A jucat pe zgură după aproape doi ani şi a luat trofeul. Săptămână de vis pentru Amanda Anisimova, încoronată campioană la doar 17 ani. În aceeaşi săptămână, Jaqueline Cristian, 20 ani, a câştigat un turneu W25. "Tinerele noastre nu se văd"

Luni, 17:44 1258 afişări Tenis
A jucat pe zgură după aproape doi ani şi a luat trofeul. Săptămână de vis pentru Amanda Anisimova, încoronată campioană la doar 17 ani. În aceeaşi săptămână, Jaqueline Cristian, 20 ani, a câştigat un turneu W25. "Tinerele noastre nu se văd" Foto: Amanda Anisimova, via Twitter

Amanda Anisimova a câştigat, duminică, la 17 ani, primul titlu WTA al carierei, la Bogota, în Columbia. Tehnic vorbind, Anisimova este încă junioară. Practic, ea este jucătoare profesionistă cu acte în regulă, ajunsă deja, cu un salt de 22 de poziţii, în buza Top 50, pe locul 54 WTA. "Este ceva imens. Este un obiectiv imens atins, după câte obstacole am avut de depăşit în această săptămână. Nu cred că am jucat vreodată atâtea meciuri de trei seturi într-o singură săptămână (4 dintre cele 5 victorii în drumul spre trofeu au venit în set decisiv). Asta mă ajută mult la capitolul forţă mentală. Evident, primul titlu WTA îmi aduce multă încredere şi, sper eu, şi ceva experienţă pentru restul sezonului de zgură", a transmis Anisimova la finalul meciului.

Americanca de origine rusă a revenit în finală după pierderea primului set, pentru a se impune în faţa australiencei Astra Sharma, 4-6, 6-4, 6-1. Jucătoarea care s-a remarcat în primăvara lui 2018 cu victorie în faţa Petrei Kvitova şi un parcurs până în optimi la Indian Wells, a trecut de Sabalenka la Australian Open 2019, iar aum a câştigat trofeu pe zgură, deşi, din cauza unei accidentări la picior, a ratat sezonul de zgură 2018, iar ultimul meci oficial pe roşu îl jucase în urmă cu aproape doi ani. Acum, Anisimova este deja o confirmare în circuit. Ea va împlini 18 ani abia pe 31 august.

O altă poveste adolescentină de succes în săptămâna a doua a lunii aprilie. Via Polonia, pe ruta bătătorită de Agnieszka Radwanska,

Iga Swiatek, care va împlini 18 ani pe 31 mai, a corectat un record naţional, devenind cea mai tânără jucătoare din Polonia ajunsă în Top 100. Cu o finală jucată la Lugano, Swiatek a urcat direct pe locul 88 WTA, de pe 115.

Între timp, prin România, se dă războiul supravieţuirii prin "furcile caudine"

În continuare, România nu are nici măcar o jucătoare de 18 ani sau sub 18 ani care să puncteze în clasamentul WTA.

Duminică, Jaqueline Cristian, una dintre cele mai promiţătoare tinere tricolore, a câştigat un turneu W25 la Tunis, în Tunisia. Are 20 de ani şi va împlini 21 în timpul celei de-a doua săptămâni de întreceri de la Roland Garros, pe 5 iunie. Turneul câştigat de ea se înscrie în categoria cea mai de jos a piramidei care alcătuieşte acum circuitul profesionist (după ce ITF-ul a scos din rândul competiţiilor care oferă puncte WTA turneele de 15.000 de dolari).

Chiar şi aşa, titlurile din seria 25.000 nu sunt prea dese pentru sportivele noastre. Şansele ca Jaqueline să ajungă în săptămâna a doua a Roland Garros-ului sunt la acelaşi nivel cu şansele de a pătrunde, de pe locul 238 mondial, pe tabloul principal.

"La noi, jucătoarele apar, mai mult decât să spunem că avem un sistem care să le creeze"

Marius Comănescu a tras câteva concluzii, pentru ProSport. "Pe tinerele jucătoare de la noi încă nu le vedem. Avem potenţial, întotdeauna am avut potenţial. Ele apar aşa, într-o ciclicitate. Cred că la noi jucătoarele apar, mai mult decât să spunem că avem un sistem care să le creeze. Poate că ar fi bine să ne gândim la chestia asta, la faptul că avem un număr destul de mare de jucătoare de nivel bun acum şi să găsim  o variantă, toţi cei implicaţi  - Federaţie, antrenori, toţi care pot să dea o mână - să avem o coerenţă, o linie, un sistem, care să producă oareum la fel. Dar, e greu să produci la fel cu ţările foarte mari din tenis, altfel este o ciclicitate. Undeva se mai rupe, apoi se mai reia firul şi tot aşa", ne-a declarat cel care, în prezent, lucrează cu Irina Bara (24 ani, locul 188 WTA).

Firicel Tomai, un alt nume greu din rândul antrenorilor români din tenis, duce mai departe analiza. "Vine destul de greu din urmă în România, pentru că a scăzut foarte mult numărul jucătorilor legitimaţi. Acum 10 ani erau în jur de 8000 de jucători legitimaţi, iar acum sunt până într-o mie. 800-900. La băieţi stăm destul de rău, este un băiat, Nicolas Ionel, care e promiţător, apoi mai avem doi-trei băieţi promiţători, Papoe Radu, Popeangă Dragoş. Filip Jianu, Nini Dica. Sunt câţiva jucători interesanţi, dar problema e că trebuie să treacă graniţa dintre ITF şi ATP, ceea ce este şi foarte greu. Şi matematic, şi cum vreţi dumneavoastră să o luaţi, procentul e foarte mic de reuşită.

Bine ar fi să reuşească majoritatea sau toţi, dar sunt nişte furci caudine foarte dure acolo. Rămâne de văzut ce vor face în următorii 2-3 ani. Şi Copil, cu un talent foarte mare şi calităţi foarte bune, s-a chinuit mult să ajungă în prima sută şi la o vârstă destul de întârziată a reuşit. La fete, iarăşi, nu mai avem generaţia pe care am avut-o acum câţiva ani, cu Halep, cu Begu, cu Niculescu, cu toate fetele astea. Avem puţine fete - deocamdată putem spune Jaqueline, Ruse, dar ele, de câţiva ani, cam stau pe la locul 200 şi în tenisul ăsta profesionist, dacă nu urci în fiecare an, nu e un semn prea bun. Ar fi bine, dacă faci ce trebuie sau dacă îţi faci treaba, să urci constant în clasament", spune Firicel Tomai pentru ProSport.

"Fetele acestea, de 17, 18 ani pe care le vedem sus sunt nişte excepţii. Uitaţi-vă la Vondrousova, care a bîtut-o pe Halep. Este foarte dotată. Pe lângă faptul că e stângace - ceea ce, sigur, nu este foarte important, dar ajută foarte mult, are un fizic foarte bun, are îndemânare, are un joc foarte elaborat. Nu poţi ajunge acolo dacă nu ai nişte lucruri speciale şi aparte. În România, deocamdată, în afară de Halep, ca să fim sinceri, nu a fost nicio jucătoare care să reuşească foarte repede şi să urce foarte sus în clasament. Pentru asta, ai nevie de calităţi de excepţie.  Simona le are şi le-a avut", spune Tomai.

Un coleg făcea o analiză şi anunţa, oarecum, o schimbare în tenisul românesc. Spunea că, la  nivel de juniori, sunt mai bine clasaţi în acest moment băieţii, decât fetele. Vi se pare că este momentul în care se face o astfel de schimbare şi în care vom începe să avem mai mulţi băieţi?
Nu, nu, nu contează lucrul ăsta. Este adevărat, sunt mai bine poziţionaţi, dar nu asta contează. La băieţi e mult mai greu să reuşeşti la ITF decât la fete. La băieţi poţi fi locul 10 ITF şi la fete 50 ITF, dar tot e mai greu să reuşeşti spre ATP şi prima sută ATP, decât la fete să reuşeşti în prima sută.

ITF a schimbat regulile pentru juniori, pentru tranziţie în acest an. Teoretic, modificările sunt făcute pentru a ajuta juniorii şi tinerii jucători. Din perspectiva unui antrenor care acum se concentrează acum pe acest segment, de creştere de talente, cum se percep aceste schimbări - ajută, nu ajută, încurcă?
Sunt mai multe dezavantaje decât avantaje. Ce ajută este că se încearcă şi se va reuşi oarecum curăţarea tenisului de către jucătorii care puneau pariuri, care jucau pentru bani - erau multe cazuri de jucători care preferă să ia o sumă de bani minimă sau majoră, sau cum o fi ea, ca să lase pe altcineva să meargă mai departe. Dar, pe de altă parte, dezavantajează foarte mult tenisul, pentru că cei care nu au bani nu mai pot să facă tenis. Ajung foarte greu să joace turnee, au nevoie de bani mult mai mulţi. Cluburile care organizează turneele astea mai mici, ITF, de 15.000, reducându-se mult numărul sportivilor care veneau cu un antrenor, un părinte ş.am.d, acuză reduceri mari financiare şi nu este spre avantajul jucpătorilor de tenis. M-am gândit la o variantă, că, probabil, tenisul ăsta mondial, care e condus de puteri mari, cum e America, sau Anglia sau Franţa, ar încerca să ajute jucătorii lor - în sensul că, ei dispun de bani, de echipamente şi, atunci, preferă, pe undeva, să rămână jucătorii lor la profesionişti, jucători care au bani, faţă de cei din ţările mai slab dezvoltate - care, culmea, de multe ori fac rezultate, dar îi încurcă şi nici nu au bani. Astfel, apar cei din ţările slab dezvoltate care mai au bani şi apelează la alte tertipuri, cu pariuri, ceea ce lasă o amprentă urâtă asupra tenisului mondial.

Se spune însă că un sportiv dintr-un mediu mai sărac este mai flămând de performanţă. Era un clişeu favorit în sportul românesc, pe vremeuri. Se spunea că pe burta goală tragi ca nebunul...
Este adevărat, dar sportivul ăla trebuie să ştie că are o stabilitate, are un antrenor, un mic sponsor sau un ajutor financiar care să îl susţină, să îl ajute să reuşească într-o anumită perioadă de timp, câteva luni, un an. Când nu ai treaba asta, chiar asta e problema - ţi-e foame să mănânci masa următoare, nu ai o rachetă, iar atunci tentaţiile sunt mari când ai posibilitatea, să spunem, dacă pierzi un meci la un turneu şi apoi să mergi la încă patru. Dacă ai minimum necesar să elimini tentaţiile astea, murdare, sigur că e o soluţie. Reuşesc cei flămânzi, dar e greu să rezişti. pentru că tentaţiile sunt mari - fiecare vrea un I-phone, fiecare vrea o tabletă, vrea să meargă la un turneu. Atenţie - nu generalizez, nu toată lumea face chestia asta, dar sunt mulţi, mulţi jucători. Mulţi nedescoperiţi.

Aţi putea să ne daţi un procent, la nivel de circuit?
La nivel de circuit, ITF - despre asta vorbim, că la ATP este altfel, ar putea fi 20%. În anii trecuţi, aşa aş estima. De trei ani, comisia a început să se intereseze mai mult de aceste lucruri neplăcute, ascultă telefoane şi s-au mai liniştit lucrurile. Dar din 2005-2006 până în 2014, a fost vârful necurat.

Vi s-a întâmplat la un moment dat să refuzaţi să lucraţi cu un jucător sau cu o jucătoare pentru că suspectaţi că s-ar fi lăsat pradă unor astfel de tentaţii?
Da. Dar ideea e că nu ai dovadă că se întâmplă chestia asta. Am avut jucători despre care am auzit că ar fi apelat la metode prin care să câştige mai uşor anumite meciuri şi i-am spus ce se aude, părerile din exterior. Sigur, respectivul a spus că nu e adevărat ce se vorbeşte. Adevărul nu ştii unde este, pentru că nu ai o dovadă oficială, nu poţi să acuzi pe nimeni. Dacă aş fi asistat la aşa ceva, aş fi fost martor, ar fi fost dezgustător. Nu mai poţi să continui.

Ca antrenor de juniori, există o dilemă, un conflict, între nevoia de a învăţa jucătorul să execute loviturile extrem de corect, ca la manual, şi a nu pierde acea doză de deiversitate? Pentru că vin asiaticele şi ne arată că poţi să joci tenis şi cu un forehand cu două mâini, se poate juca tenis şi cum o face Monica Niculescu. Există o dilemă pentru antrenor - cât corectezi nişte lovituri tehnic incorecte?
Depinde de fiecare antrenor. Fiecare şcoală de tenis are altă filosofie. Şcoala franceză de tenis - se ştie - nu pune deloc accent şi nu dă mare importanţă tehnicii. Ei lasă fiecare jucător să joace aşa cum se simte el bine şi cum găseşte mai uşor modalitatea de a juca. Drept exemplu, la francezi, fiecare joacă în alt fel: Gasquet are o dreaptă foarte ciudată şi un rever dificil, Gilles Simon joacă cu totul altfel, Tsonga e un jucător de forţă. Erau şi jucătorii mai micuţi de statură - ca Santoro. La ei, jucătorii sunt creativi.

În anumite ţări nu se prea merge pe creativitate, cum sunt asiaticii. Ei ştiu să lucreze, să repete şi să repete şi, prin exerciţiu, să devină nişte roboţi mai buni, mai performanţi, care să îi bată pe cei cu creativitate. Tenisul diferă de la suprafaţă la suprafaţă. Pe hard consider că poţi face treaba asta mecanizat. Pe zgură, pe iarbă - lucrurile devin diferite. Dar, fiecare antrenor are, undeva, o filosofie a lui, are lucurile pe care pune accent foarte mult şi acolo depinde de fiecare cum vede modul de a juca tenis. Evident, depinde şi de jucător, pentru că tu poţi să încerci să corectezi anumite lucruri, dar sunt jucători foarte refractari, care nu acceptă şi atunci nu are rost să forţezi lucrurile. Până la urmă, există o alchimie între jucător şi antrenor, în care trebui să găseşti modalitatea cea mai bună şi cel mai important esteca jucătorul să se simtă bine pe teren, să nu îi iei plăcerea de a juca, să nu devină un robot care să nu mai ştie să creeze şi să gândească pe teren. 

"Pentru mine, tehnica e cel mai important lucru, pentru că economiseşte foarte mult consum de energie, te încarcă şi îţi dă plăcerea de a juca. Dar, în momentul în care identific un jucător care are o inteligenţă naturală de a juca şi care ştie să joace tenis pe teren deştept, atunci tehnica intră pe planul doi"
Firicel Tomai

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.