Rafael Nadal și-a anunțat programul pentru următoarele săptămâni și a explicat tactica pentru Wimbledon. Unchiul său i-a activat pe fanii jucătorului care tocmai a câștigat pentru a 12-a oară marele trofeu de la Roland Garros GALERIE FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal nu va mai juca niciun turneu înainte de Wimbledon, însă unchiul său, Toni Nadal, a declarat, imediat după triumful nepotului său pe zgura de la Roland Garros, că simte că anul acesta poate veni un succes și la All England Club.

Ibericul, locul doi în clasamentul mondial, a declarat imediat după câștigarea celui de-al 12-lea trofeu al carierei la Roland Garros că nu va juca niciun turneu pregătitor pe iarbă, motivându-și alegerea la conferința de presă susținută la Paris.

„Eu știu că anul trecut am făcut un turneu foarte bun la Wimbledon. Am fost foarte aproape de un nou trofeu. Toată lumea știe că, acum, nu mai pot juca atâtea săptămâni consecutive așa cum o făceam în urmă cu zece sau opt ani. Trebuie să am grijă cum îmi alcătuiesc programul. Sincer, am simțit în ultimii doi ani că am fost din nou aproape. Chiar dacă a fost acel meci cu Muller, am jucat tenis de nivel foarte bun, am fost aproape de sferturi, iar anul trecut am fost la o minge de finală.

Așa că, bineînțeles, nu voi juca nimic înainte de Wimbledon. Experiența recentă arată că dacă fac pregătirea corect până acolo sunt bine. M-am simțit competitiv în ultimii doi ani, așa că – de ce aș schimba ceva? Am mai multe șanse dacă sunt sănătos decât dacă joc foarte multe meciuri„, a transmis Rafa Nadal.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

În 2018, ibericul s-a oprit în semifinale la Wimbledon, învins dramatic de Novak Djokovic, într-un meci al cărui final a fost amânat pentru sâmbătă din cauza ploii și a depășirii orei limită admise pentru joc în Anglia. Partida, programată după prima semifinală, un maraton între John Isner și Kevin Anderson, a stârnit o controversă, organizatorii respectându-i dorința sârbului de a menține acoperișul tras, în ciuda faptului că, la reluare, a doua zi, condițiile meteo ar fi permis jocul în condițiile standard, în aer liber, așa cum s-a jucat de altfel și în start de meci.

2015 este ultimul sezon în care Nadal a jucat pe iarbă înainte de Wimbledon. Rafa a mers la Stuttgart, la prima ediție a turneului german disputată pe iarbă, câștigând trofeul, dar și la Queen’s, acolo unde a fost învins în primul tur. La Wimbledon însă, a suferit o înfrângere-șoc, în fața lui Dustin Brown. În 2016, Nadal a ratat întreg sezonul de iarbă, revenind în circuit după Openul Francez abia la Jocurile Olimpice.

Campion în 2008 și 2010 la Wimbledon, Rafael Nadal vizează o a treia dublă Roland Garros – Wimbledon a carierei, anunță Toni Nadal, unchiul care i-a  ghidat cariera de la vârsta de patru ani și până în 2017. Fostul antrenor al ibericului a dezvăluit dialogul pe care l-a avut cu nepotul său chiar în ziua finalei de la Roland Garros: „Când am vorbit cu el, i-am spus – cred că poți să câștigi Wimbledonul anul ăsta. Anul trecut a fost foarte aproape, sper că anul ăsta o va face. Federer va fi acolo, Djokovic, Dominic, mulți jucători de valoare, dar Rafael poate să câștige, nu poți face treabă bună dacă nu crezi„, le-a spus Toni jurnaliștilor.

Rafael Nadal are acum 18 titluri de Mare Șlem în palmares, fiind la două lungimi de recordul absolut stabilit de Roger Federer (20 trofee).

Citește și: Rafael Nadal a câștigat pentru a 12-a oară în carieră titlul la Roland Garros. Cronica, secvență cu secvență, a finalei cu Thiem: prim set de nivel stelar cu „D-wall”, „punch”-ul challenger-ului, replica taurului furios și defilarea spre finiș

Citește și: Mărturisire-șoc | Nadal, în dubiu înainte de Roland Garros 2019: „Am stat singur câteva ore într-o cameră și m-am gândit. A trebuit să iau o decizie. O variantă era să iau pauză”. Fața nevăzută a titlului #12 pentru Rafa la Paris

Citește și: Dominic Thiem vrea să pună punct conflictului cu Serena Williams. Propunerea incredibilă pe care i-a făcut-o americancei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele