Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Milan italian. „Diavolii" au răpus la limită „leii" Craiovei, la Severin, după un gol al lui Ricardo Rodriguez. Mitriță, responsabil cu ratările în CS U - AC Milan 0-1
27 iul. 2017, 23:03

Milan italian. „Diavolii” au răpus la limită „leii” Craiovei, la Severin, după un gol al lui Ricardo Rodriguez. Mitriță, responsabil cu ratările în CS U – AC Milan 0-1

Vincenzo Montella, declarații pline de fair-play despre meciul cu CS U Craiova: "Ar fi o idee bună să deschidem aici o școală de fotbal!" Cei doi jucători pe care-i consideră foarte periculoși pentru AC Milan
26 iul. 2017, 22:10

Vincenzo Montella, declarații pline de fair-play despre meciul cu CS U Craiova: „Ar fi o idee bună să deschidem aici o școală de fotbal!” Cei doi jucători pe care-i consideră foarte periculoși pentru AC Milan


Mangia nu e impresionat de transferurile lui AC Milan: "S-a întărit mult, dar era mai bună în 2011, când am întâlnit-o cu Palermo!"
26 iul. 2017, 15:36

Mangia nu e impresionat de transferurile lui AC Milan: „S-a întărit mult, dar era mai bună în 2011, când am întâlnit-o cu Palermo!”

Corriere della Sera analizează Universitatea Craiova înaintea meciului cu AC Milan: "Atenție la români, fiindcă știu fotbal!"
26 iul. 2017, 12:41

Corriere della Sera analizează Universitatea Craiova înaintea meciului cu AC Milan: „Atenție la români, fiindcă știu fotbal!”

Mangia face o dezvăluire după transferul lui Andrei Ivan în Rusia. Clubul unde Hagi și Gică Popescu au făcut istorie a oferit mai mult decât Krasnodar, dar atacantul i-a refuzat. Cine e noul căpitan al Craiovei
21 iul. 2017, 17:39

Mangia face o dezvăluire după transferul lui Andrei Ivan în Rusia. Clubul unde Hagi și Gică Popescu au făcut istorie a oferit mai mult decât Krasnodar, dar atacantul i-a refuzat. Cine e noul căpitan al Craiovei

ULTIMA ORĂ‚ | La Craiova nu se mai vând bilete pentru meciul cu AC Milan! Bișnițarii le-au scos pe tarabă cu 200 de lei!
21 iul. 2017, 17:36

ULTIMA ORĂ‚ | La Craiova nu se mai vând bilete pentru meciul cu AC Milan! Bișnițarii le-au scos pe tarabă cu 200 de lei!

Italianul Mangia: "Alexa a prins un meci, eu am avut un antrenor care a fost dat afară înainte de începerea sezonului"
21 iul. 2017, 17:17

Italianul Mangia: „Alexa a prins un meci, eu am avut un antrenor care a fost dat afară înainte de începerea sezonului”

CS U Craiova și-a prezentat ultimele două achiziții. Mitriță: "Am avut oferte și de la alte echipe din Liga 1!" Tiago Ferreira: "Sper să luăm titlul!"
21 iul. 2017, 14:27

CS U Craiova și-a prezentat ultimele două achiziții. Mitriță: „Am avut oferte și de la alte echipe din Liga 1!” Tiago Ferreira: „Sper să luăm titlul!”

Surpriză uriașă pe piața transferurilor! Alexandru Mitriță a revenit în Liga 1! Cu ce echipă a semnat
19 iul. 2017, 22:29

Surpriză uriașă pe piața transferurilor! Alexandru Mitriță a revenit în Liga 1! Cu ce echipă a semnat

ULTIMA ORĂ‚ | CS U Craiova reinvestește banii primiți pe Ivan. Transfer important reușit de olteni
19 iul. 2017, 22:01

ULTIMA ORĂ‚ | CS U Craiova reinvestește banii primiți pe Ivan. Transfer important reușit de olteni