Cosmin STAICU

Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova.

În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul.

Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii Craiova, nu s-a materializat, jucând numai la nivel de juniori pentru Ştiinţa, aşa că l-a adaptat pe parcurs, atracţia faţă de sport fiind exprimată în scris.

Începuturile în presă s-au derulat într-o redacţie propice debutanţilor, unde şi-au făcut junioratul mulţi ziarişti sportivi din Bănie, cea a Cuvântului Libertăţii.

În 2004, a acceptat transferul la Gazeta de Sud, în vremea în care tirajul ziarului depăşea constant 45.000 de exemplare. După o aventură la Ediţie Specială şi la agenţia NewsIn, urmează revenirea la matcă, la Cuvântul Libertăţii.

De peste un deceniu este reprezentant ProSport în Cetatea Băniei, acolo unde efervescenţa este Maxima, iar echilibrul, obiectivitatea, coerenţa nu sunt uşor de păstrat.

Vezi mai mult
Oltenii și-au prezentat cele două achiziții cu care vor să câștige titlul. Bic nu știa că a jucat cu Craiova pe vremea când era la Oradea, iar Glavina n-a fost deloc modest în autoprezentarea sa
01 feb. 2018, 19:31

Oltenii și-au prezentat cele două achiziții cu care vor să câștige titlul. Bic nu știa că a jucat cu Craiova pe vremea când era la Oradea, iar Glavina n-a fost deloc modest în autoprezentarea sa

"Lovitură" de imagine sau transfer pentru titlu!? Are două medalii de campion și o Cupă în Liga 1 și se întoarce "acasă"
30 ian. 2018, 11:20

„Lovitură” de imagine sau transfer pentru titlu!? Are două medalii de campion și o Cupă în Liga 1 și se întoarce „acasă”

Discursul lui Mangia la finalul primului cantonament al iernii. Ce trebuie să îmbunătățească "poneii" și impresia despre noutățile din lot
26 ian. 2018, 16:00

Discursul lui Mangia la finalul primului cantonament al iernii. Ce trebuie să îmbunătățească „poneii” și impresia despre noutățile din lot

CS U Craiova n-a rezistat în fața echipei lui Moți și Keșeru! Oltenii au încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o înfrângere. Cum au evoluat "poneii" lui Mangia
25 ian. 2018, 19:52

CS U Craiova n-a rezistat în fața echipei lui Moți și Keșeru! Oltenii au încheiat stagiul de pregătire din Antalya cu o înfrângere. Cum au evoluat „poneii” lui Mangia

Craiova a învins Zaglebie Lubin în penultimul amical din Antalya. "Dubla" lui Bărbuț i-a răpus pe polonezi. Jucătorii utilizați de Mangia
25 ian. 2018, 16:45

Craiova a învins Zaglebie Lubin în penultimul amical din Antalya. „Dubla” lui Bărbuț i-a răpus pe polonezi. Jucătorii utilizați de Mangia

Al cincilea croat în lotul lui CS U Craiova! Transferul anunțat azi de olteni
23 ian. 2018, 20:22

Al cincilea croat în lotul lui CS U Craiova! Transferul anunțat azi de olteni

Victorie cu lacrimi pentru olteni! FOTO | Băluță s-a accidentat și a plâns la succesul Craiovei, 1-0 cu Lechia: "M-a luat amețeala!"
21 ian. 2018, 20:38

Victorie cu lacrimi pentru olteni! FOTO | Băluță s-a accidentat și a plâns la succesul Craiovei, 1-0 cu Lechia: „M-a luat amețeala!”

Prima victorie pentru Craiova în cantonament! Oltenii lui Mangia au învins la limită Lechia Gdansk
21 ian. 2018, 18:29

Prima victorie pentru Craiova în cantonament! Oltenii lui Mangia au învins la limită Lechia Gdansk

Craiova italiana! Mangia aduce încă un conațional în Bănie: jucătorul format de Fiorentina vine în România
18 ian. 2018, 11:45

Craiova italiana! Mangia aduce încă un conațional în Bănie: jucătorul format de Fiorentina vine în România

Burleanu, all inclusive. Unde se va juca amicalul cu Suedia, planul pentru alegerile FRF, situația lui Gică Popescu, relația cu Lupescu, amestecul politicului și marea schimbare la care se gândește: "Vreau Liga 1 cu mai multe echipe"
17 ian. 2018, 18:09

Burleanu, all inclusive. Unde se va juca amicalul cu Suedia, planul pentru alegerile FRF, situația lui Gică Popescu, relația cu Lupescu, amestecul politicului și marea schimbare la care se gândește: „Vreau Liga 1 cu mai multe echipe”