Nu înțeleg ce se întâmplă cu Simona! Românca, exemplu negativ pentru o fostă mare jucătoare. Ce a putut spune după contraperformanța de la Wimbledon

Redactor:
Dan Mirea
Nu înțeleg ce se întâmplă cu Simona! Românca, exemplu negativ pentru o fostă mare jucătoare. Ce a putut spune după contraperformanța de la Wimbledon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost eliminată de la Wimbledon de taiwaneza Su-Wei Hsieh în turul trei, scor 6-3, 4-6, 5-7, iar numărul 1 mondial s-a plâns la final de suprasolicitarea fizică, dar și psihică. După ce au auzit declarațiile româncei, mai multe foste jucătoare mari din circuitul feminin au mai multe aspecte de expus.

După ce Martina Navratilova s-a dat cu capul de masă, în direct la BBC, și i-a blamat discursul Simonei prin declarații precum: „Înțeleg că e mai dificil acum și că a jucat multe finale în ultima perioadă, bla, bla, bla…”, acum a venit rândul lui Chris Evert să aibă un cuvânt de spus.

Fosta tenismenă a făcut o paralelă între perioada în care ea se afla în circuit și cea din prezent, iar, evident, Evert susține că mentalitatea jucătoarelor din prezent s-a schimbat în rău: „Înainte, jucătoarele nu câștigau un Grand Slam pentru ca apoi să spuna ‘Ok, acum mă relaxez’. Căutau să mai câștige încă unul. Campioanele au capacitatea de a câștiga un turneu, iar a doua zi pot uita asta și o iau de la capăt. Folosesc acel trofeu ca un punct de pornire. Nu știu ce se întâmplă acum, parcă nu au foame de rezultate”, a spus Evert, pentru ESPN.

Halep a anunțat, într-o conferință de presă, că dorește să nu se mai gândească pentru trei săptămâni la tenis, dar după pauza prelungită va lua startul la Cincinnati și Rogers Cup, pe hard.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele