EXCLUSIV | „Cariera ei s-a desfășurat minunat!” De unde a început ascensiunea Simonei Halep și cine e cea care a ajutat-o să „strălucească: „Sunt mândră” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ruxandra Dragomir a vorbit la ProSport LIVE despre fosta ei elevă, Simona Halep, care a cucerit primul ei titlu de Grand Slam din carieră la Roland Garros, după ce a învins-o în finală pe americanca Sloane Stephens, scor 2-1.

Fosta tenismenă s-a arătat încântată de pasul pe care l-a făcut Halep în cariera sa, pe care îl descrie ca fiind unul mic, dar greu de realizat. Dragomir se felicită pentru că a ales să o nominalizeze în echipa națională, încă de când era foarte tânără.

„Așteptările mele au fost întotdeauna mari în ceea ce o privește pe Simona, și mi-am dorit foarte mult, pentru ea, să câștige acest turneu. Din fericire, lucrul acesta s-a întâmplat și chiar sunt foarte fericită că a reușit să facă acest pas care părea foarte mic. Un pas mic, dar greu de realizat.

Îmi aduc aminte foarte multe lucruri. Întotdeauna am spus, încă de când am preluat echipa națională a României, că avem o generație de excepție și ar trebui să investim atât financiar, cât și sufletește în aceste fete, pentru că o generație ca asta se naște foarte greu. Mă bucur că am avut dreptate. În ceea ce o privește pe Simona, sunt cumva mândră de mine pentru că am avut inspirația să o nominalizez pentru prima dată în echipă, imediat după ce a reușit să ajungă până în semifinalele turneului de la Australian Open. La junioare, desigur. Am făcut acest pas asumându-mi un risc, pentru că era foarte tânără, erau, poate, alte jucătoare mult mai bine clasate din punct de vedere al clasamentului WTA decât Simona, dar eu mi-am asumat această responsabilitate luând-o în echipă alături de Sorana Cîrstea, Irina Begu și Raluca Olaru. Și mă bucur că am făcut lucrul acesta”, a punctat fosta tenismenă.

Fosta președintă a Federației Române de Tenis a ținut să scoată în evidență faptul că numărul 1 WTA nu a uitat să le mulțumească tuturor celor care au pus o cărămidă la dezvoltarea ei, și spune că Halep nu mai are nimic de corectat în jocul ei.

„Cariera ei s-a desfășurat minunat. Ea a ajuns la un nivel în care totul, din punct de vedere al organizarii, pare perfect. Știm cu toții, tenisul este un sport foarte greu, ca toate sporturile. Ea a reușit să-și formeze o echipă, și din fericire această echipă a ajutat-o foarte mult. Trebuie să nu uităm, exact cum a spus și ea, iar lucrul ăsta mi-a plăcut foarte mult, că le mulțumește tuturor celor care au așezat o cărămidă la fundația dezvoltării ei. Mă bucur că a spus acest lucru pentru că primii antrenori nu trebuiesc uitați. Primul antrenor este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă persoană din cariera unui sportiv. Dacă nu reușești înveți un tenis corect, este foarte greu ca ulterior să îți schimbi loviturile și să ajungi un jucător de succes.

Simona nu mai avea de mult lucruri de corectat. Toate jucătoarele și toți jucătorii care joacă în circuitele ATP și WTA sunt jucători compleți. Diferența se face la mental, unde Simona a recunoscut că a lucrat foarte mult și lucrul acesta s-a văzut. În momentele cheie ea a fost superioară tuturor adversarelor pe care le-a avut.

Pentru toți jucătorii este foarte greu, pentru că perioada este foarte greu. Cu atât mai mult pentru Simona, pentru că în ultimii ani ea a avut rezultate foarte bune la Roland Garros, și atunci timpul a fost chiar foarte limitat să se obișnuiască pe terenul de iarbă. Este greu să te obișnuiești, dar nu imposibil”, a mai spus Ruxandra Dragomir.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…