ANALIZĂ‚ | Provocare pentru Simona Halep: a triumfat în Grand Slam-ul care ‘taie’ sezonul proaspăt-încoronatelor campioane. Ce șanse are eleva lui Cahill să depășească testul picat de Na Li, Muguruza și Ivanovic

ANALIZĂ‚ | Provocare pentru Simona Halep: a triumfat în Grand Slam-ul care 'taie' sezonul proaspăt-încoronatelor campioane. Ce șanse are eleva lui Cahill să depășească testul picat de Na Li, Muguruza și Ivanovic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep este a 22-a jucătoare care, de la începutul anilor 2000, sparge gheața în tenisul feminin, câștigând primul titlu de Mare Șlem al carierei. Constănțeanca este prima tenismenă din istorie care face acest lucru din postura de număr unu. Pe mai departe, misiunea Simonei Halep în circuit nu va fi însă simplă. Românca a luat decizia de a se proteja – alegând să renunțe la disputarea oricărui turneu pregătitor pe iarbă, înainte de Wimbledon – care, pe de o parte, îi dă răgaz pentru a-și înțelege și tempera trările, iar pe de altă parte o obligă să facă reglaje din mers (detalii despre accidentarea încă nerefăcută a Simonei – AICI).

Istoria recentă arată că gestionarea primului succes major al carierei nu este deloc ușoară. Este adevărat, mileniul a început cu super-performanța americancei Venus Williams care, în primul tur al ediției 2000 a turneului de la Wimbledon, a dat start unei serii de 35 de victorii consecutive, în care era inclus astfel un prim titlu de Mare Șlem, urmat de un al doilea. Doar 4 dintre cele 22 de jucătoare aflate la primul titlu de Mare Șlem în anii 2000 au triumfat însă mai întâi la All England Club, pe iarbă. Venus Williams a prins aripi cu adevărat, Maria Șarapova și Petra Kvitova au avut probleme în a gestiona succesul pe termen foarte scurt, dar au încheiat sezonul en-fenfare, cu victorie la Turneul Campioanelor și doar Marion Bartoli a capotat – retrăgându-se după alte doar trei meciuri jucate în circuit.

Caroline Wozniacki este, deocamdată, singura jucătoare care sparge gheața la Australian Open și nu reușește să își pună pe șine sezonul. Pentru Capriati, Mauresmo și Azarenka, succesul de la Melbourne a fost capitalizat imediat în alte trofee – lucru ușurat și de faptul că aici nu se poate vorbi despre o schimbare majoră de suprafață. La US Open, turneul aflat la cealaltă extremă a sezonului competițional, ultimii ani au adus dezamăgiri – luând în calcul cariera ca-și-încheiată a Flaviei Pennetta și acel zero la capitolul victorii în final de an pentru Stephens.

Roland Garros-ul este însă turneul care, în ultimii 18 ani, a văzut cele mai multe jucătoare triumfând în premieră la nivel de Grand Slam – cu opt astfel de performanțe. Deocamdată, doar trei tenismene au reușit să mai adauge un alt trofeu de Mare Șlem în CV (Justine Henin, Na Li și Garbine Muguruza). Schimbarea brutală de suprafață – de la zgură la iarbă, care impune automat schimbări semnificative în tehnica de deplasare – explică în mare parte de ce doar o singură jucătoare a reușit cu adevărat să impresioneze după ce s-a impus la French Open – îndemânatica Justine Henin, care a lipit de succesul de la Paris o finală în turneul pregătitor pe iarbă și o semifinală la Wimbledon, apoi șase prezențe consecutive în finale – pe hard. Surprinzător, după Henin, cel mai bine s-a descurcat apoi tânăra Jelena Ostapenko, cu un sfert de finală înregistrat în 2017 la Wimbledon.

Simona Halep are, astfel, o dublă provocare – să gestioneze durerile la tendonul ahilean care au forțat-o ca, pentru doar a doua oară în carieră să meargă la Wimbledon fără turneu pregătitor și apoi să realizeze o tranziție foarte rapidă și eficientă pe iarbă, absorbind totodată și întreaga euforie a recentului succes de la Paris – o misiune la care au eșuat, pe rând, Myskina, Ivanovic, Na Li sau Muguruza.

Cum a arătat pe mai departe sezonul pentru jucătoarele de tenis după primul titlu de Mare Șlem al carierei:

  • pentru campioanele în premieră la Australian Open

Jennifer Capriati – Australian Open 2001 – 4 finale în următoarele 5 turnee: finală – Oklahoma, semifinală – Scottsdale, finală – Miami, titlu – Charleston, finală – Berlin. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Roland Garros 2001

Amelie Mauresmo – Australian Open 2006 – a câștigat următoarele 2 turnee – Paris și Antwerp. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Wimbledon 2006

Victoria Azarenka – Australian Open 2012 – a câștigat următoarele 2 turnee – Doha și Indian Wells. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Australian Open 2013

Angelique Kerber – Australian Open 2016 – a câștigat doar 1 din următoarele 4 meciuri, dar a revenit puternic – semifinale consecutive la Miami și Charleston, titlu – Stuttgart, finală – Wimbledon, finale consecutive la Jocurile Olimpice, Cincinnati și titlu la US Open. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: US Open 2016

Caroline Wozniacki – Australian Open 2018 – o singură semifinală jucată – Doha. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

  • pentru campioanele în premieră la Roland Garros

Justine Henin – Roland Garros 2003 – 7 finale în următoarele 8 turnee: finală – ‘s-Hertogenbosch, semifinală – Wimbledon, titlu – San Diego, Toronto, US Open, finală Leipzig și Filderstadt, titlu – Zurich. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: US Open 2003

Anastasia Myskina – Roland Garros 2004 – tur 3 la Wimbledon, apoi cel puțin semifinale în următoarele 4 turnee: finală – San Diego, semifinală – Montreal, Sopot, Jocurile Olimpice. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Ana Ivanovic – Roland Garros 2008 – nu a mai legat 3 victorii până în octombrie (semifinală – Zurich), a câștigat apoi trofeul la Linz. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Francesca Schiavone – Roland Garros 2010 – 4 înfrângeri în următoarele 5 meciuri disputate și a legat 3 victorii abia la US Open (sferturi). Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Na Li – Roland Garros 2011 – a câștigat un singur meci la următoarele 4 turnee disputate, reușind o singură dată până la finalul sezonului să câștige 2 partide la un turneu. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Australian Open 2014

Garbine Muguruza – Roland Garros 2016 – a câștigat 1 singur meci pe iarbă (la Wimbledon), a mai jucat o singură semifinală în sezon, la Cincinnati. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Wimbledon 2017

Jelena Ostapenko – Roland Garros 2017 – a câștigat 1 meci la Eastbourne, sfert fe finală – Wimbledon, titlu la Seul și 2 semifinale consecutive la Wuhan și Beijing. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Simona Halep – Roland Garros 2018 – ….

  • pentru campioanele în premieră la Wimbledon

Venus Williams – Wimbledon 2000 – a câștigat următoarele 5 turnee în care a luat startul: Stanford, San Diego, New Haven, US Open, Jocurile Olimpice. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: US Open 2000

Maria Șarapova – Wimbledon 2004 – a mai reușit să lege trei victorii doar la final de septembrie – titlu la Seul, dar a câștigat Turneul Campioanelor. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: US Open 2006

Petra Kvitova – Wimbledon 2011 – maxim 1 victorie în următoarele 3 turnee disputate, a încheiat însă anul cu 12 victorii (titluri la Linz și WTA Championships, plus finala FED Cup). Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Wimbledon 2014

Marion Bartoli – Wimbledon 2013 – a mai câștigat un singur meci, din 3 jucate, apoi s-a retras. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

ț

  • pentru campioanele în premieră la US Open

Svetlana Kuznetsova – US Open 2004 – titlu în Bali, la un Tier 3 în săptămâna următoare, finală – Beijing, Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: Roland Garros 2009

Kim Clijsters – US Open 2005 – 2 titluri în ultimele 4 turnee disputate – Luxemburg și Hasselt. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: US Open 2009

Sam Stosur – US Open 2011 – a pierdut două din următoarele 3 meciuri jucate, a revenit cu finală – Osaka. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Flavia Pennetta – US Open 2015 – și-a anunțat retragerea pe terenul de la New York, a mai câștigat 4 din 9 meciuri disputate. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Sloane Stephens – US Open 2017 – a pierdut toate cele 6 meciuri jucate până la finalul anului. Următorul titlu de Mare Șlem câștigat: –

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele