Discuția cu Panduru are un alt ritm acum, când el nu mai are o calitate oficială la Steaua. A rămas același personaj savuros și imprevizibil.

Spontan în răspunsuri, dar și ca disponibilitate. Nu e un secret faptul că, din punct de vedere jurnalistic, o discuție după plecarea sa din Ghencea era un demers cât se poate de firesc. A tot evitat asta până ieri, când,

Belarus a reușit aseară ce n-a putut România, să învingă Albania pe teren propriu, cu 2-0, și s-a distanțat la șase puncte în fața echipei lui Răzvan Lucescu, în Grupa D a preliminariilor CE 2012. Golurile au fost marcat de Rodionov (foto, la minge), în minutul 10, și de Kriveț, în minutul 77. Formația lui Bernd Stange a rămas singura neînvinsă în această grupă, chiar dacă a jucat și cu Franța, și cu România. Albania, aflată la prima înfrângere, a rămas cu cinci puncte.

Un meci ca acela pe care România îl joacă azi la Paris declanșează trăiri complexe în sufletul oricărui microbist. Fotbaliștii îl văd și îl simt și ei într-un fel aparte. Jucătorii de la lot au acea dublă perspectivă. Emoții de fani pe durata săptămânii de dinainte de joc și o stare specială în ziua meciului, dar mai ales la stadion. Antrenorul are viziunea de ansamblu. ProSport și-a propus o incursiune în interiorul cantonamentului. Un reportaj de atmosferă, bazat pe mărturisiri și pe relatări. Unele de la sursă, altele de la apropiați.

„Am sentimentul că plecăm în Franța exact așa cum trebuie să o facem. Liniștiți, conștienți de importanța acestei partide, pregătiți să facem un joc mare”, spunea Răzvan Lucescu înaintea plecării spre Paris. „Eu sunt foarte bine. Un meci mai frumos ca ăsta nu poți să ai. Mie întotdeauna mi-au plăcut partidele de acest gen. Nu m-am temut de ele. Le-am așteptat înfrigurat. Am sentimentul că mi-am făcut treaba, știu cum am muncit. Abia aștept seara meciului acum. Am mare încredere în grup”.

Mutu rămâne unul dintre jucătorii simbol ai naționalei. Benzema se teme de meciul de mâine seară și crede că Mutu și Chivu vor fi principalii oameni de contracarat din angrenajul echipei lui Lucescu. Prins că nu și-a făcut temele, „Briliantul” fiind încă suspendat după „scandalul sibutramina”, vârful lui Real Madrid a recunoscut că nu are nicio idee despre ceilalți tricolori, dar a ținut să menționeze că aceștia funcționează cu siguranță bine împreună, dovadă fiind ultimele preliminarii, când „cocoșii” nu au reușit să ne învingă.

„Știm că va fi un meci important, cel cu România. Va trebui să facem totul pentru a-l câștiga. Întreaga echipă este pregătită. Cunosc doar doi jucători din această echipă a României, pe Cristian Chivu și Adrian Mutu”, a spus Benzema, după care a aflat că Mutu nu face parte din lot. „Atunci, nu îi cunosc pe ceilalți jucători. Cred că este o echipă bună. Anul trecut, am jucat cu România pe Stade de France și îmi amintesc că a fost un meci dificil”, a spus jucătorul lui Real, conform football365.fr.

Neconvocarea lui Cristi Tănase pentru partida din Franța a fost, alături de problema purtătorului numărului `10`, una dintre cele mai discutate teme din ultima săptămână.

Mijlocașul Stelei este în cea mai bună formă sportivă a carierei, lucru certificat de evoluțiile senzaționale din partidele cu Napoli și Sportul, însă selecționerul nu a apelat la serviciile sale. Dinu Gheorghe, unul dintre cei mai acerbi susținători ai lui Răzvan, explică de ce s-a ajuns la această situație.

„Răzvan vorbește mult cu jucătorii și cred că i-a spus lui Tănase tot ce așteaptă de la el. Și sportiv, și în viața extra-sportivă. Probabil că el nu a respectat ceva și de-asta nu a fost convocat”, a spus Dinu Vamă, la Dolce Sport.

Niciodată nu îi vor ierta fanii steliști lui Oprescu faptul că au întârziat un sfert de oră la meciul Steaua – Napoli. Traficul bucureștean a sufocat cele mai tari prime 15 minute din istoria roș-albaștrilor. Ajutați de un start nebun al favoriților, fanii din tribune au făcut din nou din Ghencea un vulcan! Din păcate, finalul a fost trist.

La 1-0 se vedeau fani alergând fericiți spre stadion, la 2-0 erau transfigurați, iar la 3-0 se frecau la ochi privind tabela. „Ziceți-ne și nouă cum a fost”, implorau ei. Și alții se ciupeau: „Visăm!”. Bucuria de fotbal este unul dintre cele mai frumoase sentimente, iar steliștii l-au retrăit după mult timp în stare pură.

Orice, dar orice ar fi fost de spus, doar dacă se gândea cineva să zică „dă Steaua trei goluri lui Napoli”, ar fi fost luat de nebun. Dar arbitrul polonez a ucis Steaua. Centralul Borski a prelungit aiurea meciul cu opt minute și Napoli a egalat la 3.

Pe stadion în minutul 15 și 48 de secunde vrei să oprești timpul. E 3-0 după un început ireal. Într-un sfert de oră, Steaua a reușit ce nu făcuse în decenii de istorie: le-a umplut italienilor poarta de goluri. Lăcătuș și-a dopat echipa! A venit cu tava de jăratec în vestiar și a făcut din mârțoage armăsari. Sprinturi, trasee teleghidate și combinații de vis. Asta este Steaua? Suntem în Ghencea? Napoletanii sunt statui neputincioase și privesc împietriți cum le vâjâie Bănel, Stancu și Kapetanos pe la urechi. Steaua nu joacă. Încântă. Vraja e ruptă inconștient de Kapetanos. El iese eliminat, dar de la cotul lui ne trezim pe cap cu italienii.

Topiți după și pentru fotbal. Bucureștiul s-a sufocat la propriu în așteptarea primului derby al acestui campionat. Căldura a înfierbântat și mințile suporterilor, care au transformat Șoseaua Ștefan cel Mare în teatru de luptă. Gaze lacrimogene, jandarmi, răniți. Fiecare Dinamo – Rapid are povestea sa, iar meciul de aseară nu a făcut excepție. În colțul lor din peluza mică, opuși Peluzei „Hîldan”, rapidiștii, îmbrăcați toți în vișiniu, continuă răfuiala cu forțele de ordine și în stadion. Arena nu e plină, dar fierbe și la propriu, și la figurat.

A fost trecut pe foaia de joc Fumigenele vișiniilor bagă meciul în ceață, iar încurajările creează un fond sonor demn de meciuri mari. Pauzele de hidratare sunt și ele o necesitate. Undeva la oficială, revenit în tribună în calitatea de observator, Mircea Sandu supervizează atent totul. S-a văzut că i-a fost dor să vadă un derby de Liga I de la fața locului. L-a avut în dreapta sa pe fostul subordonat de la federație, Florin Prunea, pe care l-a chestionat des pe diverse teme și cu care a împărțit opinii pe marginea a ceea ce se întâmpla pe teren.

Rapid a pierdut după ce conducea la pauză cu 2-0. Andone a mutat genial prin introducerea tânărului atacant lansat în fotbal de Șumudică

Andone și Șumudică au fost în zilele premergătoare meciului ca doi savanți închiși în laboratoare. Căutau formule magice. Unul pentru a ermetiza apărarea, celălalt pentru a revitaliza atacul, steril de două etape. „Șumi-gol” a trudit o săptămână, dar Andone a avut inspirația de a răsturna totul în câteva minute.

Și unul, și celălalt avea nevoie disperată de victorie. Spadacio pe dreapta în linia mediană și Herea atacant fals în spatele lui Sburlea. Mutare decisivă pentru giuleșteni, care în prima repriză se instalează în terenul dinamovist și 45 de minute nu mai pleacă de acolo. Terenul se înclină pe dreapta, acolo unde Rui Duarte și Spadacio dictează. Bazzi e pierdut. Nici în partea cealaltă nu e mai bine pentru gazde, Homei e pradă ușoară pentru cuplul Ezequias-Bozovic. Practic, Dinamo nu contează în atac, iar în apărare e ca de obicei haos. Rapid ratează senin posibilitatea de a închide meciul de la pauză. „Doar” 2-0 după o primă repriză în totalitate vișinie.

Ladislau Bölöni este tipul de tehnician care comunică rar și care este, câteodată, excesiv de atent în ceea ce privește acuratețea mesajului său. Mai ales când vine vorba despre delicatul subiect Steaua și despre patronul formației cu care Bölöni câștiga cândva Cupa Campionilor.

Precedenta opinie pe această temă a fost prezentată publicului larg printr-o scrisoare deschisă: „Iubesc Steaua, dar nu Steaua de azi”, în octombrie 2009, atunci când le-a luat apărarea fostelor glorii jignite de Gigi Becali. Contactat zilele trecute de colegul Andrei Nourescu, Bölöni s-a arătat reticent: „Nu comentez!”. A revenit ulterior cu un telefon și i-a solicitat prin mail întrebările. La câteva zile m-a sunat pentru a se asigura că răspunsurile sale nu vor fi modificate, denaturate, scoase din context. Surprinzător însă, antrenorul Al Wahda a trimis pe mail răspunsurile sale la întrebări ușor modificate. Respectându-i rugă­mintea, dar respectându-ne în același timp meseria și cititorii, prezentăm citatele lui Bölöni. Nu am umblat pe text nici măcar pentrua a scoate ghilimelele de la Steaua.

Giuleștiul, fie el și umplut la întreaga sa capacitate, ar încăpea într-un sector din Soccer City. Ultimul meci la care am mers înainte de startul Ligii I fusese Spania – Olanda. Vuvuzele, portocaliu, roșu, artificii… Am mai vorbit. Aaa, și frig, foarte frig.

Aici, atmosfera e fierbinte. La propriu și la figurat. Stropit de o ploaie de vară, Bucureștiul s-a topit și ieri în așteptarea startului estival al campionatului. Liga I a programat aseară primul derby, iar stadionul unde se spune că galeria se aude cântând mai bine ca oriunde și-a respectat renumele.

Momentul „Panco italiano”
Atrași de mirajul noului Rapid, aproape 10.000 de fani au venit la reîntâlnirea cu fotbalul. Încărcătura emoțională a revederii publicului cu favoriții a fost amplificată de faptul că Daniel Pancu a revenit în Giulești, pentru prima oară ca adversar după 15 ani. De altfel, momentul ieșirii sale pe gazon din postura de rezervă a Vasluiului a fost și cel mai intens înaintea acestui joc. Aclamat de un întreg stadion, fostul internațional a făcut o plecăciune cu lacrimi în ochi în fața galeriei. A confiscat și momentul ieșirii echipelor pe teren, după care a luat loc pe banca oaspeților.

Imn, nu „Waka Waka”, și copii găsiți la locomotivă
Prezentarea lui Marius Șumudică în noul rol de antrenor a adus o nouă izbucnire din partea celor prezenți. În mijlocul tribunei oficiale, ținându-și sacoul pe braț și scrutând gazonul ars, Dinu Gheorghe, președintele reîntors la prima dragoste. Ieșirea echipelor,

Nici că și-ar fi imaginat Șumudică un debut mai bun ca antrenor în Giulești. Aseară, fostul ocupant al Peluzei din Grant a intrat definitiv în inimile suporterilor, după ce l-a surclasat pe Lopez Caro, un antrenor care a stat și pe banca Realului într-un trecut care, s-a văzut aseară, nu ține de foame.

Caro a gândit un romb ofensiv, cu Wesley – Sănmărtean – Gerlem și Burdujan. Șumudică a mers pe linii drepte, pe benzi. Duarte – Roman în dreapta, Bozovici – Cesinha pe stânga. Schimbat în bine, Rapidul a zburdat într-o primă repriză în care doar driblingurile lui Sănmărtean și infiltrările lui Wesley au dat ceva emoții. Dar și acelea, cât pentru a le permite suporterilor să vadă că Marcos Elias Santos, „perechea” lui Marius Constantin, are valoare. În afara brazilianului din linia defensivă, tehnicianul giuleștean a schimbat față de sezonul trecut unul din fundașii laterali, mijlocașul dreapta și atacantul central. Cele patru plombe s-au integrat perfect într-un sistem elastic și articulat. Devenite obiceiuri ale locului, centrarea marca Spadacio și devierea lui Herea au făcut diferența în prima repriză.

„CFR-ul și Urziceniul s-au obișnuit cu victoriile! Au căpătat alură și mentalitate de învingătoare. Cred că Bucureștiul mai are nevoie de timp pentru a putea lua iar un titlu”. Așa sună într‑o frază noul sezon în viziunea antrenorului italian Walter Zenga.

Victor Pițurcă a avut un rol decisiv în a-l schimba cu 180 de grade pe patronul stelist, iar apropiații latifundiarului spun că acest lucru nu e deloc temporar, ci de durată.

În Ghencea e mai liniște ca niciodată înaintea startului de sezon. Toate lucrurile sunt puse la punct, nu există neînțelegeri, restanțe, a dispărut „hei-rupul” transferurilor pe ultima sută de metri. Până și asperitățile pe axa suporteri-conducere par mult îndulcite.

„Toate astea se datorează unui singur om. Victor Pițurcă a salvat Steaua de la haos!”. Vocea este autorizată și posesorul ei știe foarte bine cum merg lucrurile în Ghencea.
Cu o săptămână înainte de începerea competiției, ProSport a intrat în culise. Concluzia? Pițurcă a reușit miracolul: Gigi Becali este un alt om. Și-a schimbat apucăturile, preocupările, comportamentul.

Află ultimul despre transferuri!
Nu numai că nu a făcut niciun fel de presiune pentru aducerea vreunui jucător, dar s-a mulțumit de cele mai multe ori să afle abia după perfectarea tranzacției ce fotbalist a ajuns în Ghencea. A redus la limită orice contact cu jucătorii. „Nici nu i-a trecut prin cap să mai meargă în cantonament cu echipa. Știa că nu are nicio șansă. Pițurcă l-a avertizat: «Să nu vii în Austria, că nu vreau circ!»”, dezvăluie același apropiat al lui. Nu doar existența unei clauze prin care, dacă Pițurcă ar pleca, Becali ar plăti o sumă imensă (n.r. – în valoare de două milioane de euro), stă la baza schimbării cu 180 de grade a patronului stelist.

Finala a avut parte de multe dueluri dure, arbitrul Howard Webb fiind nevoit să arate 14 cartonașe galbene și unul roșu. În minutul 26, De Jong (dreapta) a avut o intrare „criminală” asupra lui Xabi Alonso. Mijlocașul olandez nu a primit însă decât un „galben”, în ciuda protestelor jucătorilor spanioli.

În Africa, Spania a fost o caracatiță. Pentru că traseele pe care le-au desenat ibericii erau tentaculare. Xavi, inima.

Tiki-taka… Villa era cu veninul, iar Puyol cu sufletul. Olanda ura creatura cu puteri supranaturale și a vrut să o asfixieze mecanic. S-a mulțumit așadar cu renumele d

Witbank e un fel de Petroșani sau Târgu-Jiu. Târgu-Jiu merge mai bine. Se află cam la 140 de kilometri de Johannesburg, într-una din cele mai renumite zone miniere din Africa de Sud, Mpumalanga. Aici l-am găsit pe Tibi Lung.
Fostul portar al Stelei apare zâmbitor la poarta complexului rezidențial Victorian Heights dintr-o suburbie a Witbankului, eMalahli, cum îi spun localnicii. A primit deja casă și mașină de la club. Ne aflăm într-una din zonele în care afrikaans se vorbește la tot pasul și unde albii, rugby-ul și cricketul sunt la putere. Cu toate astea, Tibi a venit să apere fotbalul și poarta celor de la Black Aces. Un român la o echipă sud-africană. Asta da curiozitate! „Nu sunt singurul european. Mai sunt doi greci și un neamț. Plus antrenorul, care e tot grec. Practic, toată apărarea e formată numai din albi. Restul sunt de culoare”, ne spune Tibi. E zâmbitor, liniștit, gata de o nouă experiență.

Finala Euro 2008 a fost reeditată în semifinala acestui Mondial, dar scorul a rămas același: Germania a fost trimisă acasă de Spania, care își poate desăvârși epoca de aur a sportului cu un titlu mondial.

Europa a cucerit Africa, știam asta imediat după ce olandezii au eliminat Uruguayul. Întrebarea care rămâne e cine va fi Regina. Pentru a se putea gândi la titlul mondial, nemții și spaniolii aveau nevoie să se elimine reciproc. De la acest totul sau nimic a început un joc între David (Villa) și Goliat (Klose), cel puțin din punctul de vedere al palmaresului la Mondiale. Germania, cu trei titluri în palmares, lupta pentru a opta finală, în timp ce Spania era pentru prima oară în fața posibilității de a juca cu cel mai important trofeu fotbalistic pe masă. O discrepanță imensă din acest punct de vedere.

Am refuzat să accept ideea că voi pleca din Africa de Sud fără a avea dialogul promis cu Ted Dumitru.

Am schimbat cu antrenorul de origine română stabilit aici mai multe SMS-uri, în care îmi spusese că e foarte prins cu un proiect al Barcelonei și mă asigurase că mă va căuta imediat ce va fi în Johannesburg. Timpul trecea, așa că, riscând să fiu perceput drept nepoliticos de insistent, am mai sunat. A rezultat o discuție de o oră, fie ea și la telefon, care pe mine, unul, m-a impresionat.

Prilejul unei întâlniri cu Sepp Blatter (foto) s-a ivit oarecum pe neașteptate. Un mail prin care reprezentanții presei erau invitați la Sandton Convention Centre, acolo unde ieri, de la ora 14:00, a avut loc o conferință de presă pe tema „fuziunii” dintre FIFA și revista France Football în ceea ce privește „Balonul de Aur”. Și așa s-a născut „Balonul de Aur FIFA”, care se va acorda începând cu 10 ianuarie 2011.

Evenimentul era prevăzut pentru ora 14:00. Puțin înainte de ora stabilită am intrat într-o imensă clădire destinată conferințelor, chiar în centrul Sandtonului, cartierul financiar al Johannesburgului. Ce m-a frapat a fost „sistemul de securitate”. Doi câini dresați, mânuiți de doi polițiști, miroseau bagajul fiecărui ziarist. Nu tu porți de securitate, nu tu detectoare de metale, doar doi câini… „Sunt mai eficenți decât orice sistem de securitate”… Așa o fi.

La cinci minute după ora programată, Sepp Blatter împreună cu Marie-Odile Amaury și cu redactorul-șef al France Football au luat loc la pupitru. Alături de ei, George Weah, singurul fotbalist care în același an, 1995, a cucerit și „Balonul de Aur”, dar și premiul acordat de federația internațională. Discursul lui

Blatter a fost cel mai lung. „Astăzi sunt fericit că pot vorbi mai mult despre actorii princi

Din nou pauză în Africa de Sud. E un pic altfel fără meciuri. Au trecut 23 de zile de la începerea Mondialului, 21 dintre ele pline de fotbal, dar nu m-am săturat. Mai vreau! Urmează ultima linie dreaptă a semifinalelor și e prilej de bilanțuri.

Am văzut până acum pe viu 16 din cele 60 de meciuri jucate. Dintre acestea, cel mai frumos mi s-a părut Olanda – Brazilia 2-1, urmat de Slovenia – SUA 2-2, iar cel mai palpitant Slovacia – Italia 3-2. Cel mai urât, nici nu stau pe gânduri, optimea Paraguay – Japonia, chiar dacă a fost decisă la penalty-uri. Cel mai friguros a fost Brazilia – Coreea de Nord. Atmosfera cea mai frumoasă a fost la Africa de Sud – Mexic, la egalitate cu Olanda – Brazilia. Cei mai simpatici suporteri erau argentinienii, cei mai originali, ghanezii, cei mai mulți, veniți din afara Africii firește, parcă au fost americanii. Golul care mi-a plăcut cel mai mult a fost al slovenului Birsa, dar rămân pe retină și șuturile imparabile trase de Tevez, Luis Fabiano și David Villa. Antrenorul cel mai expresiv – Maradona, dar e concurat îndeaproape de compatriotul său de pe banca Paraguayului, Gerardo Martino. Că tot veni vorba, cea mai trăsnită freză, și aici îi includ și pe jucători, o are de departe selecționerul Ghanei, sârbul Milovan Rajevac. Jucătorul care m-a impresionat cel mai mult e spaniolul David Villa, iar dezamăgirea a fost Gattuso. Cel mai tare m-au enervat, lesne de înțeles, vuvuzelele și cel mai mult mi-a plăcut când au aruncat argentinienii cu role

La fel ca în Germania 2006, Europa a pus monopol pe turneul final al Campionatului Mondial. Atunci, bătrânul continent a dat patru din patru semifinaliste, acum are „doar” trei.
Uruguayul, un outsider al Americii de Sud, s-a strecurat în careul de ași, nici ea nu știe cum. Doar Germania vine să confirme performanța de la turneul pe care acum patru ani l-a găzduit.

Ultimul sfert părea, teoretic, și cel mai dezechilibrat. Spania, campioana europeană și calificată la pas în fața Portugaliei, contra Paraguayului, trupă ajunsă în premieră la un asemenea nivel de performanță la un campionat mondial. Ca să nu mai spunem de cele 120 de minute istovitoare pe care sud-americanii le jucaseră în optimi cu japonezii. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat deloc atât de simplu. Scrâșnit până la un moment dat, meciul a explodat spre final. Paraguayenii au compensat prin angajament superioritatea tehnică evidentă a spaniolilor și s-au ridicat la valoarea teoretică a adversarilor.

Johannesburgul nu are doar tenebre. Subteranele acestui oraș sunt la fel de recunoscute în întreaga lume.

Africa de Sud înseamnă și zăcăminte neprețuite. Extracțiile de aur și diamant fac din această țară un veritabil El Dorado. Nu poți spune că ai cunoscut și ai înțeles oamenii și locurile dacă nu cobori în subteran. E o parte importantă a istoriei Africii de Sud. Febra aurului începută acum două secole, mai exact în 1886, a dus la apariția Johannesburgului și a contribuit decisiv la dezvoltarea lui. De altfel, în dialectul zulu denumirea acestui oraș este și Egoli, ceea ce se traduce prin „orașul aurului”. Africa de Sud este țara care deține aproximativ 40 la sută din resursele planetei în ceea ce privește cel mai prețios metal. Acestea sunt estimate la 40.000 de tone. În mai mult de 100 de ani au fost extrase aproximativ 41.000 de tone.

4.000 de metri sub oraș

Mineritul reprezintă principala industrie existentă aici, iar performanțele în acest domeniu sunt impresionante. S-a ajuns să se coboare în pământ, pentru a extrage aurul, până la aproape 4.000 de metri adâncime. „Gold Reef City” este una dintre principalele mine ale Johannesburgului și este situată în imediata vecinătate a Stadionului Soccer City. Printre atracțiile turistice ale acestui oraș se numără și posibilitatea vizitării respectivei mine, la primul nivel. Adică la o adâncime de aproximativ 400 de metri. Chiar și așa, totul este impresionant. Practic, în subteranele Johannesburgului se află un întreg oraș,

Localitatea Port Elizabeth contrastează cu alte locuri văzute aici, în Africa de Sud. Se apropie de ideea pe care o avem noi în Europa despre ce înseamnă oraș.

Străzile sunt străzi, și nu autostrăzi, ca în Johannesburg. Există parcuri, cluburi, baruri, pasaje pietonale și vezi oameni mergând. Contrastează puternic cu ceea ce se întâmplă în zona Gauteng (Johannesburg, Pretoria, Rustenburg). Cobori mult. De la o altitudine de 1.650 de metri la nivelul mării, al Oceanului Indian mai exact. Te izbește imediat cum te dai jos din avion mirosul Oceanului și un aer cald. Port Elizabeth este supranumit „Orașul prieteniilor” sau „Orașul vântului”. Valabile amândouă. Drumul de peste 1.000 de kilometri de la Johannesburg l-am străbătut în aproape două ore cu un avion ticsit de olandezi și brazilieni. Dacă s-ar fi dat locuri în picioare, am fi venit ca în 331 la ora de vârf. De altfel, traficul aerian pe „Nelson Mandela” Airport a fost infernal! O dată la 20 de minute, geamurile hotelului se zgâlțâiau de zgomotul făcut de avioanele care intrau pe bandă rulantă pe culoarul de aterizare.

Brazilia a dansat samba o repriză și a pierdut totul în partea secundă, ucisă de gafele lui Felipe Melo: autogol urmat de eliminare.

O repriză întreagă Brazilei a fost singură pe teren. A dansat, a pasat, a driblat. A făcut ce a vrut ea. Olanda a jucat rol de spectatoare cu bilete în primul rând. Preț de 45 de minute s-a uitat la adversar. Părea neputincioasă, plictisită. O atitudine greu de înțeles. Acuzase lipsa lui Mathijsen, accidentat la încălzire și înlocuit cu rudimentarul Ooijer, dar parcă nu era o explicație. Unde e Olanda? Și de ce lasă

Ce înseamnă un antrenament al Argentinei la un turneu final? Cum se poate ajunge acolo? Ce se întâmplă și cât de urmărit este?

Jocul Argentinei a fost unul dintre cele mai consistente la acest turneu final, iar Maradona a dovedit, cel puțin până acum, că poate fi și un selecționer de top. Înainte de a fi orice, el este un personaj. Dar să nu anticipăm.

Pe durata Mondialului, Argentina și-a stabilit cartierul general în Pretoria, iar majoritatea antrenamentelor s-au derulat pe un teren cu nume predestinat „High Performance Center”, baza Universității Pretoria. Dar haideți să definim baza așa cum este ea de fapt în Africa de Sud. Mogoșoaia, Săftica, Pro Rapid, toate adunate ori doi!

Strada ocupată de jurnaliști

Fiecare acțiune a echipei lui Maradona este monitorizată atent de un grup de circa 60-70 de jurnaliști argentinieni. În afara lor, ziariști din toate colțurile lumii vin să vadă spectacolul unui antrenament condus de Maradona ori pur și simplu doar să fie în preajma echipei pe care mulți o văd peste numai câteva zile campioană mondială. Baza Universității din Pretoria este în capătul unei străzi cu aspect de cartierul Cotroceni. Liniștea localnicilor este în mod evident tulburată de toată desfășurarea de forțe, mai ales a televiziunilor, din toată lumea. Zeci de microbuze și dubițe care stabilesc conexiuni pentru transmisii live, mașini mici și sute de jurnaliști sunt strânși la ora anunțată în fața porții.

Orașul rugby-ului, cucerit de Maradona și ai lui

Pretoria

Mult disputata decizie de a acorda organizarea Cupei Mondiale unei țări din Africa se bazează pe o infrastructură beton

Africa de Sud este o țară a contrastelor. De fapt, și Africa de Sud este o țară a contrastelor sună mai corect.

Cea mai bună infrastructură de pe continentul african, rivalizând cu țările mari ale lumii. În preajma Johannesburgului, o șosea poate ajunge la opt benzi pe sens. Cu toate acestea, la ora după-amiezii ai parte de ambuteiaje cum nu ți-ai dori vreodată să mai trăiești. Găsești aici mașini de toate tipurile, din toți anii de fabricație. Un Ferrari depășind un Opel din ’80 nu e nicio curiozitate pe șoselele din Africa de Sud. Cum ieși de pe autostrăzi, te confrunți cu realitatea unor zone în care asfaltul nu e decât pe șosele. Sărăcie lucie, pământ roșu și oameni amărâți dormind în cutii sau sub cerul liber și încălzindu-se la câte un foc.

Ted Dumitru este, fără doar și poate, românul care cunoaște cel mai bine ce se întâmplă în fotbalul sud-african. Ieri-dimineață, de exemplu, a fost chemat la o ședință a federației de la Johannesburg pentru a fi consultat în privința viitorului selecționatei din țara care organizează Campionatul Mondial.

Acesta este și motivul pentru care așteptata întâlnire a fost amânată un pic. Până să împărtășească pe larg experiența pe care a trăit-o în ultimii 40 de ani, de când este plecat din țară, Ted Dumitru a acceptat să vorbească telefonic despre informația apărută în ProSport, cum că Pițurcă ar fi interesat de Tshabalala.

Reprezentativa Paraguayului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins selecționata Japoniei, marți, la Pretoria, cu scorul de 5-3 (0-0), în urma executării loviturilor de departajare.

Odată cu accederea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, Ghana a devenit formația pe care o susține întregul continent.

Mai mult ca în oricare loc, cel puțin când vine vorba despre fotbal, în Africa nu se aplică treaba cu capra vecinului. Este o solidaritate impresionantă. Practic, toată Africa a ținut și va ține în continuare cu reprezentantele,

Adevărul e că nu poți spune că ai fost în Africa dacă nu mergi și într-un safari. Să vezi, să simți, să trăiești o experiență cu totul și cu totul aparte în acest colț de lume.

Kruger National Park, unul din principalele obiective de vizitat în Africa de Sud, este în perioada Mondialului un veritabil loc de întâlnire pentru suporteri de pretutindeni. Drumul de la Johannesburg la Nelspruit, 400 de

Oficialii Stelei au anunțat Liga Profesionistă de Fotbal că lucrează la aranjarea unui amical de lux cu Real Madrid. Pentru că partida va avea loc în august, Steaua a cerut să i se amâne o etapă!

În urmă cu un an, celebra echipă a lui Sir Alex Ferguson, Manchester United, intenționa să facă un turneu grandios în estul Europei, iar Bucureștiul se afla pe harta englezilor, unde se plănuia un meci amical cu Steaua, cea mai titrată echipă din România.

La cei 47 de ani ai săi păstrează o alură atletică, iar costumul îi vine impecabil, așa cum numai pe italieni stau hainele. Unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria fotbalului mondial, Giuseppe Bergomi pare bucuros să vorbească despre

România. Cel puțin înaintea eșecului cu Slovacia.
„Noi și voi suntem prieteni prin de­­­finiție. Am amintiri plă­cute cu fotbaliști din România. Sunteți calzi ca noi și foarte sociabili”. Știe despre exodul antrenorilor italieni în Liga I: „Știu și despre Walter (n.r. – Zenga), dar și despre ceilalți italieni care au antrenat acolo. E un campionat respectabil în Europa. Mă interesez de rezultate, mai ales de cele ale echipelor pregătite de italieni. Știu, de exemplu, că Mandorlini (n.r. – a fost coechipier cu el la Inter) a luat campio­natul”. Nu pare că o spune doar din politețe.

„Îmi place mult Chivu”
Următoarea întrebare vine firesc: este Chivu un urmaș pe măsură în defensiva Interului? „Cristi este un luptător. Îmi place foarte mult! A contribuit din plin la succesele noastre din ultimii ani. Cu el căpitan, naționala voastră va renaște! Poate să aducă și va aduce din spiritul de învingător deprins la Milano. El e un veritabil campion și îl consider o absență de marcă la acest Mondial”, spune Bergomi.

M-am dat mare fan Italia pentru a testa piața ilegală a tichetelor. Pentru partida de aseară, un bilet, care oficial se vindea cu 120 de dolari, era cotat miercuri la 300 de dolari
Odată cu apropierea meciurilor de totul sau nimic din faza eliminatorie, interesul pentru Mondiale crește teribil în Africa de Sud.
Sandton este, așa cum am mai scris și în corespondențele anterioare, locul unde s-a concentrat cam tot ce înseamnă business în Johan­nesburg. A devenit cumva zona administrativă a întregii regiuni, odată ce sud-africanii albi au fost nevoiți să părăsească centrul orașului. Practic, aici s-au concentrat toate reprezentanțele firmelor mari, sedii de bănci și tot ce înseamnă lumea afacerilor. Tot aici este și cel mai renumit hotel din Africa de Sud. Hotel Michelangello, locul unde sunt cazați toți președinții care vin în vizită în această țară. De altfel, Sepp Blatter, conducătorul fotbalului mondial, locuiește pe perioada acestui turneu final aici. Măsurile de securitate sunt la standarde ridicate, chiar mai stricte decât la stadioane, astfel că vigilența cerberilor de la Michelangello a fost imposibil de înșelat în tentativa realizării unui material cu cel mai puternic om din fotbalul mondial. Hotelul este parte integrantă a unui mall imens, cel mai mare din Africa de Sud, care în mijloc are un spațiu deschis, cunoscut localnicilor și turiștilor drept Piața „Nelson Mandela”, unde o statuie imensă a liderului sud-african domină întreaga zonă.

Că nu e ușor să fii alb într-o țară formată în majoritate din oameni de culoare, știam. La fel cum cei de culoare din comunitățile în care predomină albii nu se simt foarte bine.
În Africa de Sud am descoperit însă și rasismul existent între oamenii de aceeași culoare!
Mai exact, există mulți
sud-africani negri care se uită și vorbesc foarte urât despre zimbabweni, nigerieni, zambieni. E o problemă destul de serioasă despre care localnicii vorbesc, chiar dacă guvernul lor pare că o ignoră. Adevărul e că, după câteva zile de stat aici, începi să îi recunoști pe localnici. Sunt mai cafenii, mai puțin închiși la culoare și au trăsăturile altfel.

Inconfundabil datorită tunsorii, mai bine zis coafurii sale, Christian Karembeu nu are cum să treacă neobservat în zona meselor de comentarii pe Soccer City Stadium, din Johannesburg.
Karembeu îl concurează serios pe șeful său, Arsene Wenger. Christian este unul dintre scouterii lui Arsenal, managerul londonezilor, care comentează la patru-cinci metri mai departe, pentru o televiziune din Marea Britanie. Karembeu „se mulțumește” cu postul de comentator al unui post TV din Franța. Au trecut 12 ani de când fotbalistul originar din Noua Caledonie ridica deasupra capului trofeul pentru care se bat la această ediție jucători precum Kaka, Messi sau van Persie. Și totuși nu s-a schimbat mult. Aceeași alură de sportiv.

Fie că a fost vorba de o deplasare cu ziarul, fie că era vorba de un concediu, nu mi s-a întâmplat să ajung undeva în străinătate fără să întâlnesc români. Să-i întâlnesc prin voia hazardului, nu ca urmare a unei întâlniri programate.

Africa de Sud, chiar dacă e punctul cel mai îndepărtat în care am ajuns, nu putea să facă excepție. Întâlnirea a fost intermediată de o africancă pe care am cunoscut-o absolut întâmplător, dar am ajuns să văd cum trăiește o familie de români în Africa.

Dealul Negru de lângă Johannesburg
Totul s-a petrecut firesc. Mă trezesc într-o dimineață indicând GPS-ului coordonatele unui centru comercial de undeva din Northgate, logic, în nordul Johannesburgului. Pe acolo pe undeva stă familia de români, originară din Râmnicu Vâlcea. „Vă descurcați?”, e întrebarea unei voci de doamnă cu accent „Trebuie să o luați pe M1″. „Doamnă, dacă nu mă descurc, o iau pe A1 și pe Dealu Negru mă opresc să iau niște mici. Ajung la Râmnic, și până atunci vă întoarceți și dumneavoastră în țară și ne vedem acolo”, încerc o glumă, nefiind sigur că va fi înțeleasă, cu atât mai puțin apreciată. „Oooo, ce buni ar fi niște mici. Facem și noi aici, dar nu sunt ca ăia”. E clar, sunt români-români.

Doar cățelul e sud-african

Descoperirea vieții din Africa a cunoscut punctul culminant de până acum odată cu hotărârea de a vedea meciul de seară într-un club din Johannesburg. Cum era și sâmbătă seara, după partidă mi-am programat să observ cum se distrează sud-africanii.

Până atunci, meciurile de la 21:30 la care nu mergeam (distanțele din Africa de Sud sunt foarte mari) le vedeam în holul hotelului, într-o atmosferă mai degrabă liniștită. Camerun – Danemarca, adică o echipă africană împotriva alteia nu mai contează de unde, garanta un cadru infinit mai viu. Un grup de la o masă alăturată, la care se aflau și două americance, mă ajută să fiu în minoritate absolută. În rest însă, africani. Clubul explodează literalmente la golul lui Eto”o. Priviri trufașe în direcția mesei unde stau cu amicul de culoare, Stanford. „Mă cheamă Dan, dar nu am nimic de-a face cu Danemarca, ce aveți cu mine?”, mă întreb.

Un mall plin de baruri și cluburi. Să-i zicem Ball