Strada George Coșbuc ascunde, într-o curte din centrul Aradului, căsuța care păstrează în ea un adevărat muzeu sportiv cu istorii uluitoare: muzeul lui Mihai Botez, sau Mișa Bacsi (87 de ani), cel mai vârstnic judoka al lumii, cum este cunoscut.
Ușa de la intrare dezvăluie un mic antreu al unei camere înalte, ticsită pe pereți și pe mobile cu trofee, medalii, postere, diplome și alte amintiri. Aerul e rece și tăios, Mișa Bacsi e nevoit să cruțe și să-și chibzuiască lemnele pentru o iarnă întreagă. „Aici nu fac foc, costă prea mult”, spune el, după care se scuză pentru că nu toate obiectele casei sunt puse la locul lor. Soția sa, Maria, fostă campioană la înot și canotaj, a trecut în lumea celor drepți în urmă cu 16 ani. „Așa suntem noi, burlacii… dar haideți să vorbim în bucătărie, e cald”. Acolo, se așază pe un taburet și întoarce filele propriului jurnal.
Primul campion național la gimnastică Prima dragoste: gimnastica. „Am început la zece ani, în 1932, la Oradea”, își începe Mihai Botez povestea. Cel de-al doilea război mondial i-a schimbat însă viața. În 1944, a fost urcat cu forța în tren și trimis să sape tranșee în Germania. Canonada rușilor l-a pus pe fugă. A rătăcit până când a fost prins de o patrulă americană și trimis în lagăr în Franța, unde a învățat tehnicile de autoapărare. După război, Mihai Botez a reluat gimnastica, devenind în 1948 primul campion național absolut. Cu mari eforturi, din cauza regimului totalitar instalat în România, a reușit să își obțină pașaportul pentru Olimpiada din 1952. Doi ani mai târziu, locul zece de la Mondiale îi aducea titlul de „Maestru al sportului în gimnastică”. Cu timpul, și-a pierdut din mobilitate, gimnastica a rămas în urmă, și judo-ul i-a devenit principala preocupare, reușind în 1956, alături de alți câțiva inițiați, să pună bazele primei secții de judo la clubul Astra Vagoane Arad. În 1968 a devenit președintele Comisiei de Acordare a Centurii Negre în cadrul nou-înființatei Federații Române de Judo, iar în ’73 a fost primul distins cu titlul de antrenor emerit în judo.
Ultima medalie, luată la 86 de ani Prin sală i-a trecut generație după generație, au apărut zeci de medaliați la fel și fel de competiții și sute de sportivi de performanță, inclusiv Marius Vizer, actualul șef al Federației Mondiale de Judo. Mișa Bacsi a rămas și el sportiv, participând în competițiile de veterani, acolo unde are în prezent patru medalii de aur și un argint. Ultima dată a luat aurul în 2008, în Belgia, la 86 de ani. „Am primit o distincție pentru cel mai vârstnic judoka din lume și o sală de 1.500 de sportivi m-a aplaudat. În finală trebuia să lupt cu un japonez mai tânăr cu câțiva ani decât mine (foto sus), dar acesta a refuzat să intre pe tatami. A preferat să stea trei minute în afara spațiului de luptă, lăsându-mi mie victoria. Mi-a spus că lui îi ajunge argintul. Mie nu îmi ajungea, am vrut să mai aud imnul României”.
Două bomboane și o portocală După acel turneu, octogenarul sportiv a și decis să rămână „doar” sensei. „Îmi era de ajuns și era tot mai greu să găsesc finanțare pentru deplasări”, spune Mișa Bacsi, moment în care revine în prezent, păstrând pe față un zâmbet pe care poate că nici nu știe că îl poartă. E fericit, chiar dacă pensia de o mie de lei cumulați pentru fel și fel de merite și experiențe abia îi ajunge să încălzească o bucătărie. La plecare, ne tratează musai cu două bomboane și o portocală, așa cum face după fiecare antrenament și cu elevii lui, apoi trecem iar prin veritabilul muzeu care așteaptă într-o cameră rece să fie descoperit și ajungem în strada străbătută de oameni care trec cu pasul grăbit, fără să știe ce bogăție sufletească lasă în urmă.
A sărit peste un Jeep aflat în plină viteză Mihai Botez a învățat judo în lagărul din Franța. „Eram prizonieri, dar se purtau frumos cu noi. Ne-au dat haine, mâncare, erau oameni din toate părțile”, spune campionul veteranilor. Datorită abilităților sportive, românul le-a intrat la inimă americanilor după ce a câștigat un pariu pe o ladă de ciocolată. Ce a făcut? În fața unui Jeep care se apropia cu viteză de el, a făcut un salt peste mașină, scăpând fără vreo zgârietură, o cascadorie care în studiouri se plătește și acum cu bani grei. Văzându-i calitățile, un ofițer japonez, un neamț și un italian care știau judo l-au luat ca discipol, mirați de ușurința și rapiditatea la învățătură pe care le dovedea „Micael”, cum îi spuneau ei lui Mihai Botez.
„Solda” din lagăr, confiscată de comuniști Cât a fost prizonier în lagăr, a și muncit, iar americanii, după încheierea războiului, i-au trimis o notificare că a câștigat 170 de dolari prin munca sa. Banii au fost trimiși în contul Băncii Naționale, dar Mihai Botez nu i-a primit niciodată. „Erau bani mulți atunci după război, puteam cumpăra o casă cu ei în Arad. Prin Ambasada Americii, am fost înștiințat să merg să îi ridic de la Bancă. Era prin 1948, dar acolo mi-au spus că s-a naționalizat totul și uite așa nu am văzut vreodată dolarii americanilor”.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER