Formația care era văzută de foarte mulți drept favorită la câștigarea Cupei Mondiale a dat aseară primele semne de viață în Africa
Spania a intrat pe teren aseară conștientă fiind că are cele mai mari datorii din punct de vedere fotbalistic. Văzuți de marea majoritate a specialiștilor printre marii favoriți la câștigarea trofeului la acest turneu final, Casillas și ai lui au debutat în Africa neașteptat și dezamăgitor: înfrângere cu Elveția.
Cu câteva ore înainte Chile își consolidase locul calificant, prin succesul împotriva elvețienilor, așa că victoria reprezenta unica variantă pe care ibericii o luau în calcul. În consecință, Del Bosque a decis să atace încă de pe tunelul care ducea echipele din vestiar în teren: David Villa, Torres și Navas, susținuți de genialul Xavi au fost fost fotbaliștii cu profil ofensiv trimiși să demoleze apărarea Hondurasului.
Villa a fost pînă la urmă jucătorul decisiv. A făcut de toate. O bară de toată frumsețea. Apoi un șut la colțul lung din cădere care a ridicat Spania în picioare și a pus-o cât de cât pe linia de plutire. Urmat de un alt gol cu un șut de la distanță și ca să facă chiar de toate, a mai ratat și un penalty.
Honduras, figurantă și atât
Și totuși, Spania nu e Spania. Desenează stângaci linii frânte și doatr câte o preluare marca Xavi ne amintește de echipa pe care o așteptam acum în Africa. Oboseala unui sezon epuizant sau dozarea forțelor pentru fazele superioare.
Greu de dat un verdict. Cert e că Spania nu e nicide
Închipuiți-vă un tânăr de 22 de ani din România care să creadă într-un bătrân de 92 de ani mai mult decât în sine însuși. Gândiți-vă că un student la Drept la Universitatea din București invită un străin la casa memorială a unui… lider (paralela e deplasată și imposibilă), înainte de a-l duce să îi arate cluburile din centru.
Nu! E greu să vorbești despre asta fără să vezi, fără să auzi, fără să simți. M-am „pregătit” pentru vizita aceasta în Africa de Sud inclusiv în avionul care m-a adus din Paris la Johannesburg. Am văzut „Invictus”, filmul în care Morgan Freeman îl interpretează atât de real pe Mandela. O spun sud-africanii. Știam și citisem despre ce înseamnă Nelson Mandela pentru Africa. „Madiba magic!”. Spiritul acesta însă, care te înconjoară și te învăluie, nu poți să îl simți decât aici. În Johannesburg. De fapt, în Soweto. Acasă la el. „Mandela House”. Centrul universului pentru un popor eliberat datorită lui.
Din ce în ce mai frig în Africa. Minus 5 grade Celsius în noaptea de joi spre vineri. Dimineața, pe jos erau porțiuni înghețate, care contrastau cu palmierii verzi. Cu cât ne îndreptăm mai mult spre vară acasă, cu atât mai frig e aici. „Luna lui Cuptor”. Ha! Ce glumă bună!
Statul afară devine imprudență și din acest punct de vedere. Mallurile sunt din ce în ce mai pline de turiști. Malluri. Să vorbim și despre ceea ce poți face și ceea ce poți cumpăra dintr-un astfel de centru comercial. Trebuie spus că prețurile produselor legate de Cupa Mondială scad odată cu trecerea timpului și cu înaintarea în competiție. În mod normal, iunie și iulie ar trebui să fie luni de reduceri pentru sud-africani, dar nu se prea aplică acum. În magazinele cu articole sportive, tricourile Bafana Bafana se devalorizează. Echipa nu mai are decât șanse teoretice de calificare, și asta se simte. Vânzătorii nu mai poartă cu atâta mândrie tricourile galbene. Sunt scoase în față produsele cu însemnele Braziliei, mai ales ale Argentinei. Pe o căciulă poți plăti 10 euro, iar o replică originală a tricoului de joc poate ajunge la 70 de euro. La bursa prețurilor, vuvuzelele stagnează. 5, 10, 15 euro, până la 50. Depinde de mărime, de model și de cât de colorată e.
În Africa de Sud se vorbește numai despre faptul că țara gazdă și Franța, finalista de acum patru ani, sunt ca și eliminate din competiție.
La meciuri, chiar dacă vorbim de cel de la 13:30, ora de aici, nu ai cum să reziști fără căciulă și haine groase. Este un adversar în plus pentru majoritatea formațiilor, ai căror jucători sunt obișnuiți cu alte temperaturi în această perioadă a anului. „Este un factor de care trebuie să se țină cont. Va câștiga echipa care va duce fizic acest turneu”, anticipa Pompiliu Popescu înainte de startul competiției. Majoritatea antrenorilor vorbesc în conferințele de presă despre acest adversar neașteptat care este frigul. Pe cei mai mulți i-a luat prin surprindere. Culmea, francezii au fost printre puținii care s-au pregătit la altitudine, ne amintim imaginile cu ei înotând prin troienele din Alpi, dar degeaba.
Slovenia și SUA au terminat nedecis cel mai spectaculos meci de până acum al turneului final.
Acum trei ani și câteva zile, într-un iunie mult mai puțin răcoros, eram la Ljubljana alături de naționala României. Selecționata lui Pițurcă lupta pentru calificarea la Euro 2008 și nu avea cum să se împiedice iar de micuța selecționată slovenă.
A fost un 2-1 sec cu golul lor marcat târziu, după ce Bănel și Tamaș rezolvaseră meciul. De atunci nu am mai văzut Slovenia pe viu. Birsa, rezervă atunci, e unul dintre puținii supraviețuitori. Portarul Handanovic, Robert Koren și Bostjen Cesar sunt singurii titulari rămași în primul unsprezece. Meciul cu SUA e unul neașteptat de viu. Cel mai bun de până acum al acestui turneu final. Fotbal curat, pe contre, cu ritm și ocazii. Echilibrul e rupt de amicul Birsa. Șut senzațional de la distanță pentru 1-0. Americanii se simt lezați și preiau inițiativa. Degeaba. De marcat, marchează tot europenii, la un contraatac de manual finalizat de Ljubijankic. Donovan toarnă gaz pe un meci oricum aprins cu un gol din unghi în startul părții secunde.
Cursa americanilor după egalare continuă. Yankeii nu sunt doar atleții de altădată. Știu și cu mingea. Slovenii sunt groggy. Gâfâie într-un final nebun în care Bradley egalează, iar Edu marchează un gol perfect valabil, anulat nu se știe de ce. 2-2 și ambele echipe se bat până la final pentru calificare.
Înaintea meciului de ieri dintre Argentina și Coreea de Sud, în fața cortului de la centrul de presă, marele Mario Kempes acorda un interviu televiziunii argentiniene. Comenta surpriza furnizată de Elveția contra Spaniei și se arăta încrezător în șansele Argentinei la câștigarea titlului mondial.
„Trebuie mai întâi să trecem de Coreea de Sud. Nu va fi un meci ușor”, avertiza cu câteva ore înaintea partidei fosta mare glorie a fotbalului argentinian. Mario Kempes (56 de ani) a rămas în istorie ca fotbalistul cu cele mai multe distincții la un turneu final. În 1978 a cucerit titlul mondial cu Argentina în finala cu Olanda (3-1), în care a și marcat, a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului și a câștigat și distincția de golgheter al Mondialului.
„V-am tot bătut în amicale, dar în meciul oficial din 1994…”
După ce termină de vorbit în spaniolă, acceptă o poză și un scurt dialog. Își amintește de cele două meciuri jucate împotriva României. Ambele amicale, disputate în Argentina. În 1974, la Buenos Aires, atunci când a înscris și golul victoriei, scor 2-1, dar și în 1982, la Rosario (1-0 pentru Argentina). „Au fost partide echilibrate! Mereu când am jucat cu voi au fost meciuri frumoase. V-am tot bătut în amicale, dar când a fost vorba de meci oficial…”. Face referire la rezultatul de referință al fotbalului românesc, acel 3-2 de la Pasadena din 1994, când România a eliminat Argentina.
Noțiunea de Fan Fest a apărut din dorința FIFA de a consola cumva sutele de mii de fani veniți la turneele finale din toate colțurile lumii. Cum capacitatea stadioanelor și biletele sunt limitate, se impunea un alt loc în care fanii să se poată manifesta.
Acum patru ani, la Cupa Mondială din Germania, la Frankfurt fusese amplasat un uriaș ecran chiar pe râu. Pe mal erau tribune, iar atmosfera depășea până și ce se întâmpla pe unele stadioane.
Un țarc imens lângă autostradă
Cu această imagine am pornit în căutarea zonelor Fan Fest africane, a celui din Johannesburg mai exact. Primul șoc a fost că aici nu au fost amenajate nicidecum în oraș. Bine, e de înțeles că în centru nu avea ce să caute. Recomandările sunt clare: „Ocoliți Downtown-ul (centrul)!”. Nu mă așteptam totuși nici să îl găsesc pe marginea uneia dintre nenumăratele autostrăzi. Accesul se face, așadar, exclusiv cu mașina. Tocmai asta contravine cumva ideii de bază, în sensul că, de obicei, Fan Fest e un spațiu exclusiv pietonal. Aici există chiar bandă de urgență clar delimitată pentru accesul la „Inner Park Fest”, așa se numește. Spre stadioane, în zi de meci nu există facilitatea aceasta pentru mașinile oficiale.
Numai paznici înfofoliți. Nici urmă de fani
Odată parcată mașina, intri pe o întindere imensă. O mlaștină în dreapta și iarbă galbenă cât vezi cu ochii. Cam asta e parcarea. Voluntarii deghizați în paznici sunt binevoitori și foarte înfofoliți. Bate un vânt groaznic la marginea Johannesburgului, iar
Fostul mare jucător chilian, acum comentatorul televiziunii naționale, s-a relaxat într-una din zilele Mondialului într-o rezervație de lei.
Una dintre atracțiile specifice zonei este reprezentată de vizitele în rezervațiile de lei. Pentru 140 de ranzi, aproximativ 20 de dolari, poți merge cu mașina printr-un astfel de loc. Treci practic printre feline care stau leneșe la soare. Obișnuiți cu mașinile, leii nu schițează niciun gest, dar recomandările sunt clare: nimeni nu coboară. Dacă faci pană, îi aștepți pe îngrijitorii rezervației. Dar nu prea îți arde să faci pană pe-acolo.
Coreea de Sud a încercat să contracareze forța ofensivă a echipei antrenată de Maradona printr-o organizare exemplară, insistând pe faza defensivă. În primele 10 minute, asiaticii n-au trecut de jumătatea terenului, însă nici nu i-au dat ocazia Argentinei să se apropie foarte periculos de poarta lui Sung-Ryong.
Echilibrul s-a rupt însă în minutul 18, când Chu-Young reia nefericit în propria poartă o centrare venit din lovitură liberă. Chiar și așa, sud-coreenii au continuat jocul la cutie, mulțumindu-se să lanseze contraatacuri atunci când li s-au dat ocazia. Argentina a mai înscris odată, prin Higuain, care a reluat cu capul din apropierea porții. Când toată lumea aștepta fluierul de final al primei reprize, Demichelis calcă pe minge ca un amator, iar asiaticii reduc din diferență prin Lee Chung-Young.
În partea a doua, spectacolul a fost total. Argentina a oferit o pată de culoare în acest Mondial cenușiu, caracterizat mai ales de lipsa de goluri. Jucătorii lui Diego Maradona au mai înscris de două ori, prin același Higuain, și au mai ratat o sumedienie de de ratări. Atacul de cinci stele al sud-americanilor a funcționat la capacitate maximă, oferind un spectacol savurat din plin de spectatorii prezenți în tribune.
În multe momente ale partidei am preferat să mă uit la coreeni decât la jocul Braziliei. Oricum, oamenii lui Dunga nu au jucat mai nimic.
Meciul Brazilia – Coreea de Nord l-am văzut din tribuna presei. Precizez asta pentru că la Argentina – Nigeria, de pe același stadion, fusesem într-o lojă. Sectorul presei pe „Ellis Park” este la tribuna I. Pe partea cu băncile de rezerve adică.
Din spate, Kim Jong Hun, așa se numește antrenorul nord-
Sunt de suficient timp în Africa încât să îmi permit să ies de pe traseele devenite stereotip: stadion – hotel. Încă de la început, una dintre ținte era clară: întâlnirea cu Ted Dumitru. Românul care a făcut istorie în Africa de Sud.
Încercările făcute în țară de a da de el înainte au fost sortite eșecului. I s-a pierdut pur și simplu urma și nimeni nu mai știe nimic de el. Șeful Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a avansat chiar o ipoteză într-o discuție cu unul dintre colegii mei: „Nu mai vrea să vorbească, mai ales cu români, e supărat”.
Prietenul „Gipies”
Nu îmi rămânea decât să mă conving. Adresa clubului Mamelodi Sundowns e ușor de găsit pe Google. Prietenul meu cel mai bun din Africa, „Gipies”, o memorează și, chiar dacă mă duce pe niște drumuri imposibile, ajung unde trebuie. Nu înainte de a vedea o parte din „real Africa”. Oameni vânzând covoare la porți, mâncând pe pământul roșu, case părăsite, copaci căzuți pe marginea drumului. Nu mi-am dezvoltat încă abilitatea de a poza în timp ce conduc, iar opriri pentru poze m-am convins că e mai bine să le evit prin astfel de locuri neîngrădite.
În timp ce „GIPI” țipa „Ajungeți la destinație! Ajungeți la destinație!” și îmi indica să o iau la dreapta, mă ia prin surprindere un gard galben cu emblema clubului situat pe partea… stângă a drumului. Un contrasens în plus nu se pune. Ajung așadar la poarta clubului. Îmi deschide un negru leneș. „Ted Dumitru”, spun parola și paznicul se luminează. Mă conduce spre o clădir
Văzută de majoritatea experților și a iubitorilor fotbalului drept una dintre principalele favorite la câștigarea trofeului suprem, naționala Spaniei a debutat cu stângul la competiția din Africa de Sud.
Plasată de sorți într-o grupă relativ ușoară, alături de Elveția, Chile și Honduras, campioana europeană en-titre a și-a dezamăgit suporterii în partida contra elvețienilor.
Dacă prima repriză a fost controlată în totalitate de elevii lui Del Bosque, ocaziile fiind semnate de David Silva, Sergio Ramos sau Pique, în actul secund, ibericii nu au mai fost la fel de stăpâni pe situație.
În minutul 53 Fernandes detonează „bomba” pe Durban Stadium și deschide scorul la finele unui contraatac al elvețienilor ce i-a prins complet descoperiți pe spanioli. Nici fundașii centrali și nici portarul Iker Casillas nu au reușit să se opună deschiderii scorului.
Toată lumea așteaptă Brazilia! Și startul ei. Un meci ce pare atât de disproporționat. Vorbim de fotbal, de cultură, de obiceiuri, de tot. Coreea de Nord cu Brazilia la un Mondial în Africa, pe un frig de nedescris! Stadionul Ellis Park poartă încă urmele traseelor descrise de Messi și Higuain. Urmează Kaka, Robinho, Luis Fabiano… Rar s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat vreodată, ca o arenă să găzduiască la interval de două zile ce e mai bun în fotbalul sud-american și, de ce nu?, mondial.
Mici, roșii, disciplinați. Fac ce știu mai bine. Robotesc. Aleargă aproape la fel de mult ca mingea și se agață exasperant de adversar. Pentru ei fiecare fază e un meci și fiecare intervenție reușită, o mică victorie. Se dublează, se aruncă, se sacrifică. Îmbrățișări și felicitări după fiecare minge respinsă. Asta oferă Coreea de Nord.
Johannesburgul reprezintă un soi de oraș interzis pentru europenii veniți la acest Mondial, dar nu numai pentru ei. Albii nu sunt agreați în centrul acestui oraș, drept pentru care s-au retras spre suburbii.
În fapt, e o răzbunare a localnicilor pentru bucata de istorie când negrii erau obligați să părăsească zona respectivă înainte de lăsarea întunericului. Pe lângă considerentele de acest gen, trebuie spus că un alt pericol este reprezentat de bandele care controlează practic în această parte a Africii tot ce e mai rău: droguri și prostituție. Vorbim mai ales de nigerieni. Se poate spune că mafia nigeriană este echivalenta celei rusești în Europa.
400 de dolari viza la negru Și Africa de Sud se confruntă cu problema imigranților ilegali. Fiind cea mai dezvoltată țară din Africa, foarte mulți oameni de pe continentul negru văd în Johannesburg și în împrejurimi posibilitatea de a ieși din sărăcie, numai că nu vin aici pentru studii ori alte activități legale. Un polițist local îmi povestea că pentru câteva sute de dolari se poate obține foarte ușor o viză de Africa de Sud. Salariul mediu este sub cel din România, iar rata șomajului una foarte ridicată. ANC (African Nacional Congress) guvernează în Africa de Sud din 1994 încoace, câștigând de fiecare dată alegerile cu 60-70 de procente. Jacob Zuma este zulu la origine și printre promisiunile făcute se număra și aceea de încercare de naționalizare a minelor de diamante, astfel încât să nu mai fie nevoie să își împartă bogății
Ionuț Lupescu coboară sprinten treptele și emană un aer fresh, tineresc. De conducător al noului val. Ne întâlnim în holul hotelului pe care FIFA l-a rezervat pentru oficialii UEFA, prezenți la Congres, și apariția „Kaiserului” de România e una inedită printre fel și fel de dinozauri. Din câte îmi dau seama, delegații reprezintă țări neparticipante: Armenia, Ungaria, Albania. Necalificații, cum ar veni. Adevărul e că, după fețele șifonate și obosite, te-ai gândi că tocmai ce au ieșit din schimbul trei – varianta soft a metaforei lui Răzvan cu lumea a treia! Noroc că mai salvează aparențele câte o bluză de firmă.
Prost asortată, dar de firmă. „Lupe”, cum îl alintă delegații, a fost, împreună cu Bella Kassai, din partea României. Au văzut doar două meciuri: Africa de Sud – Mexic și Argentina – Nigeria. Practic, sâmbătă au plecat direct de la stadionul „Ellis Park” din Johannesburg spre țară.
Ionuț, o nouă ediție de Mondial fără România. Începem să ne obișnuim, nu-i așa? Dacă nu suntem aici înseamnă că nu am meritat. Pentru a ajunge la un eveniment ca ăsta, avem mult de muncă, dar eu sunt optimist. Nu e dracul atât de negru!
Având în vedere că suntem în Africa… și mai ales că nu prea avem motive să avem emoții. §nțeleg ce spui, dar nu trebuie să ne lamentăm. Privim spre viitor.
Cu Macedonia din trecutul apropiat, cam în ceață și el. Nu a fost un meci relevant ăla. E normal ca voi, jurnaliștii, să criticați evoluția echipei naționale după un astfel de scor, dar vă spun eu c
Lumea a treia a lui Lucescu se aplică perfect pentru mine ca jurnalist la acest Mondial. Nereprezentând o țară calificată, am același statut ca un ziarist din Uzbekistan. Ba nu, mint. Până și uzbecii au ceva la acest turneu final: un arbitru.
La ce mă refer, mai exact? Departamentul media al FIFA repartizează tichetele de meci ziariștilor pe mai multe criterii: 1. vin din țara uneia dintre combatantele la meciul x, 2. reprezintă o instituție media a uneia dintre reprezentativele implicate în grupa respectivă, 3. echipa lor națională participă la turneul final. Apoi e restul lumii. Cam frustrant. Ideea e că doar acreditarea nu îți garantează ca reprezentant media accesul în stadion, așa că în ziua meciurilor norocoșii formează cozi în centrele de presă pentru a-și ridica biletele.
Musafir în sectorul FIFA Cert e că la Argentina – Nigeria nu am fost pe listă. Cererea a fost prea mare, așa că nu am primit tichet. Am plecat de la hotelul meu înțesat de nigerieni resemnat cumva că voi urmări partida din centrul de presă. PersÂpectiva de a nu-l vedea pe Messi pe viu îmi producea o frustrare, sincer să fiu, și, conducând, mă gândeam cum să fac să intru pe „Ellis Park”. Aveam nevoie de o „minune”, și acea „minune” s-a produs. Cumva am ajuns în stadion – promit să povestesc la sfârșitul Mondialului cum. Și nu oriunde, ci într-una dintre lojele FIFA.
Experimentam așadar la Mondialul african statutul de invitat special. Bine și a
Sunt deja de două zile în Africa. Am experiență, așa că, atunci când fac dreapta, nu o mai iau pe contrasens, iar atunci când mă duc, nu am impresia că vin. Nu sunt încă lămurit dacă Johannesburgul e metropolă sau regiune. Bine, poate fi și țară fără probleme, atât timp cât Andorra are statutul ăsta în Europa. Ideea e că distanțele sunt uriașe și dacă mergem pe varianta orașului, atunci autostrăzile lor sunt cum ar veni bulevarde. Se circulă ca la noi. Haotic. E adevărat că albii nu prea merg pe străzi și că recomandările sunt să nu ne aventurăm pe întuneric în centru. Sau mai ales în centru. Sentimentul de nesiguranță te însoțește cumva. Și din cauza legendelor, dar și a sârmelor ghimpate ce acoperă gardurile caselor mai arătoase. Localnicii cu care am interacționat până acum sunt însă foarte prietenoși. Dornici să ajute. Vorbesc fără excepție engleza și zâmbesc aproape tot timpul.
Mall-urile sunt cele mai sigure Ca turist, cel mai sigur te simți în mall-uri. Bine, e și anotimpul care nu îți permite să stai prea mult pe afară după lăsarea întunericului. Chiar dacă iarna soarele e foarte puternic și până la apus ai senzația că e mai degrabă cald. Senzația că e un frig pătrunzător apare însă imediat și, dacă nu ai un pulover mai gros sau o geacă, seara târziu ai o problemă.
Revenind la mall-uri și la prețuri. Poate vă întrebați cât e o vuvuzelă. Diferă prețul, diferă mărimea, dar, fir-ar să fie, zgomotul făcut e același. Pentru o drăcie de-asta plătești de la 9 rand, adică u
Și acum, Maradona. Povestesc cumva de el așa cum l-am văzut eu, cu ochii suporterului și abia apoi ai jurnalistului, la mai multe turnee finale. Îmi place, dar nu mai mult ca Pele. Nu știu, parcă Pele sună altfel și e fascinația aceea a povestirilor despre el. Pentru mine, brazilianul e mai legendă. Poate și pentru că nu l-am văzut jucând vreodată. Pe Maradona mi-l amintesc din Mexico ”86. Noroc cu antena colectivă și cu bulgarii. A fost primul turneu final din care am înțeles ceva. La Mondiale, mă refer. În ”90, l-a anihilat Rotariu și l-a enervat Hagi, din ”94 am pe retină imaginea cu el comentând și luându-se cu mâinile de cap în tribună. Tocmai ce fusese depistat pozitiv.
Comentator gâfâind în 2006 În 2006, la primul turneu final ca jurnalist acreditat, l-am văzut în tribuna stadionului din Stuttgart. Comenta pentru televiziunea argentiniană și a trecut exact pe lângă mine, mă rog, având în vedere că era pe scări și cobora, „s-a rostogolit” pe lângă mine ar fi fost termenul corect. L-am privit și i-am văzut fața obosită, buhăită, aproape i-am auzit răsuflarea gâfâită. Omul cu sprintul acela nebun din meciul cu Anglia nu mai putea, la 20 de ani de atunci, să coboare două-trei trepte. Păcat, e terminat, mi-am spus.
Selecționer la patru ace în 2010 Dar iată-l din nou pe Dieguito. Scrobit cu un costum ce vine cam caraghios pe el. Îi e mare. Își face intrarea în arenă ca un veritabil actor. Primul meci ca antrenor la un Mondial. Gesturi largi pentru conaționalii săi în delir
Echipa națională a Ghanei a învins, duminică, pe stadionul Loftus Versfeld din Pretoria, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Serbiei, în primul meci din grupa D de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Gyan, în minutul 84, din penalty, după un henț în careu comis de Kuzmanovic.
Cartonașe galbene: Zigic ’19, Lukovic ’54, Kuzmanovic ’83 / Vorsah ’26, Tagoe ’89.
Cartonaș roșu: Lukovic ’74.
„Hai România!”, mi-a spus amar un tip simpatic la check-in, pe Otopeni, atunci când am plecat spre Africa. Trăiesc o senzație de stânjeneală, de musafir nepoftit la un turneu în care, ca jurnalist, ești fără echipă. Am încercat senzația și acum patru ani, în Germania.
Cum va fi în Africa de Sud? În atmosfera Mondialului intri cu adevărat când pui piciorul pe un aeroport din care schimbi pentru Johannesburg, Cape Town etc. În cazul meu, Paris. Afișe cu „Les bleui”-i lor peste tot. Sunt totuși finaliști și au jucat și ei în prima zi. Și, totuși, puține tricouri albastre… Eu trebuie să schimb terminalul, dar nu am nevoie de indicatoare, electronice sau nu. Mă iau după nenumăratele sombrero și merg cu valul de mexicani spre poarta de îmbarcare. E avionul lor, practic! Mai sunt rătăciți niște hondurieni – „Sâc, v-am bătut” – și câțiva americani.
Avionul pleacă târziu. Air France-ul a vândut câte două bilete pe un loc ca la cinematografele noastre cu ani în urmă?! Pare glumă, dar anunțurile repetate ale căpitanului – „Ne cerem scuze, suntem în întârziere din cauza unei confuzii cu rezervarea de bilete” ori „Plecăm de îndată ce toți pasagerii vor avea loc” – nu am putut să le traduc altfel.
În ’95 a fost rugby. Acum e fotbal Filmul „Invictus” l-am văzut în avion. Cred că până la urmă aceasta este povestea Africii de Sud și aceasta va fi și povestea acestui Mondial. E despre Mandela și despre puterea lui de toleranță și convingere, despre lecția predată rugbiștilor, dar și polit
Sud-africanii au început Mondialul în doliu. Una dintre cele nouă strănepoate ale lui Nelson Mandela și-a pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, tocmai după concertul dedicat ediției din acest an a CM. Micuța Zenani Mandela tocmai împlinise pe data de 9 iunie 13 ani, iar dispariția ei l-a determinat pe Madiba, cum i se spune simbolului poporului sud-african, să nu vină la show-ul de pe „Soccer City”. Chiar dacă a fost marcat de această tragedie, spectacolul lumii a început grandios. Pentru ca din ceremonia oficială de deschidere a Mondialului să se înțeleagă și altceva decât inspiratele culori în nuanțe de bej-arămiu-vișiniu, adică să se audă fondul sonor, organizatorii au făcut blat cu spectatorii. Le-au cerut ca pe parcursul show-ului să nu sufle în vuvuzele.
Avioanele din cer și cazanul de pe gazon Singurul moment în care asurzitoarele trompete au fost acoperite s-a consumat atunci când cerul a fost survolat de cinci avioane de luptă care au făcut o demonstrație de măiestrie în aer. A fost preludiul unui spectacol de excepție, deoarece totul s-a mutat apoi pe covorul ce acoperea gazonul „Soccer City Stadium”. Prima parte a aparținut țării-gazdă. Costume tradiționale, dansuri specifice, chiar și un cazan fumegând, în fața căruia se legănau africanii cu mișcări numai de ei știute.
Steagul României cu rol de figurant la „și altele” A doua parte a fost dedicată restului lumii, cu accent pe țările participante. Am avut ocazia unei palide consolări, cu steagul României a
Johannesburg. Timp răcoros. Atmosferă încărcată. Timpanul rezistă! Campionatul Mondial a început în forță. Cu un meci bun, alert și gălăgios. Foarte gălăgios! E minutul 5 și pentru prima oară auzim și altceva decât vuvuzele. Sunt ole-urile” fanilor mexicani! Răspuns la liniile sinuoase desenate de Juarez, de Dos Santos, de Aguilar. Mai fotbaliști, americanii sunt preocupați să atace. Joacă în deplasare, dar și-au adus de acasă prima repriză. E a lor! Dar ratează exasperant și sombrerorile suspină în ritm de „aiaaaiaiaiaaa, e viva l”amore”.
Africa știe să sufere și suferă. Rămâne în meci numai prin paradele lui Khune. Pe final tresare și mută jocul la cealaltă poartă. Nu sunt ocazii, dar situațiile avute salvează impresia artistică. „Am avut noroc”, recunoaște Maluleke, un jurnalist sud-african simpatic de la supersport.com. Mă vede alb și mă vede cu un pulover verde: „Ești din Mexic?”. Recunosc de unde sunt și ce credeți că spune?! Tot „Hagi”! Ca pretutindeni î
Pițurcă a lucrat intens în ultimele săptămâni la capitolul achiziții. A convins deja o serie de jucători să vină cu el la Steaua, dacă va semna până la urmă cu gruparea lui Gigi Becali. Ultimul „rezolvat” e fundașul brazilian David Lopes.
Dorit încă din iarnă de Steaua, David Lopes va ajunge în Ghencea dacă Victor Pițurcă va semna zilele acestea contractul cu Steaua. Impresarul l-a anunțat deja pe fotbalist că în România va semna cu roș-albaștrii, și nu cu Dinamo, lucru cu care jucătorul a fost de acord. În mod normal, el trebuie să ajungă la București săptămâna viitoare pentru a încheia contractul, dar totul depinde de numirea lui Pițurcă.
Al-Nassr a renunțat la el
Fundașul care a evoluat în acest sezon la Cordoba a oscilat între Al-Nassr și echipa din Ghencea, dar pentru că Zenga a renunțat la achiziționarea lui, pentru brazilian a rămas doar varianta Steaua. David Lopes are 1,90 m și e văzut de Pițurcă drept un fundaș de bază în noua sa formație concepută pentru viitorul sezon. Antrenorul a primit referințe bune din mai multe direcții. De la Florentin Petre, Gică Craioveanu și chiar Giovani Becali. După Craioveanu, care l-a remarcat pe Lopes în Spania, jucătorul a intrat acum în vizorul mai multor români.
Unsprezece pase spun multe. Faza superbă de la golul doi spaniol din cele șase marcate Poloniei marți seara va rămâne una memorabilă, dar în niciun caz nu e un cec în alb pentru victoria finală. Spaniolii și-au avertizat o dată în plus adversarii, ridicând totodată nivelul așteptărilor. Spania are echipă, dar, cu toate astea, nu are tradiție de Mondial.
Există un prag pe care nu îl poate depăși. De-a lungul timpului nu a făcut-o ca outsider, ca echipă nebăgată în seamă, cu atât mai greu va fi acum. Statutul de favorită apasă și, oricât de solidă pare, eu cred că Spania va ceda presiunii. Argumente ar putea fi și laudele aduse de Pele, regele fotbalului care nu poate fi profet în țara lui și care înaintea fiecărui turneu final se întrece în a miza pe echipe ce ajung să piardă. Așadar, nu cred în Spania. E greu pentru orice grup, indiferent cât e de valoros, să gestioneze atâta presiune. Tocmai forța fotbalului împins, așa cum zicea Petrescu la un moment dat, cu cinci ani înainte în viitor constituie marele pericol.
Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale, a acceptat să explice pentru ProSport care este, în opinia sa, cauza seriei nesfârșite de accidentări de dinaintea Mondialului.
Concluzia celui mai experimentat doctor din sportul românesc este că, pe de o parte, greșesc managerii federațiilor care stabilesc un program de jocuri total nepotrivit și, pe altă parte, concentrarea scăzută a fotbaliștilor favorizează apariția accidentărilor grave.
Dacă Mondialul e în Africa, nici nu ne așteptam ca vracii să nu convoace spiritele pe la loturi. Sud-africanii au sacrificat deja o vacă lângă stadionul care va găzdui finala, și asta reprezintă o garanție pentru că vor depăși grupele. Zice asta Sebenzile Nsukwini, un mare vrăjitor sud-african. Și trebuie precizat că oamenii ăștia au o credibilitate ce o concurează serios pe cea a guvernanților. John Adatiri, un omolog nigerian, a ghicit cu ajutorul unor oglinzi. Verdictul: „Nigeria în sferturi? Brazilia câștigă turneul”. Nu râdeți! În 1992, după ce Coasta de Fildeș a câștigat Cupa Africilor pe Națiuni, la federația ivoriană s-a prezentat un vraci: „Vreau și eu prima pentru câștigarea turneului. Spiritele invocate de mine au adus victoria!”.
Oficialii l-au trimis la plimbare, iar „strămoșii” lui Drogba nu au mai făcut nimic timp de 12 ani, până în 2004. Până când un angajat și-a amintit de vraci și i-a dat o sticlă de whisky și 2.000 de dolari. Rezultatul? În 2006, Coasta de Fildeș s-a calificat la primul campionat mondial din istorie.
„Alo?”. Peste câteva zile, în Africa de Sud această clasică formulă îi va costa mult pe fericiții martori pe viu al celui mai important eveniment al planetei. Firmele de telefonie mobilă se pregătesc să își rotunjească veniturile serios. Închipuiți-vă un contor imens care se va învârti cu o viteză amețitoare. Prețurile transmisiilor de date și nu numai vor sări în aer pe durata turneului final. Pe românește, între 11 iunie și 12 iulie va fi de cinci ori mai scump să vorbești la mobil sau să intri pe internet de pe telefonul mobil decât este azi sau decât va fi după ultimul fluier al finalei! Așadar, cel mai înțelept pentru eventualii turiști mondiali din România ar fi mesajul: „For english and romanian, press C”.
Basarab Panduru, invitatul ProSport la gala de la Romexpo, a comentat în stilu-i caracteristic loviturile înalte de picior și croșeele devastatoare declanșate de actorii din ring.
La cea mai tare gală K1 din Europa, doar Iftimoaie și Ciobanu au ținut steagul sus. Vedete precum Zmărăndescu și Moroșanu au fost îngenuncheate în câteva secunde.
Federația engleză este cea mai prevăzătoare. Asta în ciuda faptului că președintele FA a demisionat de curând din cauza fostei sale asistente care a povestit din culise. Pe durata Mondialului, soțiile lor, care nu au cum să lipsească de la marele eveniment din Africa de Sud, vor fi păzite de o firmă de bodyguarzi ce aparține unui fost campion de box thailandez, stabilit la Londra. Paul Hughes susține că el și băieții săi vor avea grijă ca soțiile sau prietenele fotbaliștilor să nu pățească nimic rău în Africa de Sud. Firma are în portofoliu inclusiv familia Beckham și se bucură de recomandările Victoriei. Renumite pentru libertinism și scandalurile sexuale în care sunt implicate mai mult cu voie decât fără voie, consoartele britanicilor se declară mulțumite și liniștite de marcajul om la om la care vor fi supuse de atleticii angajați ai lui Hughes. În fotbalul englez, numele e de rezonanță. Galezul Mark Hughes a jucat la Manchester United, dar și la Chelsea. Echipa unde au jucat Terry și Bridge. Există premise pentru o nouă telenovelă britanică. Fetele par la adăpost de pericole, dar de tentații cine le protejează?
Interesantă informația asta cu cel mai scump Mondial din toate timpurile. O competiție a valorilor de toate felurile. Cine îl câștigă chiar că e cel mai tare!
Spania nu mai are nicio șansă la trofeu! A nominalizat-o Pele ca favorită la câștigarea Mondialului. Atunci? Anglia, Germania, Brazilia, Argentina? Eu cred că, în nebunia lui, Maradona poate face să joace precum o echipă pleiada de vedete și să câștige. Noi știm, dar și Messi știe că adevărata confirmare pentru a intra definitiv în galeria fotbaliștilor planetari trebuie să vină în Africa de Sud. Românul nostru, Walter Zenga, merge pe mâna Angliei. Din motive de Capello. Italia nu o vede bine. E bătrână, stresată, parcă fără individualități. Nu a spus exact așa, dar asta am înțeles. E cam profet. A anticipat ascensiunea Urziceniului și hegemonia provinciei. Că veni vorba de profeți și țara lor, marele Mourinho nu vede bine Portugalia nici dacă aleargă Ronaldo cu 1.000 la oră.
Numele lui Gino Iorgulescu a revenit brusc în actualitate. Ofertat de Rapid și Dinamo mai ales, fostul președinte al Naționalului a cântărit atent și a decis. A ales să răspundă prin intermediul ProSport, într-un interviu despre el și fotbal. Primul după o lungă perioadă în care a considerat că e mai bine să tacă.
Ți-am promis că, atunci când o să am ceva de spus, o să o fac în ProSport. Aș vrea să transmit un mesaj tuturor celor care m-au ofertat în ultima perioadă.
Iuliu Mureșan este genul de conducător din fotbal căruia îi place să vorbească. O face cu un glas molcom și tărăgănat.
Are o cursivitate și o coerență ce vin din orele petrecute în sălile de curs pe când studia medicina, dar și un control al discursului ce decurge din experiența
Românii au venit în pelerinaj la handbal. Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” a fost punctul zero al sportului! Dealul dinspre Polivalentă a fost urcat la pas dinspre Palatul Copiilor, iar aleile Parcului Tineretului dinspre Orășelul Copiilor au fost mai pline ca de 1 iunie. Deși ploua!
Sâmbătă seară a fost Orășelul Oltchimului. Goarnele specifice publicului vâlcean, fularele roș-albastre comercializate de vânzătorii ambulanți și pălăriile cu… „Jos pălăria!”. O recuzită
Ada Nechita e o fată al cărei zâmbet nu ai cum să-l uiți, o tipă tonică, un adevărat suflet al grupului din care face parte, o veritabilă actriță a handbalului! E din Băilești și aduce aminte de legendarul Amza Pelea și prin felul ei de a fi: un simț al umorului dezvoltat, o figură carismatică și posesoarea a unor gesturi sugestive. Profitând de absența Ramonei Maier, Ada a explodat pur și simplu atât în prima manșă de la Gyor (25-25), dar mai ales aseară, când a marcat 7 goluri, fiind cea mai bună marcatoare a echipei. Aportul extremei dreapta s-a dovedit a fi consistent nu numai în compartimetul ofensiv, ci mai ales în sistemul defensiv unde a neutalizat-o pe zvârluga Orsolya Verten, una dintre cele mai bune aripi stânga a lumii. Nu a fost susținută din truibune de iubitul ei, Florin Costea, dar „l-am simțit tot timpul aproape”, ne dezvăluie frumoasa olteancă.
14 fete, frumoase și semețe, ne învață ce înseamnă pasiunea. Sunt campioanele de la Vâlcea, care zboară spre finala Ligii Campionilor, o premieră absolută pentru sportul românesc în ultimii 20 de ani, după 24-20 cu Györ. Odată cu ele plutim și noi, trăim la cote alarmante și ne mândrim că suntem români.
Sala se cutremură cu două ore înainte de start, când echipa nici nu plecase încă de la hotel. Posibilitatea ca Oltchim să joace în premieră o finală de Champions League a transformat Vâlcea într-o adevărată nebunie. Totul începe de la 0-0. Egalul de la Györ (scor 25-25) din manșa tur a redus semifinala practic la un singur meci. Elevele lui Radu Voina pășesc apăsat în teren. Știu că pe umerii lor sunt speranțele a peste de 20 de milioane de români. Semifinala depășește cu mult granițele unei simple partide de handbal, s-a transformat în ultimele zile într-un meci cu adevărat național. Campioana Ungariei, mânată de Görbicz, mult mai proaspătă din punct de vedere fizic decât acum o săptămână, intră cu sânge rece și încearcă să pună stăpânire în joc de la debut. Sala „Traian” este însă greu de redus la tăcere, chiar dacă pe tabelă este înscris 0-2.
Apărarea, precum Carpații
Apărarea Oltchimului se așază ca la carte, Beșe, Luca, ajutate și de Neagu, sunt precum Carpații, iar Györ începe să sufere. De fapt, defensiva restabilește rapid ordinea, prilej pentru Oltchim să finalizeze prin acțiuni scurte, cu precădere pe contraatac. Doar Palinger mai reușește să stăvilească iureșul v
Adio Sandu Neagu
Ultima oară ne-am întâlnit la meciul cu Craiova. Aceleași mâini tremurânde, cu degete galbene de nicotină. Un glas stins și răgușit, prelungire tristă a unui mers șovăitor. Un fotbalist, un om din care nu mai rămăsese decât privirea. Destinul, grijile, viața l-au adus în situația ca meciurile de acasă ale Rapidului să rămână una din puținele bucurii. Pășea cât mai putea el de țanțoș pe culoarele de la oficială, după ce gâfâia mai ceva ca după sprinturile din tinerețe după ce urca niște trepte. Era mândru de ce a fost,parcă ușor jenat de ce este. O fată și un băiețel stăteau tot timpul după el. Copii lui de la bătrânețe, născuți și crescuți în stadion. La propriu și la figurat.
Una dintre puținele legende ale Rapidului s-a stins. Sandu Neagu a avut la fel ca majoritatea jucătorilor din Grant o poveste aparte, un farmec, un spirit. A ajuns rapid sus, a ars etapele, a trăit cu nesaț gloria, după care a început să moară lent și dureros. Sandu Neagu a fost ca bătrânul stadion, ca bătrâna echipă…Plecarea lui, uitarea și anonimatul care îl cotropiseră ar trebui să fie o lecție pentru puținii rapidiști de azi. Până și felul cum a ajuns să moară e ca un dureros simbol.. Subit, deși toată lumea se aștepta la asta. A murit pentru că a vrut să mai șuteze o dată. Venise să vadă Rapidul lui Andone la un antrenament pe Giulești, venise să simtă mirosul ierbii înainte de un derby la care voia să fie. Mailul primit ieri de la un cititor vorbește mai bine și mai mult de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER