El Clasico, cea mai legendară rivalitate din fotbalul de club mondial, îl aduce din nou pe Jose Mourinho în prim plan, diseară, de la ora 22.00. Portughezul revine în derby-ul Spaniei după 13 ani și jumătate, într-un nou episod al istoriei cu scandaluri, acuze, suspendare și gest grobian!
Antrenorul portughez de 63 de ani pleacă de la următorul bilanț în confruntarea cu eterna rivală: cinci victorii, șase egaluri și șase înfrângeri. În cele trei sezoane la Real între 2010 și 2013 s-a confruntat cu Barcelona de 17 ori în La Liga, Cupa Spaniei, Supercupă și Liga Campionilor.
Istoria duelurilor lui cu Barcelona începuse însă mai înainte. În 2005 și 2006, Chelsea și Barcelona s-au eliminat reciproc, în optimi, în sezoane consecutive, meciurile fiind marcate de acuzații dure aduse de Mourinho la adresa simulărilor jucătorilor catalani.
Apoi, a venit cel mai mare triumf tactic al lui Mourinho împotriva Barcelonei. După un 3-1 pe San Siro, Interul lui Mourinho a rezistat eroic în 10 oameni pe Camp Nou (0-1), calificându-se în finală.
Imaginea cu Mou alergând pe gazonul catalan cu degetul ridicat a rămas memorabilă. Și greu de digerat de catalani, ținând cont că Mourinho a fost antrenor secund la Barcelona, timp de patru ani (1996-2000), fiind ajutorul lui Bobby Robson și apoi a lui Louis Van Gaal.
În cele patru sezoane cu Mourinho în staff, Barca a întâlnit Real în 10 meciuri oficiale (în La Liga și Copa del Rey). Bilanțul a fost net superior Barcelonei: 6 victorii, 2 egaluri și doar 2 înfrângeri.
Ulterior, venind ca antrenor la Real, adversarul său, în primii doi ani, pe banca Barcelonei, a fost Pep Guardiola, care-i fusese elev, iar în cel de-al treilea an,Mou s-a duelat cu regretatul Tito Vilanova, fostul asistent al lui Guardiola.
În acea perioadă, ambele echipe au înregistrat sezoane fără precedent, cu 100 de puncte acumulate, iar vedetele lor, Ronaldo și Messi, aflate în duel direct, s-au impulsionat reciproc în lupta pentru performanțe, care nu au ținut cont neapărat de realizările lor individuale.
Ca un exemplu, în sezonul 2011-2012, Lionel Messi a marcat un număr record de 50 de goluri în La Liga. Chiar și așa însă, nu a fost suficient pentru a-l învinge pe Mourinho și implicit Real Madridul, în lupta pentru titlu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2019%2F03%2F17912773%2F1-cristiano-ronaldo-messi.jpg)
Foarte mulți ani, El Clasico a însemnat Messi vs Ronaldo înainte de toate. FOTO: facebook La Liga
Istoria consemnează, ca El Clasico suprem, la nivel de antrenori, disputa dintre Mourinho și Guardiola. Un duel încins, dar captivant, cu portughezul în lumina reflectoarelor, grație harului său de a orchestra chiar și haosul.
„În această sală de presă, el e șeful, la naiba, el e omul”, a izbucnit exasperat Guardiola în aprilie 2011. „E cel mai deștept om din lume”, a mai spus Pep atunci.
Guardiola a plecat de mult de la Barcelona și a scris istorie și la Bayern Munchen, dar mai ales la Manchester City, iar acum și-a luat un an sabatic.
Mourinho a trecut pe la Chelsea, Manchester United, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce și Benfica și s-a întors la Real, ales de președintele Florentino Perez are să readucă Madridul pe drumul trofeelor, după două sezoane seci.
În plus, Mou trebuie să potolească un vestiar care s-a dovedit prea capricios pentru ca predecesorii săi, Xabi Alonso și Alvaro Arbeloa, să-l poată gestiona.
Situația pe care o găsește portughezul acum, în 2026, nu este radical diferită de cea de când Mourinho a preluat-o pentru prima dată în mai 2010, după ce tocmai câștigase Liga Campionilor, cu Inter Milano, avându-l pe Cristi Chivu în echipă.
Atunci, ca și acum, Real Madrid trecuse prin două sezoane fără niciun trofeu. Atunci, ca și acum, Mourinho a fost însărcinat să învingă o echipă a Barcelonei care era deja formată, extrem de încrezătoare și cu sete de performanță.
Guardiola era, la vremea aceea, deja antrenorul Barcelonei, de două sezoane. În primul său an, 2009-2010, câștigase o triplă istorică – campionat, cupă, Liga Campionilor.
Iar când Mourinho a sosit în vara anului 2010, Guardiola era pe cale să câștige un număr record de șase trofee într-un singur an calendaristic. Mourinho a fost atunci singurul antrenor cu carisma, experiența și priceperea necesare pentru a schimba soarta lucrurilor.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fjose-mourinho-declaratie-haioasa-despre-interul-lui-cristi-chivu-sper-ca-nu-va-reusi-asta.jpg)
Jose Mourinho e astăzi, cumva, în situația din 2010. FOTO: Profimedia 09.10.2026
Începutul său în sezonul 2010-2011 a fost excepțional. Echipa sa a înregistrat 12 meciuri fără înfrângere în campionat. Însă etapa a 13-a, primul său El Clasico, pe 29 noiembrie 2010, a fost o experiență umilitoare.
Barca lui Guardiola a oferit un adevărat recital, iar rezultatul a fost cel mai dezechilibrat El Clasico din era modernă. Barcelona s-a impus cu 5-0 pe Camp Nou, goluri, Xavi, Pedro, David Villa (2) și Jeffren.
Nervii madrilenilor au scăpat de sub control, la final, iar Sergio Ramos a fost eliminat pentru un fault grosolan asupra lui Messi şi după ce l-a agresat pe Puyol.
Acela a fost doar primul episod din ceea ce a s-a întâmplat în sezonul respectiv, când echipele lui Mourinho și Guardiola s-au întâlnit de patru ori într-un interval de 18 zile, bifând o serie de meciuri epuizante.
„Sincer, a fost cu adevărat ciudat”, a declarat ulterior fostul fundaș al Realului Madrid, Marcelo. „Nu cred că a fost un lucru bun pentru fotbal”, a mai spus acesta.
Rezultatele au fost diferite, dar cele mai mari succese au revenit Barcelonei. Un egal, 1-1, pe Bernabeu, pe 16 aprilie 2011, cu lovituri de la 11 metri transformate de Messi și Ronaldo, a dus-o pe Barca la un pas de câștigarea titlului de campion pentru al treilea sezon consecutiv.
Patru zile mai târziu, în finala Cupei Regelui, la Valencia, Real s-a descurcat mai bine. Lovitura de cap a lui Ronaldo din minutul 103, după o centrare a lui Angel Di Maria, i-a adus lui Mourinho primul trofeu ca antrenor la Real Madrid.
El demonstrase că, până la urmă, Barca nu era invincibilă, dar cea mai mare provocare urma să vină într-o semifinală a Ligii Campionilor. Înainte de Mourinho, Real Madrid fusese eliminată în optimile de finală timp de șase sezoane consecutive, un record jenant pentru echipa care, la acea vreme, câștigase de nouă ori UCL.
Mourinho reușise să depășească acea barieră, însă echipa nu avea să ajungă mai departe de semifinale, întrucât Barcelona s-a calificat cu un scor cumulat de 3-1(2-0 și 1-1).
Meciul tur, disputat pe 27 aprilie pe Bernabeu, a fost marcat de o atmosferă tensionată, generând un cartonaș roșu pentru portarul rezervă al catalanilor, Pinto, în urma unei altercații în tunel la pauză, și o altă eliminare, cu consecințe mai grave, pentru Pepe.
Două goluri marcate de Messi în finalul meciului au decis soarta partidei.
Mourinho a lipsit de la meciul retur, o săptămână mai târziu, fiind suspendat pentru reacția sa la ceea ce se întâmplase la Bernabeu. „Împotriva Barcelonei nu ai nicio șansă”, spusese el, pe un ton conspirativ.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fmourinho-vs-messi.webp)
Mourinho în El Clasico, pe vremea când îl avea pe Messi adversar. FOTO: Profimedia 03.09.2026
„Nu știu dacă e vorba de sponsorizarea tricoului UNICEF… Nu știu dacă e pentru că sunt foarte drăguți. Dar au această putere” Pentru asta, portughezul a primit o suspendare de cinci meciuri din partea UEFA.
Dacă acea serie de patru meciuri a reprezentat apogeul emoțional al perioadei petrecute de Mourinho în Spania, punctul cel mai de jos al reputației sale a venit patru luni mai târziu.
În august 2011, Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei, disputată pe atunci în două manșe, cu scorul general de 5-4.
La retur, în mijlocul unei încăierări la marginea terenului, pe Camp Nou, Mourinho, zâmbind satisfăcut, a fost surprins de camere profitând de aglomerația de brațe și picioare pentru a-i băga un deget în ochi lui Tito Vilanova.
Ulterior, el și-a cerut scuze, dar ceea ce făcea Mourinho, alimentând intensitatea unei rivalități devenite toxice până la nivel teatral, dădea roade și funcționa în favoarea sa.
Iar sezonul 2011-2012, echipa Real Madrid a realizat ceea ce părea de neimaginat: a învins Barcelona lui Guardiola în lupta pentru titlul de campion.
O victorie cu 2-1 la Camp Nou, pe 21 aprilie 2012, cu Ronaldo marcând golul decisiv și sărbătorind cu gestul său „calma, calma”, care avea să devină iconic, a făcut ca titlul să fie aproape o certitudine.
Real Madrid a ajuns la un avans de șapte puncte, cu patru etape rămase. Aceea a fost abia a doua victorie a lui Mourinho într-un El Clasico și a însemnat primul titlu de campion al Realului, după patru ani.
La sfârșitul acelui sezon, Pep Guardiola a plecat de la catalani. „Am părăsit Barcelona pentru că eram epuizat”, a mărturisit el ulterior. „Eram la pământ”, a mai spus Pep. Iar un factor esențial al acelei epuizări a fost lupta neîncetată cu Mourinho.
„Pentru Guardiola, la un moment dat a fost prea mult”, i-a spus Gerard Pique lui Gary Neville, în cadrul emisiunii „The Overlap”. „Uneori, ceea ce se întâmpla în afara terenului era mai important decât ceea ce se întâmpla pe teren”, a explicat acesta.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fguardiola.webp)
Pep Guardiola a câștigat șase titluri în La Liga cu Barcelona ca jucător și alte trei ca antrenor. Foto: PROFIMEDIA
În ultimul sezon al lui Mourinho la Real Madrid, cu Tito Vilanova, care a decedat un an mai târziu, pe banca tehnică a Barcelonei, titlul s-a întors în Catalonia.
Barcelona a câștigat 32 din 38 de meciuri de campionat, dar în confruntările directe, Mourinho a găsit modalitatea de a neutraliza adversarul și în ambele meciuri din LaLiga din sezonul 2012-2013, plus ambele manșe ale semifinalelor din Copa del Rey, Mourinho nu a pierdut.
Ultimul său derby cu Barcelona a avut loc pe 2 martie 2013. Karim Benzema și Sergio Ramos au marcat, într-o victorie cu 2-1 la Madrid. O victorie cu un gust puțin amar, deoarece Barcelona urma să încheie sezonul cu un avans de 15 puncte.
În luna mai a anului 2013, Real Madrid a anunțat că Mourinho va pleca, în ciuda faptului că avea contract până în 2016. Florentino Perez a numit această decizie „o înțelegere de comun acord”.
S-a întors acum și îl are în față pe Hansi Flick, care a câștigat șase din cele șapte El Clasico, în doi ani, cu un golaveraj de 22-11.
Echipa germanului este neînvinsă în La Liga și înscrie goluri pe bandă rulantă, dar intră în derby după prima înfrângere a sezonului, 2-4 cu PSG, în Liga Campionilor.