Acasa » Alte Sporturi » Tenis » VIDEO | Navratilova s-a dat cu capul de masă când a auzit declarațiile Simonei Halep: „Bla, bla, bla…”

VIDEO | Navratilova s-a dat cu capul de masă când a auzit declarațiile Simonei Halep: „Bla, bla, bla…”

Navratilova s-a dat cu capul de masă după ce Halep a fost eliminată de la Wimbledon.
VIDEO | Navratilova s-a dat cu capul de masă când a auzit declarațiile Simonei Halep: "Bla, bla, bla..."

Fosta jucătoarea de tenis Martina Navratilova s-a dat cu capul de masă, în direct la BBC, când a auzit explicațiile Simonei Halep, după înfrângerea cu Hsieh Su-Wei din turul III de la Wimbledon. După momentul incredibil, Navratilova a criticat-o pe Halep pentru prestația de la Wimbledon.

„Halep avut la dispoziție 3 săptămâni pentru a se pregăti. În trecut, era doar una. Înțeleg că e mai dificil acum și că a jucat multe finale în ultima perioadă, bla, bla, bla… Dar a avut trei săptămâni la dispoziție! Ia-ți una de pauză și apoi ești pregătită. Ar fi trebuit să fie mai relaxată, nu atât de nervoasă”, a declarat Navratilova.

Simona Halep a ratat prezența în optimile turneului de la Wimbledon după ce a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh (locul 48 WTA), scor 6-3, 4-6, 5-7. România a avut opt jucătoare pe tabloul principal la Wimbledon, dar după ziua de sâmbătă am rămas cu zero. În ciuda rezultatului slab, Halep va rămâne lider mondial.