Dmitri Peskov, mâna dreaptă a lui Putin, reacție despre Kamila Valieva după interdicția primită în patinaj

Sonia Baciu
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, și Vladimir Putin, președntele Rusiei. Foto: Profimedia. 12.10.2026

Dmitri Peskov (58 de ani), mâna dreaptă a președintelui rus Vladimir Putin (72 de ani), a reacționat după ce sportiva Kamila Valieva (20 de ani) a primit o nouă interdicție în patinaj.

Valieva, revenită în concurs la începutul lui 2026 după perioada de patru ani de suspendare pentru dopaj, trece din nou prin momente dificile în privința carierei sale sportive. De data aceasta este vorba de pierderea statutului de sportiv neutru, necesar pentru participarea sa la competițiile internaționale.

Peskov, mâna dreaptă a lui Putin, reacție despre Kamila Valieva după noua interdicție din patinaj

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, mâna dreaptă a lui Putin, a vorbit despre patinatoarea Kamila Valieva, aflată din nou în centrul atenței publice.

Concret, Kamilei Valieva i-a fost retras statutul de sportiv neutru, în baza căruia putea să participe la competițiile internaționale.

„Este o tănără foarte puternică, o sportivă foarte puternică. A trecut prin mari dificultăți, pe care le-a depășit cu onoare și demnitate. Și sunt convins că va depăși și această situație”, a declarat Dmitri Peskov, citat de sports.ru.

Revenită în circuit după suspendarea primită din partea TAS, pentru dopaj, Valieva primise, inițial, acest statut în termenul unei noi reguli a Uniunii Internaționale de Patinaj (ISU), pentru acest sezon.

Potrivit acesteia, patinatorii din Rusia și Belarus sunt „considerați eligibili, cu excepția cazului în care se încadrează în criterii de descalificare”, notează Mediafax, citând AP.

Statutul de sportiv neutru i-a fost revocat Kamilei Valieva din cauza îngrijorărilor legate de o posibilă încălcare a criteriilor care interzic acordarea acestui statut patinatorilor care au susținut anterior războiul Rusiei în Ucraina, conflict declanșat în februarie 2026, când trupele ruse au invadat teritoriul ucrainean.

Reamintim că la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina 2026, din partea ISU, doar doi patinatori din Rusia au primit dreptul de a concura, Adeliia Petrosian și Petr Gumennik.

Contestație împotriva ISU

Ministrul Sportului din Rusia, Mihail Degtyarev, a reacționat după ce sportivilor ruși li s-a ridicat statutul de sportivi neutri și a afirmat că va face demersuri împotriva ISU, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

„Federația Rusă de Patinaj Artistic și patinatorii noștri, care au fost privați pe nedrept de dreptul de a concura la evenimente internaționale sub egida Uniunii Internaționale de Patinaj (ISU), vor depune în curând o plângere împotriva ISU la TAS”, a spus Degtyarev, citat de Moscow Times.

Valieva este considerată o sportivă-minune, care la 15 ani a devenit prima patinatoare din istorie care a reușit un cvadrublu la Jocurile Olimpice, câștigând medalia de aur în proba pe echipe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]