Simona Halep a scăpat de o adversară grea la Dubai: favorita cinci, umilită cu 6-0 într-un decisiv care a durat doar 22 de minute

La puțin timp după ce a trecut de Lesia Țurenko și a obținut calificarea în sferturile de finală de la Dubai, Simona Halep a mai primit o veste bună: Angelique Kerber (7 WTA) a fost eliminată în optimi, scor 7-5, 4-6, 0-6, de taiwaneza Su-Wei Hsieh (31 WTA).
Simona Halep a scăpat de o adversară grea la Dubai: favorita cinci, umilită cu 6-0 într-un decisiv care a durat doar 22 de minute

La puțin timp după ce a trecut de Lesia Țurenko și a obținut calificarea în sferturile de finală de la Dubai, Simona Halep a mai primit o veste bună: Angelique Kerber (7 WTA) a fost eliminată în optimi, scor 7-5, 4-6, 0-6, de taiwaneza Su-Wei Hsieh (31 WTA).

Nemțoaica era favorită cinci la câștigarea titlului în Emiratele Arabe Unite și fusese repartizată pe partea de jos a tabloului, putând fi, alături de Karolina Pliskova și Petra Kvitova, una dintre adversarele Simonei într-o eventuală finală. Dar „Angie” nu va ajunge acolo pentru că a pierdut un meci pe care l-a avut în mână. Kerber a câștigat cu 7-5 primul set, a recuperat break-ul în al doilea (4-4), dar, apoi, a căzut inexplicabil și a cedat următoarele opt game-uri. În decisiv, Su-Wei Hsieh, o jucătoare agresivă, care lovește cu două mâini de pe ambele părți, i-a mai cedat doar nouă puncte, învingând-o cu 6-0 în doar 22 de minute.

Odată cu eliminarea lui Kerber, pe partea de jos a tabloului e așteptat un duel în semifinale între cehoaicele Kvitova și Pliskova, urmăritoarele Simonei în clasamentul WTA. Kvitova e deja în sferturi, unde va juca cu surprinzătoarea Viktoria Kuzmova, în timp ce Pliskova trebuie să treacă de Alison Riske (SUA) pentru a se califica într-un potențial „sfert” cu Su-Wei Hsieh.

Pe partea superioară a tabloului, Carla Suarez Navarro așteaptă învingătoarea meciului Garbine Muguruza – Elina Svitolina pentru a-și afla adversara din sferturile de finală, iar Simona Halep va juca împotriva învingătoarei duelului Belinda Bencic – Aryna Sabalenka, urmând ca jucătoarele care triumfă să se întâlnească în prima semifinală.

 


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania