Pliskova spulberă visul frumos al Mihaelei Buzărnescu. Românca a condus, 6-3 și 4-1, dar improbabila revenire a #8 mondial a lăsat-o fără aer. FOTO: ‘Miki Buzz’, copleșită de emoții în decisiv

Pliskova spulberă visul frumos al Mihaelei Buzărnescu. Românca a condus, 6-3 și 4-1, dar improbabila revenire a #8 mondial a lăsat-o fără aer. FOTO: 'Miki Buzz', copleșită de emoții în decisiv
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Karolina Pliskova a semnat o super-revenire în turul trei la Wimbledon 2018, punând punct parcursului Mihaelei Buzărnescu. Românca a câștigat 10 dintre primele 14 game-uri ale meciului, însă calmul fostului număr unu mondial a fost determinant spre finiș, pentru un 3-6, 7-6(3), 6-1 care o va urmări, probabil, mult timp pe româncă.

Parcursul Mihaelei Buzărnescu, pe iarbă, în 2018, a fost de vis. Până la 6-3, 4-1 în turul trei la Wimbledon. Bula perfectă s-a fisurat, iar în gândurile Mihaelei s-au strecurat nervi, dubii – dacă Pliskova va mai lovi încă o dată decisiv, după ce scosese puțin capul, cu două retururi pe tușă?, o grabă în a închide punctul, meciul și povestea. Așa a început declinul Mihaelei, încheiat nu după ultimul punct, ci după mingile de rebreak irosite în start de set decisiv.

Cea mai relevantă cifră din statistică: s-au adunat 19 erori neforțate trimise de forehandul româncei – mai multe decât totalul înregistrat de Karolina pe rever plus dreaptă la final de meci (17). În primul set, fuseseră doar 4 erori în total pentru Miki, cea care o dată în plus făcea să zbârnâie alertele de UPSET pe rețelele de socializare. Mihaela a redus și numărul de winners – de la 8 într-un prim set perfect, au mai venit doar 15, majoritatea în manșa a doua.

Românca a realizat însă înainte de finiș ce i se întâmplă și a clacat. Nu a mai înjurat, nu s-a mai certat, ci a fost aproape de lacrimi, și-a pus capul în mâini, iar în primele clipe de după încheierea meciului a rămas câteva fracțiuni de secundă pironită cu picioarele pe pământul din spatele liniei de fund a terenului.

21:17 Mihaela Buzărnescu se oprește în turul 3 la Wimbledon 2018. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-6


21:13 Finalul a fost deja, Miki a renunțat. Înainte de mingea de break a Pliskovei, Mihaela își șterge o lacrimă, discret. A cedat. Comentatorii de limba engleză vorbesc despre faptul că, și dacă știe că este aproape OUT, ar trebui să se bucure de ultimele minute pe teren la Wimbledon 2018. Asta însă, Mihaela nu poate face. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-5


21:08 Miki este aproape de lacrimi după ce a ratat două mingi de rebreak. Rever după rever, după rever, după rever pe centru, apoi același rever mutat spre stânga și greșit în final spre dreapta – istoria primei mingi de break. Un alt rever ratat pe a doua. Șansele ratate de Buzărnescu sunt energie curată pentru Karolina, care epediază două servicii bine alese pentru a confirma break-ul. Mihaela duce mâinile la ochi. Plânge în scaun. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-4


21:02 BREAK în decisiv.  Primele 18 minute ale decisivului se încheie dezamăgitor pentru Mihaela. Este break pentru Pliskova, pe erorile româncei. Nici forehandul, nici reverul nu mai au precizie în acest moment. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-3


20:58 Răspunsul Pliskovei vine sub forma unui game alb. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-2


20:56 Tură sigură pe lansare pentru Buzărnescu. O doză de șansă într-un punct în care a fost surprinsă de faptul că mingea adversă a prins linia – pentru că Pliskova nu este nici ea gata să mai continuie punctul. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 1-1


20:52 Mihaela încremenește într-o poză sugestivă, privindu-și ultimul retur, scurs prea lung dincolo de tușa Karolinei Pliskova. Bifează, totuși, o egalitate pe serva fostului număr unu mondial. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-7(3), 0-1


20:35 Tiebreak. Pliskova îl câștigă, în timp ce Mihaela Buzărnescu pare că își face asta de una singură. Românca are 11-7 winners, comparativ cu Pliskova, dar și 11 erori neforțate, ceea ce costă mult pe tabelă.

0-1 Cel mai lung schimb de mingi de până acum, 14 lovituri, e câștigat de Karolina Pliskova.

0-2 Mihaela țipă mai tare decât Pliskova – cehoaica o face de bucurie, romîânca după un rever ratat.

0-3 Pliskova atacă pe reverul româncei și smulge eroarea.

1-3 Mihaela Buzărnescu apasă bine și punctează în fine, cu un punct scurt.

2-3 Serviciu decisiv pentru Miki.

2-4 Buzărnescu are passing-ul în raliu, dar ratează.

2-5 Pliskova pierde, la Challenge cerut de Miki, primul serviciu, dar se impune și pe mingea a doua: chemată la fileu de româncă are din nou super-reflexe.

3-5 Mihaela vine în față, închide câștigător cu voleul, dar tot bombăne și suduie.

3-6 Mihaela mai trimite în neant o minge de pe forehand

3-7 Serviciu bun pentru Karolina, retur de forehand ratat de Mihaela și set pentru favorita 7, care imediat pleacă la vestiare.


20:32 Mihaela Buzărnescu atacă bine și închide cu punct spectaculos game-ul pe serviciu. Are asigurat tiebreak-ul în acest set. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 6-5


20:25 Atât de aproape, și totuși, departe: românca a fost la două puncte de victorie. Mihaela se duce apăsat la linia de retur. Pune mingea în teren, o încurcă cu un slice pe karolina, apoi finalizează cu un rever care scoate varul din linie. Vine și al doilea rever pentru 30-0 pe retur. Pliskova egalează, după un forehand în lung de linie prea tare trimis de Miki și, în punctul imediat următor, joc de top la fileu. Pliskova gestionează just punctele de la 30-30 și apoi de la egalitate. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 5-5 și Mihaela țipă.


20:22 Mihaela Buzărnescu a intrat în zona de duel cu proprii demoni – se grăbește puțin, vrea pe alocuri să facă prea repede și clar punctul pentru a nu o lăsa pe Karolina în față. Așa apar greșelile, așa apar momentele în care Miki se ceartă, așa cum o face mereu. Dar, un prim forehand câștigător, un pic de mis-hit de la Pliskova și românca se duce din nou în față pe tabelă. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 5-4


20:17 O dovadă a faptului că Pliskova și-a recăpătat controlul este faptul că aceasta se oprește prompt, cerându-și punctul într-un moment în care niciun arbitru nu a semnalizat nimic. Mihaela este puțin dezechilibrată – Karolina închide game-ul de 4-4 cu o scurtă ratată de Miki.


20:14 Câteva minute mai târziu, Mihaela Buzărnescu trimite cu putere o minge spre loja sa. Pliskova a ridicat nivelul la retur, a pus mingea pe tușă, a susprins-o pe Miki Buzz, iar două erori ale româncei contribuie la break-ul cehoaicei cotate cu șansa a 7-a la trofeu. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 4-3


20:10 Pliskova scutură capul și după un game pe serviciu tocmai câștigat, de la 0-30. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 4-2


20:07 Pliskova se întreabă, probabil, de ce se simte de parcă ar juca contra Simonei Halep. Este plimbată pe teren, executată rapid (doar 4 din 14 game-uri câștigate în 46 de minute). Buzărnescu – Pliskova 6-3, 4-1


20:05 Mihaela Buzărnescu face SPECTACOL! Inventează lovituri, deranjează cu returul pe centru, sădește nesiguranță în capul adversarei și are break. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 3-1


19:59 Pliskova irosește puncte, Mihaela are doza justă de agresivitate și variație, iar lucrurile merg bine pe Terenul 1. Buzărnescu – Pliskova 6-3, 2-1

În tabăra admiratorilor Mihaelei Buzărnescu – Pat Cash, campion în 1987 la Wimbledon. Australianul remarcă inteligența româncei.


19:52 Mihaela gestionează bine și primul game complicat pe serviciu. A venit la fileu și cu succes și fără, dar Pliskova nu ajunge decîât la egalitate, nu și la minge de break.

Cifrele primului set:


19:46 SET, MIhaela Buzărnescu, 6-3. Românca o execută cu retururi-laser pe Karolina Pliskova, cehoaica reușind doar o replică timidă, cu un as. 26 de minute a durat primul set. Miki Buzz e acum vedetă la BBC.


19:43 Mihaela servește excelent. Game alb, replică la reușita dinainte a Karolinei și un 5-3 după 23 de minute.


19:35 Miki se ține pe șine pentru a face surpriza. Se ține bine de tot, cu ture de serviciu adjudecate la 30, 0 și 15. ce ne spune autoarea rubricii WTA Insider? Că o victorie a romîncei nu ar trebui să mire pe nimeni. Buzărnescu – Pliskova 4-2


19:25 Start excelent pentru Mihaela Buzărnescu: break în primul joc, închis cu un rever câștigător. Buzărnescu – Pliskova 1-0


19:05 Surpriză pe Terenul 1: Kiki Bertens este cea care avansează în optimi, în dauna lui Venus Williams. Americanca, de cinci ori campioană la All England Club, a ratat patru mingi de game, a greșit mai mult decât și-ar fi dorit și, după două atacuri splendide cu forehandul pe primele două mingi de meci ale lui Bertens, a fost nevoită să se recunoască învinsă. Scorul victoriei belgiencei cotate cu șansa a 20-a la trofeu: 6-2, 6-7(5), 8-6.

Kiki Bertens, învingătoare în premieră în fața unei jucătoare din Top 10 departe de zgură – suprafața favorită, este jucătoarea care o așteaptă acum pe Mihaela sau pe Karolina în optimi.


18:45 Ne mutăm cu startul meciului Buzărnescu – Pliskova dincolo de 19:00. Pentru că Venus Williams nu găsește calea simplă spre victorie, dar nici nu cedează. Ne aducem aminte și că nu există tiebreak în setul decisiv la Wimbledon…


18:25 O nouă răstunrare de scor: Bertens pune pe tabelă trei game-uri la rând, pentru 3-2 în decisiv.


18:16 Venus Williams are inițiativa în startul setului decisiv. 2-0, cu doar trei puncte cedate. Iar Serena Williams are parte de propria provocare, pe Central: prelungește în extremis primul set al duelului cu Mladenovic, profitând de un moment în care Mladenovic, cu o mișcare greșită, simte durere și se crispează, ratând închiderea manșei pe lansare (la 5-4).


18:00 Startul meciului Buzărnescu – Pliskova se amână, pentru aproximativ 18:40, pentru că Venus l-a luat în brațe pe #REZIST, Williams are fluctuații în joc chiar și în tiebreak. Ajunsă cu multă determinare la 6-2, comite dublă, nu reacționează de pe linia de fund a terenului, apoi este prinsă pe contre-pied și înghesuită pe tabelă, la 6-4. Setul însă îi revine, după un forehand prea larg al olandezei.


17:52 Este nevoie de tiebreak pentru a decide soarta setului doi. Bertens a rămasă agresivă pe serviciu, nivelul schimburilor de mingi este ridicat.


17:40 De patru ori, Venus Williams greșește. O dublă greșeală îi pune pe tavă un nou break (la zero) lui Bertens. Favorita 20 servește pentru victorie, la 6-2, 5-4, însă ratează două atacuri la 30-30 și suspansul se prelungește.


17: 37 Jumătatea setului doi este momentul în care Venus Williams crește nivelul. Începe game-ul cu trei retururi bune, își oferă două mingi de break, iar Bertens nu găsește un serviciu impozant decât pe prima. Cvintupla campioană a echilibrat setul doi, la 4-4.


17:33  Momentul adevărului.  Venus Williams a trecut lejer de cele mai recente două ture pe serviciu. Kiki Bertens nu a cedat nici ea mai mult de un punct în ulrimele doup jocuri pe lansare. 6-2, 4-3 + serviciul pentru olandeză.


17:20 UPSET ALERT. Venus Williams pierde break și în start de set doi: are un pic de neșansă la o minge la care arbitra strigă out, eronat, dar pe care trebuie să o rejoace. O pierde, are de apărat trei mingi consecutive de break și este prinsă de Bertens cu passing lung de linie perfect în avansare spre fileu. 6-2, 2-1 plus serviciul pentru olandeza Kiki Bertens.


17:05 Kiki Bertens câștigă primul set cu un prim as. 40 de minute de joc pentru 6-2 în duelul cu Venus Williams. Americanca a greșit neforțat de 16 ori, olandeza doar de 2 ori!


17:02 Venus Williams salvează trei mingi de set ale lui Kiki Bertens, pe serviciu. Forehandul în lung de linie este marea problemă a americancei.


16:53 Probleme mari pentru Venus Williams. A servit de trei ori, și de trei ori a cedat break. Singurul game câștigat de cvintupla campioană a venit pe lansarea lui Bertens. Un 5-1 greu de anticipat pentru olandeză.


16:35 Istoria din meciul cu Alexandra Dulgheru se repetă. Venus Williams începe ezitant pe serviciu și este condusă, 2-0, de Bertens. Fosta campioană a revenit însă deja de două ori din situații similare la Wimbledon 2018.


16:26 Hello, hello! Ne conectăm la frecvența Terenului 1: mai întâi, pentru a urmări meciul care decide prima calificată în optimea de finală în care am putea să o regăsim și pe Mihaela Buzărnescu, în cazul în care va trece de Karolina Pliskova.


Mihaela Buzărnescu, jucătoarea care nu contenește să uimească în circuitul WTA, dă asalt pentru optimile Wimbledon 2018 și o a doua prezență consecutivă în săptămâna a doua în turneele de Grand Slam. Adversara ei, Karolina Pliskova, a șaptea favorită a tabloului, tocmai a rupt blestemul turului doi la All England Club, însă stă mai prost decât Mihaela în ceea ce privește rezultatele pe 2018. Cehoaica nu a mai legat trei victorii de la începutul lunii mai, de la Madrid (acolo unde o învingea în premieră pe Simona Halep).

„Mihaela are șansa ei. Se află într-o formă foarte bună. Este stângace, are acel slice pe serviciu de stângace – periculos pe iarbă. Pliskova a fost numărul unu, are experiență. Cred că va fi un meci deschis, având în vedere experiența lui Pliskova și forma Mihaelei – poate 55% Pliskova, 45% Mihalea”,
Adrian Marcu, la ProSport LIVE

O analiză complexă a evoluției Karolinei la Wimbledon și a situației paradoxale în care se gasește, citiți AICI.

Mihaela Buzărnescu dispută vineri paertida cu numărul 88 în acest sezon (cumulat, simplu și dublu). La patru dintre ultimele cinci turnee jucate în circuitul feminin la simplu, românca doctor în educație fizică și sport a reușit să elimine câte o favorită (începând cu turneul de la Strasbourg, excepția fiind întrecerea de la Nottingham).

Mihaela Buzărnescu – Karolina Pliskova nu este un duel în premieră la Wimbledon 2018. Cele două s-au mai înfruntat o dată, în urmă cu șase ani. Coincidența: era vorba tot despre un turneu pe iarbă și amândouă se aflau pe lista capilor de serie, exact ca și acum. La turneul ITF de 50.000 de dolari de la Nottingham, din 2012, o Karolina Pliskova de 20 de ani, cotată cu șansa a doua la trofeu, o învingea pe Mihaela Buzărnescu (favorită 8), cu 4-6, 6-3, 7-5.

Wimbledon 2018 este șansa lui ‘Miki Buzz‘ la o dulce revanșă.

Citește și: Coroana așteaptă o nouă regină! Muguruza, victimă în „Cimitirul capilor de serie”. Simona Halep e singura jucătoare din Top 6 ajunsă în turul 3

Citește și: 3 repere în ziua a 4-a de Wimbledon 2018. Djokovic, sperietură și record. Finalistul din 2017 e OUT. Povestea omului care i-a spus ‘sorry, man’ lui Marius Copil, iar acum culege roadele + FAZA ZILEI: când ai 23 de ani, 6.000.000 $ făcuți din tenis, dar nu știi cum e cu regula greșelii de picior

Partidele de vineri, la simplu feminin:

  • Kristina Mladenovic – Serena Williams (cap de serie 25), meciul 2 pe Terenul Central (aprox. 17:00)
  • Kiki Bertens (cap de serie 20) – Venus Williams (cap de serie 9), meciul 2 pe Terenul 1 (aprox. ora 16:00)
  • Karolina Pliskova (cap de serie 7) – Mihaela Buzărnescu (cap de serie 29), meciul 3 pe Terenul 1 (aprox. 17:30)
  • Julia Gorges (cap de serie 13) – Barbora Strycova (cap de serie 23), meciul 2 pe Terenul 2 (aprox. 16:00)
  • Evgeniya Rodina – Madison Keys (cap de serie 10), meciul 1 pe Terenul 3, de la ora 13:30
  • Yanina Wickmayer – Donna Vekic, meciul 2 pe Terenul 3 (aprox. ora 15:00)
  • Lucie Safaraova – Ekaterina Makarova, primul meci pe Terenul 12, de la ora 13:30
  • Katerina Siniakova – Camila Giorgi, meciul 1 pe Terenul 18, de la ora 13:30

Citește și: Provocare pentru Simona Halep: a triumfat în Grand Slam-ul care ‘taie’ sezonul proaspăt-încoronatelor campioane. Ce șanse are eleva lui Cahill să depășească testul picat de Na Li, Muguruza și Ivanovic

Citește și: Kerber, probleme mari în turul doi la Wimbledon 2018: doar Halep i-a mai făcut asta în ultimele 9 meciuri la Grand Slam-uri. Povestea fantastică a fetei care face senzație pe iarba londoneză, după ce a trebuit să se lase de fotbal, din cauza astmului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen