt, primele amintiri cu fotbal pe viu. La stadion. Altfel, îmi amintesc transmisiile alb-negru și „Fotbalul minut cu minut” de la radio. La „Ric” sau acasă cu caietul și cu creionul în mână, notând conștiincios scoruri, marcatori și făcând clasamente.

Dinamo. Din cauza unui prieten mai mare din cartier. Cezar era dinamovist – mai e încă, dar acum e dinamovist de rugby – și a tot încercat să mă convertească. Cuplajele îmi sunt vii în amintire. Sunt printre privilegiații – așa îmi place mie să cred- care înțeleg nostalgia acelor meciuri de pe „23″. Și, la fel de fără rezerve, recunosc că întotdeauna mi-a plăcut Lupu. Dar legătura mea cu Dinamo se oprește aici. Cu toate că Dinamo este singura echipă din cauza căreia

Rapid riscă să piardă iar la masa verde, a cincea oară în ultimii zece ani. „Dacă se întâmplă asta, mă retrag definitiv din fotbal”, spune Copos. Mai are timp cineva să îl creadă?

Imaginile cu efortul suporterilor giuleșteni veniți înarmați cu lopeți în Giulești au impresionat teribil. Din dragostea lor pentru echipă s-a născut un gest superb. Pentru a evita un 0-3 la masa verde, au mutat munții de zăpadă. Steaua cheamă militari, Dinamo pușcăriași…

Transpirați, rapidiștii s-au mutat în peluză de unde au cântat pentru o victorie la limită. Li se datorează în mare măsură lor și eurogolului înscris de Matic. Toate acestea au fost degeaba! Nu mai contează! Punctele obținute pe teren de fani și jucători sunt acum în aer și cel mai probabil vor ajunge din sălile de judecată la Timișoara. Asta dacă, îndemnate de Dragomir, conducerile celor două echipe nu se vor înțelege cumva în următoarele zile să rejoace meciul. Fără Varga și Tibi Bălan care, foarte probabil, nu vor mai putea juca vreodată în Giulești. Coincidență, Rapid este din nou echipa care plătește nota de plată pentru neregulile din fotbalul românesc. Ca și la cazul Bricheta, ca și la Petroșani, la fel ca la Brașov. Portițele din regulament sunt făcute să se strecoare oricine alt

A alternat în cariera sa perioadele în care a jucat la mari cluburi europene (Milan, Atletico Madrid) cu cele în care s-a refugiat la formații mici, gen Alaves sau Getafe. Peste tot pe unde a fost, Cosmin s-a făcut remarcat, iar porecla sa, „Guriță”, a fost pe buzele tuturor. Unul dintre cele mai mediatizate episoade din cariera sa a fost bătaia cu Davids, starul lui Juve, urmată de plecarea de la Milan, moment de cumpănă în cariera sa.

Ai mai povestit despre regretul carierei tale, acela că ai plecat de la Milan. Conflictul cu Davids a fost decisiv?
Să le luăm pe rând. Am plecat de la Milan și voi regreta mereu asta. Nu are legătură cu acel conflict. Am plecat după ce am luat o decizie pripită, într-o dimineață la ora 4:00.

Finalul amicalului pierdut miercuri de România, la Timișoara, 0-2 cu Israel, l-a găsit pe selecționerul Răzvan Lucescu aproape resemnat. Echipa experimentală a tricolorilor, lipsită de șapte titulari, a fost clar dominată, la toate capitolele, de o națională pe care n-a mai învins-o din 1995 (2-1 în preliminariile Europenelor din Anglia).

Mai gravă decât această înfrângere fără semnificații în vreo campanie de calificare e însă lipsa de valoare arătată miercuri de mulți dintre jucătorii cărora antrenorul tricolorilor le-a oferit o șansă de a pătrunde în cercul naționalei.

„Să îi batem pe bieloruși, albanezi și bosniaci”

Domnule Lucescu, înaintea meciului invocați o victorie, pentru ca naționala să aibă liniște în campania premergătoare debutului preliminariilor. Un prim obiectiv ratat…
Nu e cel mai bun început de an pentru echipa națională și, orice aș spune acum, poate fi interpretat drept scuză. Nu caut asta. Regret mult această înfrângere. E frustrant și doare. Trebuie să găsim însă cauzele și mai ales trebuie să găsim resurse pentru a merge mai departe.

Cu cât la sută trebuie îmbunătățit jocul echipei pentru a avea șanse reale de calificare?
Nu știu dacă se pune problema așa. Eu am o altă perspectivă decât cea a voastră, a jurnaliștilor. Nu e vorba de procente aici. E vorba, dacă vreți, de efectiv. Ne-au lipsit împotriva Israelului cel puțin cinci jucători de bază. Asta se simte. Nu suntem, din păcate, o națională atât de puternică încât să nu se observe imediat câ

Franța a fost învinsă miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de către campioana europeană, Spania.

Nu atât rezultatul, cât jocul absolut fără nicio idee al elevilor lui Raymond Domenech îi îngrijorează teribil pe ziariști și suporteri cu ceva mai puțin de o sută de zile până la startul turneului final al CM. Spania a punctat după momente aproape identice, intercepții ale lui Xabi Alonso, prima la Henry, a doua la Escude, urmate de contraatacuri finalizate de Villa și Sergio Ramos. În afara fundașului central Ciani, Les Bleus au rămas corigenți pe linie.

Cel mai huiduit om de pe stadion a fost selecționerul Domenech. „Demisia! Du-te, Domenech!” au fost cuvintele care s-au transformat într-un uriaș cor. Mesajul tribunei, la care s-au unit recent și unii parlamentari, ei cerând joi în plen demiterea actualului selecționer, nu l-au deranjat pe ciudatul Raymond. Acesta a enervat și mai mult, declarând: „Suntem în grafic, nu calculasem nimic altceva decât un eșec în fața Spaniei”.

Echipa națională rămâne un reper important pentru Cosmin Contra. Imaginea deznădejdii de după meciul cu Slovenia (2001) va rămâne întipărită pe retina microbiștilor. Dar și pe cea a lui Contra, care aseamănă tristețea de atunci cu amărăciunea înfrângerii din Austria, în campania trecută, la ultimul său meci sub tricolor.

Nu, voiam să te întreb de echipa națională de fapt, dar amân un pic. Te-ai vedea implementând metodele astea la vreun club în România?
De ce nu? Eu cred că noi, jucătorii care am evoluat mult în străinătate, trebuie să dăm ceva înapoi fotbalului din România. Eu unul am acasă organigrama clubului Atletico Madrid la toate nivelurile. E un model de urmat pentru orice club de la noi. Spre exemplu, în fotbalul românesc nu există un departament de scouting. E inadmisibil.

Dar patronii de la noi sunt pregătiți să fie organizați?
Trebuie să se pregătească, dacă nu sunt deja pregătiți. E nevoie de mai multă consistență, seriozit

„Nu există o revenire mai frumoasă pentru un fotbalist! A intrat, a înscris și a schimbat efectiv soarta meciului. A fost de vis”. Președintele Gheorghe Chivorchian vorbește cu mândrie de come-back-ul en fanfare reușit de Cosmin Contra la Timișoara, referindu-se la realizările fotbalistului din meciul jucat în ultima etapă. Cu aproximativ un an în urmă mă întâlnisem cu Cosmin în barul micuțului stadion al celor de la Getafe. Era de-al casei și acolo. Acum ne-am întâlnit la Timișoara, într-un loc unde își petrece foarte mult timp, Vila de la Rosa, proprietatea celui mai bun prieten din copilărie al lui „Guriță”, cu care se relaxează la câte o partidă de table. Până acum doi ani, tatăl fotbalistului li se alătura. Cosmin nu evită niciun subiect în discuția cu ProSport. Vorbește despre tot și toate. Deschis, destins, volubil. Așa cum nu l-am văzut până acum. Ideea de acasă îl face altfel.

Mai avem mult până să căpătăm forța necesară calificării. Învățăm să vrem, dar ne cam trebuie pastila magică de putut, de întărit valoarea. Învinși primăvara acasă de Israel, visăm ca până la toamnă vom fi în stare să nu pierdem în Franța. Naiba știe cum…

În momentul intonării imnului statului Israel, Goian și-a dat jos bluza de trening și l-a îmbrăcat pe micuțul din fața lui care tremura de frig. Copilul a privit recunoscător și simpatic și s-a ascuns în veritabila rochiță roșie. În ultimele zile, tricolorii au cerut, mai mult ca orice, căldură din partea fanilor. Simbolic, gestul lui Goe denotă implicare și atenție din punct de vedere uman. Pentru a-și câștiga publicul, naționala are nevoie și de bun-simț fotbalistic.

Discuția cu Pompiliu Popescu e una care curge, efectiv. Are atâtea povești și un aer atât de firesc în a vorbi despre ce a trăit la națională…

Domnule doctor, vă mai amintiți primul diagnostic pus la națională?
Oho! E mult de atunci… Au fost atâtea…

Sunt accidentările de acum altele decât cele din anii ’80?
Fotbalul s-a industrializat. S-au schimbat multe. Pe de o parte, astăzi te refaci relativ OK după o operație de menisc sau de ligamente încrucișate. Atunci, o astfel de accidentare îți putea fi fatală din punct de vedere fotbalistic. Pe de altă parte însă, în acea perioadă nu vedeai toate grozăviile de azi, cu fotbaliști care aproape că rămân la propriu cu piciorul în mână. Și am prins inclusiv perioada când apărătorile nu erau obligatorii!

„Chivu va fi la fel ca înainte”

Nici de operații de reconstrucție a craniului nu se auzea. Va fi Chivu ca înainte?
Eu sunt convins că da. A avut noroc, dacă se poate spune

Naționala iese, ca de obicei, la unul dintre antrenamentele de dinaintea unui joc. De data aceasta este un amical. Cel împotriva Israelului. Medicul lotului ajunge ultimul lângă una din băncile tehnice.

Își lasă geanta, scrutează terenul și apoi așteaptă, dorindu‑și, ca de fiecare dată, să nu fie nevoie să intervină. Ne obișnuiserăm cu echipamentul galben. Un galben intens pe ploaie sau mai pal dacă este soare. Acum suntem în roșu aprins. E primul antrenament cu noua linie vestimentară. „Parcă suntem Spania”, glumesc tricolorii, bucurându-se precum niște copii de noile fâșuri. „Măcar de am avea jumătate din rezultatele lor (n.r. – Spania este campioana europeană en-titre și una dintre favoritele Mondialului din acest an)”, spune un hâtru. Nu poate fi decât Prodan. Pompiliu Popescu prinde gluma și schițează un surâs. Cam sobru, dacă nu trist. Ne-am obișnuit cu mersul calculat, cu gesturile studiate, cu șapca sa și cu una din mâini având mereu o mănușă uriașă. O geantă burdușită de medicamente, feșe și spray-urile acelea care îi „repară” pe fotbaliști.

Treningul albastru și geaca roșie
Pompiliu Popescu este mândru și el de noua geacă roșie. „Am schimbat la echipamente…”, începe firesc un dialog cu cel mai longeviv om al naționalei de fotbal a României. „Îmi amintesc că, la început, se mergea mult pe combinația de albastru”, derulează timpul omul care a apucat vremurile când stema de pe drapelul de dinainte de ’89 era imprimată și pe treningul naționalei. „Tovarășul Popescu”

Din păcate, la Timișoara nu se va juca împotriva Israelului cu casa închisă. Până ieri-seară abia dacă se vânduseră 5.000 de bilete. Cu toate acestea, naționala va continua să joace în provincie.

Nici prețul mic al biletelor și nici anunțul că mare parte din încasări vor fi donate victimelor cutremurului din Haiti nu au sensibilizat prea mult publicul timișorean. Iar tricolorii reacționează prompt la subiectul delicat al nevoii de a fi susținuți. „Îmi e dor de un stadion plin”, mărturisește Daniel Niculae. „A fost extraordinară atmosfera de la meciul cu Liverpool. Chiar te simți fotbalist!”, completează și Maftei. Lucescu junior a întărit, la rândul său, ideea că tribunele trebuie să fie din nou pline la meciurile naționalei: „Avem nevoie de un public cald. Chiar avem nevoie, iar eu îmi propun să recâștigăm acest public la fel de mult cât îmi propun calificarea”. Despre ideea că, până la inaugurarea noului stadion Național, tricolorii vor juca numai în provincie, ProSport a mai scris. Surse federale indică faptul că, pentru primul meci din preliminarii, cel cu Albania, din 3 septembrie, Craiova este favorită la organizarea partidei.

Tamaș, în formă maximă la mall
Altfel, fotbaliștii echipei naționale s-au relaxat ieri, la Timișoara, printr-o plimbare în mall, astfel că, pe culoarele complexului comercial, timp de o oră, au răsunat întrebări despre fotbal: „Cât mai ai contract?”, „Ce mai e prin Ucraina?”, „Da” prin Franța?”. Tamaș a fost în mare formă. L-a certat pe Ghioane

Debutul ratat cu Ceahlăul, dar și problemele create de suspendări ori accidentări, l-au determinat pe Stoichiță să schimbe radical formația Stelei.

Cinci dintre titularii din prima etapă au fost înlocuiți. Greșeala de la golul marcat de Vasilache i-a fost fatală lui Zapata, care a pierdut postul din primul „11″ în favoarea lui Tătărușanu. Alte două modificări au vizat linia defensivă, Petre Marin și Jelev fiind singurii supraviețuitori după „cutremurul” de săptămâna trecută din Ghencea, Golanski și Baciu dispărând dintre titulari. „Jair” a trecut pe dreapta, iar tânărul Tudose a primit o șansă de a demonstra că el e viitorul. „Roșul” primit de Nicoliță l-a ajutat pe Stoichiță să fie mai ofensiv. A intrat tehnicul Toja, căruia patronul îi simțise lipsa cu Ceahlăul. Stancu a fost soluția preferată pentru postul de „vârf doi”, în locul suferindului Tănase.

Liverpool a adus în Ghencea ceva din farmecul și candoarea Beatleșilor. „All you need is love” e, în România, cel mai cunoscut hit al lor, în mare parte pentru că a constituit tema muzicală a emisiunii „Din dragoste”.
Acesta a fost marele câștig al dublei confruntări cu trupa lui Benitez și mai ales al returului de la București. Am simțit din nou dragostea de fotbal. Am mai văzut un stadion luat cu asalt de fani. În ciuda unui București morocănos, umed, friguros și teribil de ostil din punctul de vedere al trafi

Când pierd, englezii spun simplu: ghinion. Am fi nebuni ca la 1-3 să invocăm lipsa norocului în dubla cu Liverpool. Singura șansă fructificată a fost aceea că am văzut pe viu o echipă uriașă.

Ca printr-o minune, în Ghencea nu mai sunt pâlcuri de oameni rătăciți într-o mare dezolantă de scaune goale roșii și albastre. Primele rânduri stau plouate, delimitând mulțimea configurantă de verdele murdar al gazonului. Tot ca într-un vis, nimeni nu mai fluieră pe nimeni și nici nu se aud înjurături. Visul se prelungește ireal, la fel ca plutirea lui Bruno Fernandes din careul pe care englezii se cred stăpâni numai pentru că au pe piept sigla lui Liverpool. E 1-0 pentru Unirea. Conducem Liverpool, am egalat situația. Suntem în minutul 19 și vrem să oprim timpul sau să-l derulăm până în minutul 90. Prelungiri, penalty-uri. Cineva să ne ciupească. Pe noi, nu pe Galamaz. Căpitanul pe care se sprijină echipa Unirii cade secerat într-un clinci la marginea terenului cu Babel și nu se ridică decât pentru a se îndrepta spre marginea terenului. Schimbare.

La cât de firavi suntem, rotița asta e totul. Ne dereglăm…rămânem în urmă, suntem vulnerabili aerian. Ne sufocăm, vrem pauză, dar mai e mult și, cinici, englezii înclină terenul spre poarta lui Arlauskis.
Ne-a trezit Mascherano cu bomba lui Mascherano se enervează, supraaglomerăm careul mic și aruncă visele în aer de o bombă de foarte departe. Asta a fost. Ba nu. Tresărim pentru ultima dată în acest sezon în Europa. Asalt la poarta campion

Duminică seara. la Dinamo – Craiova, Augustus Constantin a parodiat fără să își dea seama cel mai nou și cel mai premiat film românesc. „Eu când nu vreau să fluier, nu fluier”, a fost varianta centralului vâlcean la faza la care trebuia să acorde un penalty clar pentru Craiova. La mii de kilometri distanță, regizorul reșițean Florin Șerban câștigase, în urmă cu o seară, cu „Eu când vreau să fluier, fluier”, Marele Premiu al Juriului și premiul „Alfred Bauer” la „Berlinală”.

Două evenimente ce au dominat lumea culturală și pe cea sportivă la sfârșit de februarie. Aparent fără legătură între ele, deși în tinerețe Florin Șerban, ajuns acum la 35 de ani, a fost fan al Universității Craiova. „Acum nu îmi mai place fotbalul”, a spus regizorul, afișând o răceală nedisimulată pentru un domeniu de activitate care, în viziunea lui, captează prea multe energii, prea multe investiții și pe seama căruia se face prea mult tam-tam. Mesajul lui Șerban e clar și aruncă mănușa spre lumea hipermediatizată a sportului: „Adevărații ambasadori ai României acum suntem noi, cineaștii”.

Domnule Șerban, mai suportați o convorbire de două minute pe teme de sport? Dumneavoastră fluierați când vreți și câștigați premii internaționale, dar în România arbitrii nu fluieră când trebuie și fotbalul pierde.
Nu m-ați nimerit cu arbitrii și cu fotbalul. Sunt rupt de realitatea fotbalistică din România. Dacă mă întrebați dacă s-a retras Hagi, trebuie să stau câteva momente să mă gândesc înainte de a vă da răspu

A intrat încrezător pe gazon. Nu se aștepta la urale, dar spera într-un rezultat care să îi facă pe fani să aplaude echipa la finalul jocului. Erau orele pe care le aștepta cel mai mult în ultimele luni. Și totul a început cum nu se poate mai bine, cu gol în primul sfert. După, s-au petrecut mai multe evenimente care au schimbat soarta partidei. Steaua a făcut pasul înapoi, jucătorii și-au pierdut concentrarea, ratând o serie de ocazii, iar Ceahlăul a revenit în joc, moldovenii fiind ajutați de o serie de gafe individuale. Mai mult, eliminarea lui Nicoliță, exact în momentul în care Stoichiță voia să schimbe distribuția, a contribuit decisiv la stabilirea deznodământului. Momentul culminant l-a reprezentat de întreruperea jocului după ce Mulțescu, nimeni altul decât nașul său, a simulat o lovitură puternică din tribune.

Cu exact o săptămână înaintea meciului din Europa League cu Liverpool, MM Stoica are foarte multe lucruri pe cap. Interviul lui Brandan din ediția ProSport de ieri, în care vedeta Unirii și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care a fost tratat, este ultima problemă ivită. Cu o seară înainte, MM fusese invitat la o emisiune TV, unde a lansat primele săgeți îndreptate în direcția fostului său colaborator, Dan Petrescu. O grămadă de subiecte de discuție, așadar.

Mai e puțin până la meciul de pe „Anfield”. Cu asta ar trebui să începem, dar cazul sau necazul Brandan mă face să vă întreb cum ați primit declarațiile sale.
Tot ce pot să spun despre Pablo este că el va conta pentru noi și, automat, noi vom conta pe el numai în momentul în care își va recăpăta motivația. Mai multe nu aș vrea să discut pe această temă. Avem multe de făcut în această perioadă.

De ce credeți că a izbucnit el acum?
Cum am spus și mai devreme, problema este mai complexă. Eu cred că Brandan a fost ajutat cumva să aibă această atitudine. Și Brandan, dar și alți jucători cu care anumiți antrenori mai vorbesc. Sunt o serie de coincidențe și nu trebuie să fii Sherlock Holmes în variantă 3D ca să îți da

Anul a început nebunește pentru Mutu. Cifrele sunt impresionante. 15 zile, 6 meciuri, 7 goluri. „Mutu, pozitiv!” a fost vestea care a scurtcircuitat o zi în care știrea despre Adrian ar fi trebuit să fie din La Nazione, acolo unde românul avea o declarație că vrea să își încheie cariera la Fiorentina.

Cariera celui mai valoros fotbalist din România este pusă acum sub semnul întrebării. Din nou din cauza consumului de substanțe interzise, după ce în toamna lui 2004 Chelsea a renunțat la român după ce s-a descoperit că vedeta englezilor se droga. De data aceasta sibutramină, o substanță care taie pofta de mâncare. Cronologia acestui ianuarie 2010 este uimitoare. Strict fotbalistic, i-au ieșit toate din plin. Goluri pe bandă rulantă, aprecieri din partea fanilor, a colegilor de echipă, a antrenorului. Marea sa problemă rămânea războiul rece cu selecționerul și, de ultim moment, cearta cu directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino.

„S-au intensificat controalele”
Mutu trăia din plin o perioadă excelentă a carierei sale. După antrenamentul de miercuri, în aceeași seară ieșise la masă cu Leo Strizu, antrenorul celor de la
Steaua II, care se află la Fiorentina pentru a studia antrenamentele lui Prandelli. „S-au intensificat controalele la club! Antidoping, alcool… Ducem viață sportivă”, spunea liniștit Adrian. Nu avea de unde să știe că în următoarele ore va trece de la extaz la agonie sau, cum cinic se glumea pe site-uri ieri, „de la ecstasy la agonie”.
Joi, Mutu s-a p

Flacăra violetă a dus la temperatura de fierbere politica românească. Fotbalul a fost ferit până acum de un subiect atât de intens dezbătut pe toate televiziunile de știri. L-am provocat pe Gigi Becali la un dialog despre cea mai actuală temă din media românească și a rezultat un dialog despre cele sfinte și despre misticism, despre bine și rău, despre Dumnezeu și Diavol, despre spovedanie și bârfă. Totul pigmentat de pasaje din Biblie laolaltă cu exprimări plastice. Un lucru rămâne clar stabilit: „Nu l-aș lua pe Apuleodor ăla (numele real e Aliodor Manolea) să îmi aducă niciun punct la Steaua”…

Starea de incertitudine de la Dinamo se prelungește. Reunită ieri sub conducerea lui Țălnar, echipa ar putea începe campionatul cu Andone pe bancă. Sau cu amândoi. Sau cu niciunul…

Puțini sunt cei care i-ar putea lămuri pe fani ce se întâmplă de fapt, ce jocuri de interese sunt, ce lupte interne se dau. Borcea, Turcu, Nețoiu se agită și agită apele, Badea încearcă să echilibreze. Andone e la mijloc și așteaptă. Ieri și-a pierdut răbdarea și a izbucnit în ProSport într-un dialog deschis pe tema actualei situații de la Dinamo. „O fac mereu în calitate de dinamovist, nu de antrenor ofertat”, a ținut să precizeze el.

Domnule Andone, măcar dumneavoastră știți dacă veți ajunge sau nu la Dinamo?
(râde) Sincer? Habar nu am. Să știți că am momente când sunt la fel de confuz ca toată lumea. Stau câteodată și mă întreb: „Nu cumva m-oi fi dus eu să îi caut pe Borcea, pe Nețoiu la Miami?!”. Sunt momente în care unii oameni de la Dinamo se comportă ca și cum eu m-am autopropus. De fapt, m-a și sunat cineva să îmi sp

Informația circulă de mai multe zile pe diverse canale. Sfârșitul turului și finalul drumului Unirii în Liga Campionilor pot coincide cu rezilierea contractului dintre Petrescu și Urziceni. Astăzi, chiar de ziua lui, cel mai de succes antrenor român din ultimii doi ani ar putea face public acest fapt.

Calculul său este simplu. A reușit cu Unirea lucruri pe care nu se gândea niciun tehnician că le-ar putea obține. Câștigarea titlului de campion, calificarea din grupele Ligii în primăvara europeană, după o bătălie până în ultima clipă pentru optimile celei mai tari competiții din fotbalul european. În afară de asta, echipa sa a izbutit să se mențină în frunte și în campionatul intern. Toate aceste realizări i-au adus o cotă de invidiat, drept pentru care de serviciile sale s-au arătat interesate cluburi foarte puternice din punct de vedere financiar din Rusia și țările arabe.

Pe acest fond există informații că relația lui Petrescu cu Dumitru Bucșaru, una oricum sinuoasă de-a lungul timpului, ar fi cunoscut un nou moment de tensiune imediat după încheierea acestui tur de campionat. Mai exact, cei doi ar fi avut o discuție, în urma căreia concluzia a fost că tot ceea ce e mai bine de făcut este ca Petrescu să se despartă de Unirea. Tonul folosit ar fi fost unul mai degrabă ridicat. Dumitru Bucșaru a comentat iritat: „Oricum scrieți ce vreți. Dar vedeți că informațiile nu sunt corecte… I-am smuls un braț și i-am scos și un ochi la discuția la care faceți referire”, a fost come

După o săptămână tensionată în care a fost protagonist în cluburi, vedeta Stelei a avut o replică genială și pe teren, aducând cu un gol de excepție o victorie mare echipei sale

Stoica și Stoichiță au fost ieri personaje principale într-un meci încins și frumos, cum nu sunt multe în campionatul nostru.

Cei doi antrenori sunt, de altfel, cumva diferiți față de restul tehnicienilor. Genul hâtru, tocmai pentru că sunt hârșâiți în meserie și în viață. Replicile dintre ei de dinainte, din timpul și de după joc au adus și ele savoare. Tot obișnuiește tehnicianul Stelei să își ducă jucătorii la teatru. Dintr-o piesă pare desprinsă și scuza găsită de Stoichiță pentru numărul mic de fani din tribune: „Programarea asta ciudată. Patru e oră de ciorbă, nu de spectacole de gală. Lumea e obișnuită să meargă seara la reprezentații”. Chiar și așa, ieri a fost ziua ca seara. Și iarna ca vara! Un meci frumos și teribil de încins.

În plan sportiv, Unirea Urziceni a reușit o performanță pe care niciuna dintre participantele României în Liga Campionilor nu a fost capabilă să o atingă. A strâns opt puncte în grupe și este cu o etapă înainte de finalul acestei prime faze pe un loc calificabil în optimile celei mai tari competiții intercluburi. Și ca business, drumul ialomițenilor în acest sezon în Europa reprezintă un record care nu a mai fost atins de nimeni în România: 13 milioane din fotbal în câteva luni.

Liverpool, o obișnuită a fazelor superioare în Champions League, se consolează deja cu faptul că din primăvară va juca în Europa League. Unirea merge în decembrie la Stuttgart având la dispoziție două rezultate din trei pentru o calificare istorică. Beneficiile din plan sportiv sunt indiscutabile și greu cuantificabile. Prestigiu, singura echipă românească din acest sezon care a făcut performanță și a strâns puncte pentru coeficientul de țară, cotă, o parte a jucătorilor vor putea fi vânduți foarte probabil pe sume considerabile, recunoaștere, lui Dan Petrescu i se vor recunoaște meritele chiar și de către cei mai înverșunați contestatari .

Dinu Gheorghe a fost astă-vară cel mai ofertat personaj din fotbalul românesc. Atunci, Rapid, Dinamo și Steaua și-au manifestat dorința de a-l avea conducător, gând la care măcar două dintre cele trei formații nu au renunțat nici acum. Cu toate acestea a rămas la Brașov și a reușit împreună cu Viorel Moldovan să califice echipa în semifinalele Cupei.

Sunt mari probleme cu banii. Puneți alături de alți manageri bazele unui nou concept, „Fotbal fără bani”?
Fotbal fără bani nu se poate. Asta este clar. Există întârzieri la toate cluburile, nu numai la Brașov. Sunt, din fericire, jucători care înțeleg că întreaga societate traversează momente dificile și fac performanță, fiind conștienți că, la un moment dat, eforturile le vor fi răsplătite.

Răzvan Lucescu mai are un front de luptă. În cele șase luni de când e la națională, selecționerul a fost contestat de patroni, președinți, antrenori. Acum el are de înfruntat și impresarii.

Frații Victor și Giovani Becali s-au dezlănțuit împotriva selecționerului după ce Lucescu junior a decis să îl pedepsească pe Cristi Săpunaru – fotbalist reprezentat, ca și Mutu sau Tamaș, de firma celor doi. Chiar dacă au evitat să îi pronunțe numele, devine clar faptul că Răzvan și-a făcut adversari de temut. Culmea, selecționerul este acuzat că el, împreună cu staff-ul său, a luat aceste măsuri drastice pentru a le face pe plac jurnaliștilor: „A fost o decizie luată de gura și de frica presei. E prea multă lingușeală față de presă. Semnalul e clar, cine se mai ia de vreun ziarist, e vai de mămicuța lui! Jurnaliștii, în schimb, se pot lua de oricine”, atacă Victor Becali. Se încearcă mutarea discuției, practic. Săpunaru nu a fost amendat și suspendat pentru discuția cu cameramanul Antenei 1, ci pentru comportamentul pe care l-a avut față de coechipieri și față de doi dintre antrenorii săi: Fane Iovan și Marin Ioniță.

La 33 de ani, Ciprian Panait este cel mai tânăr antrenor din Liga I. Împreună cu Nicolae Manea, el conduce Rapidul de azi

Poveștile din spatele imaginilor sunt pe cât de neașteptate, pe atât de frumoase, iar satisfacția descoperirii unui personaj special echivalează în epoca fotografiei digitale cu developarea unui instantaneu nepereche din epoca filmului fotografic alb-negru.

Ciprian Panait este numele omului care a contribuit din umbră la ascensiunea din ultimul timp a Rapidului. Are 33 de ani, e absolvent de IEFS, a lucrat inclusiv ca translator – adică scenariul Mourinho la Barça – și acum este cel care, dublat de vocea și charisma lui Manea, conduce tehnico-tactic în Giulești.

„Uite cum suferim noi aici departe pentru Urziceni…”. Un prieten din fotbal a avut remarca miercuri seară. Eram împreună cu un alt amic într-un pub din Bruxelles. În aceeași formație fuseserăm undeva la începutul anului într-un alt bar din București, când ne spusese că Unirea o să ia campionatul. La vremea aceea părea de-a dreptul imposibil. Acum suntem într-o chestie extraordinară. Un bar plin de televizoare și de oameni în inima capitalei europene, la doi pași de locul unde lucrează… oh, nu, iar el?!

Atmosfera e senzațională. Suntem câteva zeci, poate două sute de „consumatori” de fotbal. La „Fat Boy” e seara de Champions League, se văd absolut toate meciurile și arena e arhiplină. Vedem, simțim ce ne unește. Vin europarlamentari și funcționari europeni la patru ace, cu genți care costă cât multe din butoaiele de bere pe care un guraliv, cred că e italian, le schimbă pe bandă rulantă. Sunt puști de liceu cu cercei în nas și în limbă, doamne respectabile, oameni bogați și săraci, într-o adunare pestriță și fremătândă. Se bea bere, se vorbește tare, se înjură zgomotos și se urlă de bucurie la goluri. Un Turn Babel – ce gol a dat olandezul pentru Liverpool! – menit să ne traducă sloganurile acelea inspirate, desprinse din viață: „În numele jocului” și „Fotbalul ne unește pe toți!”. De naționalități nu are rost să vorbim. De la indieni până la orice.

Este de două luni manager la Steaua. A refuzat în acest timp funcția de antrenor în numele onoarei, chiar dacă a visat mereu să antreneze în Ghencea. Recunoscut drept un personaj care spune lucrurilor pe nume, Basarab Panduru a acceptat un interviu pe larg în ProSport, prin care le explică steliștilor ce a făcut, dar mai ales ce vrea să facă.

Managerul Panduru a împlinit două luni. Ce să vă urăm?
Nu știu… Să batem la Istanbul. Dacă mă întrebați acum ce îmi doresc cel mai mult, vă spun că vreau să ieșim campioni.

Vă e dor să antrenați? Ce e mai greu, să fii tehnician sau conducător?
Acum nu se pune problema să antrenez și nici nu mă gândesc la asta. Vreau să fac tot ce pot să îl ajut pe Mihai (n.r. – Stoichiță) ca manager și să fim campioni. Mai departe, nu știu. Poate o să îmi placă meseria asta și nu o să mai vreau să mă întorc pe bancă. Dar e mai greu să fii antrenor, indiscutabil. Dar după două luni pot spune, fără falsă modestie, că eu, ca antrenor, mi-aș fi dorit un manager ca Panduru. Tot ceea ce fac fac cum aș fi vrut să mi se întâmple mie ca antrenor.

Ați surprins după plecarea lui Bergodi, când ați refuzat să preluați echipa.
I-am surprins pe cei care nu îl cunosc pe Panduru. Panduru are demnitate și onoare și face ceea ce spune.

Însuși patronul s-a mirat…
Nu știu asta. Cred, de fapt sunt sigur, că a înțeles că se poate baza pe mine și pe ceea ce spun. Și pe faptul că nu trăd

Rapid a reacționat bine la șocul despărțirii de Hizo. Total ca rezultat și parțial din punct de vedere al jocului.
O ediție atipică și strânsă de campionat continuă frumos la cinci meciuri de jumătatea ei cu trei echipe înghesuite pe primul loc, la egalitate de puncte. Și asta în condițiile în care derby-ul de etapă s-a jucat mult mai târziu decât partida vișiniilor.
Giuleștiul și-a reprimit idolii inconstanți ca întotdeauna. Cald! Chiar dacă puțin populate, tribunele bătrânei arene de lângă Pod emană ceva aparte. Șocul eliminării din Cupă a trecut, ascuns în spatele promisiunii că de acum se vor concentra exclusiv pe campionat. Fără Hizo și Rada, cuplul care a făcut posibile traseul și evoluția de până acum, Lazăr și ceilalți au intrat greoi în meci, dar l-au terminat în uralele galeriei.

Dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune că mandatul lui Răzvan Lucescu debutează odată cu meciul cu Polonia. Selecționerul începe campania de calificare pentru Euro 2012 cu o nouă strategie, pe care a acceptat să o dezvăluie în premieră într-un interviu acordat ProSport.

Domnule Lucescu, hotărârea de a nu-i mai anunța pe jucătorii convocați la echipa națională face parte dintr-o serie de măsuri menite să schimbe lucrurile. Surprinde oarecum, întrucât îi obișnuiserăți pe suporteri cu o mai mare deschidere.
Asta face parte din felul cum interpretăm noi totul. Este ceva cât se poate de normal. O practică pe care o folosesc cele mai multe dintre federații. M-am interesat și eu, m-am mai gândit și am ajuns la concluzia că a anunța stranierii la o dată și restul selecționaților la o altă dată constituie un dezavantaj din toate punctele de vedere.

Dar nu este o obligativitate asta din partea forurilor internaționale?
De acum încolo vor fi trimise două telegrame. Una înaintea datei limită impuse de UEFA, prin care anunțăm clubul că este posibil să îi solicităm un jucător sau altul pentru o acțiune a primei reprezentative, și încă una cu câteva zile înainte de acțiunea propriu-zisă.

„Toți jucătorii vor afla în același timp de convocare”

Așadar, veți face o preconvocare pentru stranieri…
Ceva de genul acesta. Teoretic, eu pot să trimit faxuri tuturor românilor care evoluează în străinătate. T

Rivalitatea cu Chivu, deși nerecunoscută fățiș, este de notorietate. Cei doi au fost colegi încă de la naționalele de juniori și, mai mereu, cei doi s-au plasat pe poziții diferite. Fotbalistic și nu numai, amândoi au fost încă de timpuriu lideri ai acestei generații. Mutu a încercat să tranșeze de mic problema supremației în vestiarul tricolor, mergând până într-acolo încât a sărit la bătaie într-un cantonament chiar în sala de mese. Chivu l-a înfruntat, a avut loc un schimb de îmbrânceli, dar colegii i-au despărțit. De atunci cei doi s-au evitat, și între ei s-a instaurat un soi de respect reciproc, dar destul de rece. Încă de la juniori, problema banderolei îl preocupă pe Adrian. Ulterior avea să fie foarte interesat de numărul selecțiilor și de numărul golurilor pe care le mai are de înscris la națională pentru a-l depăși pe Hagi.

La un meci FC Argeș – Rapid, Mutu i-a făcut pe coechipieri să îi pună eticheta: „Ă‚sta e nebun! Nu are frică de nimic”. Fost jucător la Rapid și ajuns la acel moment la FC Argeș, Iulian Chiriță i-a spus înaintea jocului: „Dacă vrei să batem, trebuie să îl scoți din joc pe Lupu. Numai tu poți. Nu trebuie să încerci deposedări. Ajunge să îl înjuri tot meciul, că o să se enerveze”. Mutu nu a stat pe gânduri și nu i-a păsat de faima fostului internațional. „Bețivule!”, „Afemeiatule!” și înjurăturile de mamă au însoțit fiecare acțiune a giuleșteanului.

Lupu l-a alergat până la vestiar

Lupu s-a enervat atât de tare, încât la finalul meciului a fost cât pe ce să spargă ușa vestiarului pentru a-l prinde pe Mutu, pe care l-a alergat până în cabină. Lupu avea să se răzbune câteva săptămâni mai târziu, când, la o acțiune a lotului divizionar în Mexic, l-a revăzut pe Mutu. „Tot zborul am stat lângă Lupu și Lăcătuș, care jucau cărți în spatele avionului, și le-am turnat în pahare. Cum moțăiam, cum mai luam câte o scatoalcă”, avea să povestească Mutu amuzat peste ani!

VEZI AICI SI CELELALTE NOUĂ‚ ÎNTÂMPLARI INCREDIBILE

Ajuns la o vârstă foarte fragedă în vestiarul celor de la FC Argeș, Adrian Mutu nu a avut niciun fel de complex în fața „veteranilor”. Vasile Popa, Năstase sau Iulian Chiriță. Atmosfera cazonă și respectarea unor reguli nescrise de tipul milităriei în care tinerii trebuie să treacă printr-un proces de inițiere nu au fost pentru Mutu. El refuza să le care gențile și să le spele ghetele titularilor, nu se lăsa impresionat de intrările acestora din timpul antrenamentelor. Mai mult, când era înjurat fie și de cel mai respectat fotbalist, nu se