Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Interesantul caz al jucătorului de la FCSB care a marcat „golul de 10.000.000 de euro”. Cine l-a adus, de fapt, și când l-a convins pe Gigi Becali: „Atunci și-a dat seama că e fotbalist”

Interesantul caz al jucătorului de la FCSB care a marcat „golul de 10.000.000 de euro”. Cine l-a adus, de fapt, și când l-a convins pe Gigi Becali: „Atunci și-a dat seama că e fotbalist”

Sonia Baciu
Interesantul caz al jucătorului de la FCSB care a marcat „golul de 10.000.000 de euro”. Cine l-a adus, de fapt, și când l-a convins pe Gigi Becali: „Atunci și-a dat seama că e fotbalist”
Gigi Becali, convins de calitatile lui Ofri Arad. Foto: SportPictures

Ofri Arad (27 de ani) a reușit să scrie istorie la FCSB, unde a marcat „golul de 10.000.000 de euro” în barajul pentru preliminariile Conference League, împotriva lui Dinamo, scor 2-1.

Cazul israelianului este unui interesant, iar fotbalistul a avut nevoie de câteva luni să îl convingă pe Gigi Becali (67 de ani) că a făcut un „transfer de Liga Campionilor”, așa cum a fost anunțat în iarnă.

Arad nu a reușit să confirme încă de la venirea sa la echipa finanțată de latifundiarul din Pipera și adesea a fost criticat de acesta, la care s-a adăugat și ghinionul de a se accidenta chiar la primul antrenament sub comanda lui Mirel Rădoi (45 de ani), fapt ce l-a pus din nou pe „linie moartă”.

Interesantul caz al jucătorului de la FCSB care a marcat „golul de 10.000.000 de euro”

Israelianul Ofri Arad este un caz interesant, reușind să înscrie singurul său gol pentru FCSB într-un meci decisiv pentru gruparea finanțată de Gigi Becali.

Golul său a fost marcat într-un meci decisiv pentru FCSB, iar acest lucru a schimbat percepția finanțatorului față de fotbalist, pe care l-a criticat în mai multe rânduri de la transferul său, sugerat de Florin Cernat, potrivit lui Mihai Stoica, președintele CA al FCSB.

„Florin Cernat, căruia îi dădusem tema să găsească un alt mijlocaș central, a venit și mi-a zis: «Nașule, Ofri Arad». «Da, îl știu, de la Kairat, îl știu bine». «E liber». «Liber? De ce ar fi liber?». «Nu mai vrea să rămână acolo, dar are oferte din China, să vedem».

Am vorbit cu Gigi. Zic: «Uite, Gigi, este un jucător pe care noi chiar îl știm bine». Eu îl văzusem în dubla cu Celtic Glasgow din play-off-ul Champions League. Gigi a zis: «Chiar vreau israelian la echipă. Luați-l. Nu mă interesează, negociați».

Bun, l-am adus. Știind că a avut niște probleme medicale, avusese o intervenție ușoară la menisc în debutul lunii noiembrie, noi vorbeam în ianuarie acum.

A zis că s-a antrenat, mă rog, nu știu ce. Bun, a venit, nu avea ritm, nu puteam să riscăm. Iar exact când intrase bine, primul antrenament cu Mirel Rădoi, era foarte frig și zăpadă, ne-am antrenat pe sintetic.

La primul antrenament pe teren de iarbă, terenul puțin denivelat, că nu se putea cilindra atunci, a călcat și a făcut o entorsă oribilă. Exact atunci. Zic: «Așa ghinion să ai…». Și așa s-a scris istoria”, a declarat Mihai Stoice pentru Fanatik.

Barajul pentru Conference League, decisiv pentru Arad

În ceea ce privește momentul în care Gigi Becali s-a convins de calitățile de fotbalist ale lui Ofri Arad, meciul din semifinala barajului pentru Conference League, cu FC Botoșani, a fost cel care a pus baza schimbării atitudinii finanțatorului față de israelian.

„Doar că de săptămâna trecută, după meciul cu Botoșaniul, Gigi mi-a zis: «Gata, mă, mi-am dat seama, acum l-am văzut». De fapt de la meciul cu Csikszereda, pierdut 1-0 acolo. «Îmi place, este exact ce vreau, joacă simplu, joacă în față»”, a mai spus Stoica.

Oficialul a făcut lumină și legat de posibila plecare a lui Arad, cum era dat în presa israeliană, și a subliniat că nici nu s-a pus problema în acest sens.

„Nu s-a pus problema niciodată de plecat acasă. Eu am avut o singură discuție cu el. Și i-am zis: «Stai liniștit, chiar dacă nu o să joci acum, că într-adevăr se vede că nu ai ritm, știu cine ești și știu cine vei fi cu o pregătire foarte bună în vară».

Iar el era chiar liniștit. Mai are contract doi ani”, a concluzionat Mihai Stoica.