Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
"Îmi doresc să ne batem la titlu, fiindcă suntem o echipă mare." Mitriță are ambiții mari la Craiova
25 aug. 2017, 15:32

„Îmi doresc să ne batem la titlu, fiindcă suntem o echipă mare.” Mitriță are ambiții mari la Craiova

Se montează suprafața de joc pe noua arenă a Craiovei. În trei zile va fi gata și va fi mai performantă decât cea de pe Arena Națională. IMAGINI SPECTACULOASE
22 aug. 2017, 17:14

Se montează suprafața de joc pe noua arenă a Craiovei. În trei zile va fi gata și va fi mai performantă decât cea de pe Arena Națională. IMAGINI SPECTACULOASE

Campioana României nu dă semne de viață. Viitorul - CS U Craiova 0-2, într-un meci în care fostul jucător al lui Hagi și-a "ucis" fosta echipă
20 aug. 2017, 20:28

Campioana României nu dă semne de viață. Viitorul – CS U Craiova 0-2, într-un meci în care fostul jucător al lui Hagi și-a „ucis” fosta echipă

Mangia, impasibil! Reacția italianului când a fost întrebat de posibila înlocuire a sa cu Pițurcă. Vorbe despre Hagi și despre Băluță
17 aug. 2017, 15:54

Mangia, impasibil! Reacția italianului când a fost întrebat de posibila înlocuire a sa cu Pițurcă. Vorbe despre Hagi și despre Băluță

Încă un transfer făcut de CS U Craiova. A luat un jucător cotat la 1,5 milioane de euro
11 aug. 2017, 16:01

Încă un transfer făcut de CS U Craiova. A luat un jucător cotat la 1,5 milioane de euro

Devis Mangia, deranjat de declarațiile lui Gigi Becali despre transferul lui Alex Băluță: "Și mie îmi plac jucători de la alte echipe!" Mijlocașul de 23 de ani nu va juca împotriva lui FC Botoșani
11 aug. 2017, 14:42

Devis Mangia, deranjat de declarațiile lui Gigi Becali despre transferul lui Alex Băluță: „Și mie îmi plac jucători de la alte echipe!” Mijlocașul de 23 de ani nu va juca împotriva lui FC Botoșani

Gustavo, înger și demon. Brazilianul a marcat, dar apoi s-a făcut de râs la un penalty. Juventus București - CS U Craiova 0-1
09 aug. 2017, 21:08

Gustavo, înger și demon. Brazilianul a marcat, dar apoi s-a făcut de râs la un penalty. Juventus București – CS U Craiova 0-1

Cod roșu de antifotbal la Dunăre! CS U Craiova - Astra 1-1, într-un meci la care au asistat doar 1000 de oameni. Doar Mitriță și Balaure au îndrăznit să marcheze
06 aug. 2017, 20:34

Cod roșu de antifotbal la Dunăre! CS U Craiova – Astra 1-1, într-un meci la care au asistat doar 1000 de oameni. Doar Mitriță și Balaure au îndrăznit să marcheze

Oltenii vor să facă spectacol pe San Siro! 5500 de bilete pentru fanii Craiovei la returul cu AC Milan. Cât costă și cum pot fi achiziționate
29 iul. 2017, 14:13

Oltenii vor să facă spectacol pe San Siro! 5500 de bilete pentru fanii Craiovei la returul cu AC Milan. Cât costă și cum pot fi achiziționate

"Nu joci în fiecare zi cu Milan, dar la fel va fi și cu FCSB". Craiova a uitat deja de meciul cu italienii. Devis Mangia vede două probleme înaintea jocului cu liderul
28 iul. 2017, 17:36

„Nu joci în fiecare zi cu Milan, dar la fel va fi și cu FCSB”. Craiova a uitat deja de meciul cu italienii. Devis Mangia vede două probleme înaintea jocului cu liderul